• 1700 - 1720

    Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

    1700 Garnizoana timişoreană numără 4.262 oşteni, dar numărul lor va scădea concomitent cu consolidarea păcii (în 1703 erau doar 3.371, iar peste un an doar 3.034 oşteni). Mici garnizoane existau şi în menziluri (locuri de popas) ca Margina şi Cenad, cam la 30-40 oameni pentru siguranţa internă.

     
    1700 Mai Jusuf, locţiitorul cadiului de Timişoara, adevereşte faptul că Hasan Bairam a stat un an în garnizoană aci şi are de primit 3.600 akce.
     
    1701 La Timişoara, în Cetate, se ridică o geamie unde predică Ahmed Efendi, cu 35 akce salariu zilnic.
     
    1701 Aprilie 10 Muhafâzul timişorean raportează marelui vizir despre soldele plătite ienicerilor de aici pentru ultimul an calendaristic musulman, anul 1112 al Hegirei (18 iunie 1700 - 7 iunie 1701).
     
    1701 August 2 Generalul imperial Rabutin de Busy îi scrie defeterdarului timişorean cerând ca ţăranii ce erau odinioară iobagii familiei Măcicaş să plătească dări şi acestei familii.
     
    1701 Septembrie 9 Sultanul Mustafa al II-lea îi scrie beilerbeiului de Timişoara despre viitoare colonizări militare la Alibunar, Vârşeţ, Caransebeş, Mehadia, Marga, Denta şi Margina – staţii de vamă, Lipova, Cenad, Zrenjanin, cu 220 călăreţi şi 235 pedestraşi, fapt împlinit în anul următor.
     
    1701 Noiembrie 11 Beilerbeiul îi scrie sultanului despre negocierea celor 100 de vite munteneşti ajunse aici.
     
    1702 Se naşte la Timişoara Ibrahim Naimeddin, cel mai tânăr dintre cronicarii otomani născuţi în vilayetul timişorean.
     
    1703 Ianuarie 5 Ahmed Mehmed, silahdar de Timişoara, îi scrie marelui vizir despre situaţia plăţii soldelor garnizoanei. Izbucneşte răscoala curuţilor, condusă de Francisc Rákoczy, cu ecouri puternice şi refugii ale acestora în Banat. Osman aga (cronicarul), acum funcţionar la Timişoara, îi scrie baronului austriac Loffelholz.
     
    1704 Ianuarie 20 Muhafâzul timişorean îi scrie marele vizir în privinţa soldelor plătite garnizoanei de 1090 ieniceri. Începe la Timişoara demolarea a 25 de case pentru eliberarea terenului între porţile Sângelui şi Cocoşului şi edificarea unei pieţe; se lucrează din nou la şarampoaie şi la şanţurile cetăţii.
     
    1704 Noiembrie 7 Soseşte la Timişoara Pierre Pouchat, senior de Clichange, apoi marchiz Des Alleurs, trimisul regelui Ludovic al XIV-lea la Francisc Rakoczy.
     
    1705 Ali paşa îi scrie sultanului despre numărul oştenilor din gar­nizoana Timişoara: 4.288 şi detaliază numărul şi provenienţa acestora, întrucât oştenii locali sunt doar 1848.
     
    1705 Martie 8 Un firman al sultanului, către domnul muntean, prin care-i cere să trimită la fortificarea cetăţii Timişoara 60 care şi 600 de oameni.
     
    1705 Martie 30 Sultanul cere paşei de Belgrad şi domnului muntean să trimită la Timişoara materiale şi oameni pentru cetate, dar şi provi­zii, întrucât supuşii de aici duc lipsă.
     
    1705 Aprilie 24 Comandantul gebegiilor îi raportează marelui vizir despre stadiul lucrărilor la fortificarea Timişoarei.
     
    1705 Iunie La Timişoara, Luca Telek copiază un Sbornic ales din Mineiul pe limba rumânească la praznicele domneşti şi la sfinţi.
     
    1705 Iunie 25 Ali, muhafâzul de Timişoara, îi scrie marelui vizir despre munca la renovarea cetăţii de aici.
     
    1705 Iunie 28 Sultanul îi scrie lui Ali, muhafâzul timişorean, despre măsu­rile luate şi oamenii trimişi la Timişoara şi în vilayet pentru apărarea acestuia.
     
    1705 August Un meşter sticlar din Boemia, Georg Franz Kreybich, călăto­reşte prin Banat, de la Petrovaradin prin Timişoara, Caransebeş, spre Transilvania, cu căruţa sa cu produse din stică.
     
    1705 Noiembrie 3 Sultanul îi scrie lui Ali, beilerbei de Timişoara, despre repartiţia şi rotaţia oştenilor din vilayetul timişorean şi despre Rakoczy şi curuţii săi.
     
    1705 Noiembrie 4 Socotelile defterdariatului timişorean cu privire la soldele plătite oştenilor ce sunt aici.
     
    1705 Noiembrie 10 Din Istanbul, defterdarul imperiului contabilizează cheltu­ielile cu soldele din vilayetul de Timişoara.
     
    1705 Decembrie 10 Muhafâzul de Timişoara îi detaliază marelui vizir cheltuielile cu soldele oştenilor şi funcţionarilor din vilayet.
     
    1706 Ianuarie 2 Ramazan, şeful gebegiilor, este înştiinţat despre transferarea de la Belgrad la Timişoara a unui anume Husein Hasan.
     
    1706 Iunie 28 Sultanul Ahmed al III-lea arată că în vilayetul de Timişoara sunt 5.292 neferi repartizaţi astfel: 4.289 la Timişoara din care 369 în cetatea interioară Timişoara, 169 la Panciova, 32 la Moldova, 205 la Orşova, 238 la Palanca Nouă. În acest an se încheie lucrările de renovare a fortificaţiilor Timişoarei.
     
    1707 Februarie 23 Mustafa, aga tunarilor din Timişoara, îi cere marelui vizir să trimită pentru atelierul de fabricat tunuri din cetate lingouri de fier, vergele de puşti şi alte scule de la atelierul mare din Istanbul.
     
    1707 Martie 27 Iusuf, şeful gebegiilor timişoreni, îl înştiinţează pe marele vizir despre moartea gebegiului Ismail şi cere rezolvarea situaţiei, inclusiv cu restul de soldă, dar şi a unor noi mahomedani aflaţi aici.
     
    1707 Aprilie 19 Sultanul îi scrie valiului de Timişoara ordonându-i să aibă grijă de locurile de popas din vilayet şi-i indică numărul de ostaşi (călăreţi şi pedeştri) necesari în cetăţile vilayetului: la Alibunar 35 călăreţi şi 15 pedestraşi, la Palanca Nouă 82 şi 146, dar insistă şi asupra măsurilor de refacere a cetăţilor sale.
     
    1707 Iunie 21 Muhafâzul Ali din Timişoara raportează marelui vizir despre încheiatele lucrări de fortificare şi despre fabrica de praf de puşcă. Iată situaţia fabricii: este închisă de un an din cauza lipsei de oameni şi de salpetru; ar fi nevoie de locuitorii unui sat care să producă salpetru pentru fabrică, care poate produce 200 ocale de praf de puşcă pe lună. Pentru producerea unei ocale de praf de puşcă este nevoie de 300 dirhemi de salpetru, 100 dirhemi de sulf şi 100 de cărbune, iar preţul final al unei ocale ar fi de 40 de akce. Pentru tunuri se produc două feluri de praf de puşcă, unulde 35 şi altul de 30 de akce. În privinţa cetăţii, muhafâzul spune că nu are lucrători calificaţi, şi nici materiale, căruţe şi salahori. Durata operaţiunilor ar fi de 5 luni dacă ar fi zilnic 50 de dulgheri pentru 2 luni (90.000 akce plata lor) şi 130.000 akce pentru plata celorlalţi, pentru cei 500 necalificaţi ar fi nevoie de alte 90.000 akce, iar pentru cele 50 căruţe ar trebui plătite 187.500 akce. Iată aşadar că lucrările din ultimii ani nu au reuşit să ofere fortificaţiei reparaţiile necesare.
     
    1707 Iulie 19 Raport al muhafâzului timişorean către marele vizir asupra lefurilor gebegiilor din vilayet şi a proviziilor consumate de aceştia.
     
    1707 Noiembrie 24 Acelaşi muhafâz se adresează marelui vizir solicitând plata soldelor gebegiilor şi ale tunarilor (70 la număr). Osman aga din Timişoara, cunoscutul cronicar de mai târziu, scrie că în acest an a călătorit cu poşta de la Caransebeş până la Timişoara. Este una dintre cele mai vechi însemnări despre existenţa (mult anterioară desigur) a unui sistem de poştă (scrisori şi călători).

    1708 Februarie 12 Suleiman, eminul de Lugoj şi Caransebeş, dă raportul asupra felului cum a cheltuit cei 15.500 guruşi pentru plata solde­lor garnizoanelor din sangeacul său.
     
    1708 Mai La Timişoara este menţionată breasla lucrătorilor din pulberă­riile cetăţii.
     
    1708 Iulie 17 Sultanul Ahmed al III-lea arată situaţia locaşurilor religioase musulmane din vilayetul Timişoara şi spune că la Cenad, Lipova, Alibunar şi Zrenjanin musulmaii nu au meceturi. Aga principală a Timişoarei, Mehmed, spune că a construit câteva asemenea lăcaşuri în valoare de 1060 guruşi. Lângă Lugoj, în locul numit Ordü-köprüşu, a construit şi un pod mare care a costat 207 guruşi. Hasan de Timişoara este atenţionat să remedieze această stare de lucruri.
     
    1709 Februarie - Martie O solie creştină, condusă de Mihail Teleki şi Janos Papai, vine la Timişoara, la noul beilerbei, cu rugămintea de a lua sub ocrotirea sa pe nobilii transilvăneni aflaţi în vilayet, dar şi să împiedice incursiunile celor de aici în Principat.
     
    1710 La Timişoara există geamia Solak, care are imam şi chatib, plătiţi cu 45 akce pe zi.
     
    1711 Sultanul îi cere beilerbeiului timişorean să-i permită lui Iusuf, aga cumbaragiilor, (cumbara = aruncătoare de bombe şi grenade) să meargă la hagialâc la Mecca.
     
    1711 Septembrie 18 Contele Herberstein îi scrie prinţului Eugeniu de Savoya despre lucrările intense ale otomanilor la fortificaţiile timişorene.
     
    1713 În garnizoana timişoreană erau 145 gebegii ce primeau, pe un an, 34.080 akce şi 752 chile de cereale.
     
    1713 Martie 8 Muhafâzul timişorean raportează marelui vizir despre cei 145 oşteni din garnizoană ce primesc solde în valoare de 194.611 akce.
     
    1713 August 6 Raport asupra soldei de 600.000 akce, plătită în ultimul an celor 1047 ieniceri.
     
    1714 Unul dintre ultimii învăţaţi din Timişoara – Piri Efendi – îşi ia familia cu el în hagialâcul spre Medina, de unde nu se mai întoarce. Astfel, aici nu mai există oameni învăţaţi. Cronicarii otomani vorbesc despre numărul extrem de mare, ca niciodată până atunci, de peşti din râul cetăţii pe care oamenii îi prindeau cu mâna. Au apărut însă şi boli datorate acestui consum exagerat de peşte. Spătarul Mihai Cantacuzino, editorul Antologhionului de Râmnic din 1705 şi al Octoihului din 1706, donează câte un exemplar bisericii ortodoxe din Lugoj.
     
    1714 Aprilie 9 Muhafâzul de Timişoara către marele vizir despre preţul grâului pe piaţa locală.
     
    1716 Mai La Timişoara sunt trimişi 18 ostaşi hambragii (pricepuţi în confecţionarea bombelor) care, alături de cei existenţi aici, vor întări capacitatea de apărare a acestei cetăţi.
     
    1716 Mai 28 Pentru apărarea cetăţii Timişoara se cer 200 de tunuri din tabăra sultanului aflată la Niş.
     
    1716 Iunie 9 Defterdarul timişorean cere marelui vizir o sporire a sumelor cu 5.000 guruşi, în vederea plăţilor curente.
     
    1716 Iunie 28 Defterdarul îi raportează marelui vizir despre măsurile luate de beilerbei în cetatea interioară a Timişoarei.
     
    1716 August 5 Bătălia de la Petrovaradin este câştigată de către imperiali. Imediat, prinţul Eugeniu de Savoya trimite trupe spre a încercui Timişoara.
     
    1716 August 11 Scrisoarea defterdarului către funcţionarii săi timişoreni, prin care le confirmă trimiterea a 4.434 pâini şi 8858 chile ovăz pentru spahiii de acolo; acestea ajung pentru 705 spahii pentru6 zile. În aceeaşi dată, defterdarul mai trimite 4.626 pâini şi 935 chile ovăz pentru trupele de silahdari (737 luptători) ca hrană şi provizii pentru 6 zile.
     
    1716 August 16 Unul dintre primii asediatori austrieci descrie situaţia reală pe care o vede şi o află la Timişoara: „în ceea ce priveşte oraşul, acesta se compune numai din case de lemn, având o ierugă adâncă, căptuşită bine cu scânduri de stejar; iar parapetele sunt îmbrăcate cu trunchiuri de stejar aşa de groase încât se opreau gloanţele în ele. Drumul acoperit este prevăzut cu baterii şi cu şanţ exterior în bună stare, cu palisade, precum şi cu artilerie, muniţii, provizii şi altele…” Fortificaţiile Timişoarei sunt astfel redate de polihistorul italian Francesco Griselini: „Timişoara avea deci pe atunci trei sectoare deosebite: oraşul, castelul şi Palanca. Cea din urmă sau spaţiul din interiorul palisadelor constituia o suburbie cu mai mulţi locuitori decât întreaga Timişoară la un loc. Palanca însăşi era un loc întărit, prevăzut cu un şanţ săpat după obiceiul turcilor şi căptuşit cu zid de cărămidă. Fortificaţiile oraşului erau ceva mai regulat construite. Oraşul avea întărituri exterioare bune, o galerie acoperită, şanţuri duble umplute cu apă şi un val gros şi puternic. Deşi fortificaţiile exterioare nu erau căptuşite cu zidărie, aşa cum era şanţul din Palancă, ele erau totuşi prevăzute de jur împrejur cu piloni puternici de stejar, groşi de 15 până la 18 ţoli, îngropaţi adânc în pământ. Pilonii erau înalţi de peste 7 picioare, aşa încât constituiau o palisadă excelentă. Castelul era întărit aproape în acelaşi mod; situat în dosul oraşului, el avea de asemenea o palancă mică drept zid de apărare”. Aceasta este fortificaţia pe care o vor asedia imperialii.
     
    1716 August Armata imperială care pleacă la asediul Timişoarei este compusă din 44.879 infanterişti, 23.409 cai, 50 tunuri de câmp şi 87 tunuri de asediu. Garnizoana otomană are circa 16.000 oameni şi 150 tunuri.
     
    1716 August 19 Feizulah, cadiul din Timişoara, adevereşte declaraţia meşterului brutar Abdullah, fiul lui Beizade Mehmed bei, că a primit de la defterdar suma de 1.070 guruşi pentru pâinea dată căruţaşilor, dulgherilor, salahorilor şi ţiganilor ce au lucrat la râu şi la renovarea fortificaţiei între 28 iunie şi 18 august.
     
    1716 August 21 Trupele comandate de generalul Rothenhan, în număr de 14 escadroane de cavalerie, plecate de la Arad, ajung acum în faţa Timişoarei.
     
    1716 August 25 Sosesc în faţa Timişoarei (de fapt la Beregsău Mare) pri­mele regimente conduse de Ioan Palffy şi ducele de Würtemberg.
     
    1716 August 26 Sosesc şi trupele imperiale, în frunte cu prinţul Eugeniu de Savoya. Cartierul general este instalat în partea nordică, mai ridicată decât restul; la sud, lângă Palanca Mică, se instalează mareşalul Ioan Palffy cu cavaleria sa, în timp ce la vest a fost postată infanteria. Trupele imperiale au pregătite 30.000 grenade de mână, 7.600 chintale praf de puşcă, 400.000 cremene pentru puşti, 17.000 bucăţi pontoane, 40.000 saci cu nisip.
     
    1716 August 28 Imperialii se apropie de reşedinţa de vară a beilerbeiului (Fântâna paşei de pe Calea Torontalului de azi), pe care otomanii o părăsesc, nu înainte de a o incendia.
     
    1716 August 29 O trupă de 30 de grenadieri distruge moscheea din cartierul Palanca Mare, căreia otomanii îi dăduseră înainte foc.
     
    1716 August 31 - Oct. 12, ora 11,30 Asediul cetăţii Timişoara de către armata imperială.
     
    1716 Septembrie 1 Scrisoare a defterdarului către timişoreni despre noi cantităţi de provizii trimise spre ei.
     
    1716 Septembrie 1 şi 2 3000 de soldaţi încep lucrul la săparea tranşeelor sub focul otoman care ucide 1 căpitan, 9 soldaţi şi răneşte 60 soldaţi. Don Emanuel, fratele regelui Portugaliei, se avântă în primele rânduri, dar un obuz îi ucide calul şi-l răneşte la picior.
     
    1716 Septembrie 3 Plouă şi lucrările genistice înaintează cu greu, doar cu 320 paşi; sunt 4 morţi şi 32 răniţi.
     
    1716 Septembrie 4 Continuă lucrările genistice începute.
     
    1716 Septembrie 5 Sunt amenajate 2 baterii, ocupate cu 9 tunuri.
     
    1716 Septembrie 6 Scrisoare otomană despre trupele şi proviziile aflate în cetatea asediată.
     
    1716 Septembrie 6 În noaptea de 6/7 a fost amenajată o nouă baterie cu 5 tunuri.
     
    1716 Septembrie 7 Continuă lucrările şi se realizează o tranşee de 200 de paşi.
     
    1716 Septembrie 8 Lucrările genistice ajung până la 6/7 paşi de şanţul palisadei.
     
    1716 Septembrie 9 Se continuă lucrările; noaptea (de la orele 20 până dimineaţa) bateriile imperiale execută foc neîntrerupt. Otomanii atacă pentru prima dată, cu făclii într-o mână şi săbii în cealaltă, dar sunt respinşi.
     
    1716 Septembrie 10 Continuă lucrările genistice, iar regimentul de dragoni Schönborn respinge al doilea atac otoman.
     
    1716 Septembrie 11 Tranşeele se apropie tot mai mult de zidurile de apărare ale cetăţii.
     
    1716 Septembrie 12 Continuă aceleaşi lucrări.

    1716 Septembrie 13 Se amplasează o baterie de mortiere cu 15 piese şi o alta pentru 4 tunuri.
     
    1716 Septembrie 14 Sosesc alte piese de artilerie în tabăra imperială.
     
    1716 Septembrie 15 În cursul nopţii sunt instalate pe poziţii noile piese de artilerie.
     
    1716 Septembrie 16 Încep tragerile de artilerie, cu intensitate din ce în ce mai mare.
     
    1716 Septembrie 17 Sosesc noi piese de artilerie; se execută un bombardament extrem de puternic; prima somaţie de predare a cetăţii, la care beilerbeiul răspunde că nu poate păta onoarea sultanului cedând fortificaţia.
     
    1716 Septembrie 19 Sosesc încă 18 tunuri şi bombardamentul se desfăşoară pe tot frontul. Primarul ortodox Nicolae Muntean (Nicola Munèan) şi episcopul ortodox Ioanichie Vladislavlievici trec în tabăra imperialilor şi le indică acestora punctele tari şi slabe ale cetăţii.
     
    1716 Septembrie 20 - 22 Bombardamentele masive produc deja spărturi în zidu­rile cetăţii.
     
    1716 Septembrie 21 Corpul de armată comandat de Steinville, format din 14 escadroane de cavalerie şi 4 batalioane de infanterie, pleacă de la Alba Iulia şi între 16-21 septembrie trece prin Făget, Lugoj, Sinersig, Chevereşu Mare şi ajunge la Timişoara.
     
    1716 Septembrie 22 Soţia şi cei 2 fii ai beilerbeiului sunt ucişi de bombardament în propria lor casă.
     
    1716 Septembrie 23 Trupele asediate, spahii şi pedestraşi, încearcă un nou atac, dar sunt respinse de imperiali.
     
    1716 Septembrie 24 Se amplasează câmpuri de mine pe direcţiile de ieşire a asediaţilor şi se ridică poduri peste şanţul palisadelor.
     
    1716 Septembrie 25 Au loc bombardamente reciproce, intense.
     
    1716 Septembrie 26 Trupele otomane sosite în ajutorul cetăţii, staţionate la Giroc, atacă armata imperială din sudul cetăţii, încercând să intre în fortificaţie; atacă de trei ori, dar sunt respinse până la urmă; ele nu reuşescsă atace o dată cu asediaţii, din cauza unei greşeli de sincronizare a acţiunii.
     
    1716 Septembrie 26 Asediaţii încearcă un nou atac în forţă, dar sunt respinşi.
     
    1716 Septembrie 27 Un puternic foc de artilerie din ambele părţi marchează ziua.
     
    1716 Septembrie 28 - 29 Au loc trageri reciproce de artilerie; imperialii reuşesc să instaleze noi poduri peste tranşee.
     
    1716 Septembrie 30 Plouă necontenit, dar noaptea, trupele comandante de Wörtemberg, cucersc palisadele cetăţii (centura exterioară); mor acum 455 oşteni şi sunt răniţi 1487 ofiţeri şi soldaţi.
     
    1716 Octombrie 1 - 10 Continuă lucrările genistice şi construirea de noi baterii, ocupate de tunuri şi obuziere; continuă bombardamentul masiv şi metodic.
     
    1716 Octombrie 11 Încep bombardamentele pentru distrugerea zidurilor, cu 43 piese de artilerie; bombardamentul continuă toată noaptea.

    1716 Octombrie 12, ora 11:30 Pe un bastion al cetăţii se ridică steagul alb al capitulării garnizoanei otomane.
     
    1716 Octombrie 12 Comisia de negociere a capitulării este formată din Ahmed aga, comandantul castelului, Ali Efendi şi Ibrahim Naimeddin (cronicarul de mai târziu) din partea otomană, respectiv din generalul Wallis şi colonelul conte Philippi.
     
    1716 Octombrie 13 În cortul prinţului Eugeniu de Savoya se semnează trata­tul de capitulare a garnizoanei otomane, care are 10 puncte: 1. Efectivele existente în cetate au libertatea de a o părăsi fără a se ţine seama de naţionalitatea lor. Transfugii vor fi predaţi imperialilor. 2. Soldaţilor le este permisă părăsirea cetăţii cu armamentul individual. 3. Trupele otomane vor primi 1.000 de căruţe pentru transportul avutului lor. 4. Efectivelor otomane li se asigură hrana necesară (prin cumpărarea la un preţ mic de la locuitorii satelor prin care vor trece, n.n.). 5. Se asigură marşul lor în deplină siguranţă. 6. Trupele vor lua muniţie doar pentru câteva focuri. 7. Evreii pot rămâne în oraş, asigurându-li-se libertatea comerţului. 8. Curuţii au deplina libertate să meargă unde vor. 9. Se asigură vânzarea liberă a avutului celor asediaţi. 10. Punctele capitulării vor fi respectate cu stricteţe (ceea ce s-a şi întâmplat, n.n.).
     
    1716 Octombrie 13-16 Pregătirea plecării otomanilor este întârziată din pricina stării deplorabile a drumurilor şi podurilor.
     
    1716 Octombrie 16 Memoriul prinţului Eugen adresat consiliului aulic de război (chiar înainte de a intra în Timişoara), prin care cerea ca Banatul să fie organizat „cât se poate mai aducător de folos pentru împărat”.
     
    1716 Octombrie 17 Otomanii părăsesc definitiv Timişoara şi primul popas îl fac la Şag.
     
    1716 Octombrie 17 În cetatea Timişoarei au rămas 136 tunuri, 19 obuziere, 5.000 chintale praf de puşcă, 300 chintale gloanţe, 1.000 chintale pesmeţi etc. Locuitorii rămaşi în Timişoara sunt 466 ortodocşi români şi sârbi, 144 evrei şi 35 armeni.
     
    1716 Octombrie 17 Victoria imperialilor a fost sărbătorită printr-un Te Deum în cortul lui Eugeniu de Savoya, unde s-au aprins 140 de lumânări.
     
    1716 Octombrie 18 Al doilea popas al învinşilor, la Jebel.
     
    1716 Octombrie 19 Al treilea popas este la Denta, apoi celelalte sunt la Margita, Alibunar, Panciova, Borcea, după care otomanii trec Dunărea la Belgrad.
     
    1716 Octombrie 21 De la Timişoara, prinţul Eugen se adresează direct împă­ratului cu aceeaşi idee, ca Banatul să fie organizat în aşa fel încât să aducă folos în aceeaşi măsură Casei Imperiale, dar să fie şi spre binele celor guvernaţi. Cronicarul otoman Elhhac (Hagiul) Ibrahim Naimeddin Temes­varî (timişoreanul), participant la asediu şi la tratativele de pace, descrie ultimele săptămâni ale prezenţei otomane în Timişoara. Un aspect din timpul asediului: „acest sărman plin de neputinţă (autorul, n.n.) aflându-mă ca oaspete de seamă la ogeacul ieni­cerilor originari din Eger (de unde provenea şi tatăl său, n.n.), care alcătuiau 24 de ode laolaltă cu căpitanii şi ofiţerii fiind 1.000 ostaşi întovărăşiţi, ne găseam în bastionul Porţii Marto­logilor (mormoros în alte izvoare, în zona hotel Continental-Dicasterial de azi, n.n.)la capătul podului de pământ al ghiaurilor. Aga oceaculul nostru era Küçük Husein aga, un bărbat viteaz şi gaziu (luptător pentru credinţă, n.n.). Bătându-se straşnic, a fost rănit în două locuri, dar cu ajutorul lui Allah nu l-am lăsat la ghiauri, ci am reuşit să-l scoatem cu bine în spatele nostru şi să-i legăm rănile. Se hotărâse şi se poruncise să se acorde banii pentru alifia răniţilor şi ocupându-mă eu cu înscrierea lor în registrul răniţilor, au fost la verificare aflaţi ca salvaţi dintre amintiţii căpitani, ofiţeri şi ostaşi, 6 căpitani şi un total de 250 ostaşi zdraveni şi 60 de ostaşi răniţi. Restul cu toţii au deve­nit martiri pe câmpul de luptă, vărsându-şi sângele ca berbecii de jertfă şi intrând astfel în paradis… (deci 684 ieniceri au murit, n.n.). Acelaşi cronicar relatează moartea bătrânului său tată în asediul Timişoarei în frumoase şi simţite cuvinte: „Prea iubitul şi ge­nerosul meu părinte Mustafa aga, pe când ajunse cu cinste ca sunit între 60 şi 70 de ani, pe când se găsea la capătul podului de scânduri în grupa de la Mâciulia Lungă a zis: „de demult, de la Eger, acum mi-e satisfăcută în fiecare zi ardoarea mea profundă şi pofta inimii mele” şi se avântă cu mare bravură în marea gaza (luptă, n.n.) fiind rănit în două locuri, prietenii vechi şi intimi ai săi, Tosun aga şi Ibrahim căpitan care erau împreună cu el, nelăsându-i trupul lui slăbit ghiaurilor, l-au dus pe spatele lor, în viaţă încă, scoţându-l în casa unchiului nostru Memiş aga de la Poarta Cocoşului. Imediat, amintindu-şi de acest sărman, a trimis oameni să cerceteze: e sănătos? unde e? aduceţi veşti! în timp ce mai sus pomenitului Küçük Husein aga i se îngrijeau rănile, a venit o servitoare şi informându-mă de starea lui, repede şi iute am venit lângă el. Privind la hainele de pe mine m-a întrebat: Ibrahim, eşti rănit? Hainele îmi erau făcute ferfeniţă de grenadele de mână. Slavă lui Allah celui Preamărit, nu mi-au atins trupul. Acum numai cu rănile Dumneavoastră suntem răniţi. Cum vă simţiţi? a râs cu hohote şi, cu multă voioşie, a zis: Bagă de seamă! Eu niciodată n-am simţit binefacerea morţii ca pe o întristare şi mâhnire. Fii mândru că o dată cu mine cinci înaintaşi ai tăi s-au dus martiri pe calea lui Allah. Nădăjduiesc că prin bunătatea lui Allah şi tu vei veni după noi martir. Scoate plumbul acesta de sub genunche!” Şi l-a arătat cu mâna. O bucată de plumb ce-l nimerise în osul piciorului stâng rămăsese dedesuptul genun­chiului cât un pumn sub piele. A venit chirurugul şi spintecân­du-l, l-a scos. A început să curgă sângele. Luând în mână bucata scoasă şi privind-o, a văzut că era de 11 dirhem (35,3 grame) şi că era otrăvită. Zicând «pe neamţul care m-a lovit cu ăsta l­am lovit în foale cu unul de-al nostru de 18 dirhem (57,78 grame), a rămas pe loc şi sufletul iad i s-a făcut», şi-a manifestat în felul acesta bucuria. Sângele ce-i curgea din rana de unde i-au scos plumbul l-a făcut să-şi dea sufletul…” Cronicarul otoman Mehmed Raşid redă astfel importanţa strategică excepţională a Timişoarei: „o astfel de cetate întărită, care era digul graniţelor islamice şi lacătul ţării Româneşti şi al Moldovei, precum şi al altor ţinuturi aflate pe partea cealaltă a Dunării, a intrat în mâna ghiaurilor din cauza delăsării şi nepăsării apărătorilor, deşi avea în ea încă nenumărate cete de oşti şi, chiar dacă asediul ar fi durat timp de 4-5 ani, tot ar fi avut cantităţi suficiente de zaherea, muniţii şi arme de luptă…” Sultanul a ascuns populaţiei timp de 15-20 de zile căderea acestei cetăţi, dar până la urmă a trebuit să anunţe trista veste. Cronicarul otoman Silahdar Fândâklî Mehmed aga scrie şi el despre asediul Timişoarei, oferind elemente puţin cunoscute:„…a asediat cetatea Timişoara din patru părţi şi a împrejmuit-o cu un şanţ mare şi şarampoaie… aproape 100.000 din raialele Timi­şoarei, bătrâni neputincioşi la lucru, femei cu copii, cu avuţii, cu îmbrăcămintea şi animalele lor, şi-a ales dintre raialele sale ghiaure 30.000 de oameni puternici potriviţi pentru război; le-a pus pe cap şepci şi în mâini săbii, pe unii i-a aşezat la întărituri, iar pe alţii i-a însărcinat să taie tufişuri şi lemne spre a le aşterne peste şanţurile cetăţii; după ce au cărat pământ pentru astuparea acestora, au trecut peste ele tunurile, luptând zi şi noapte…”
     
    1716 Octombrie 21 Prinţul Eugeniu de Savoya adresează un prim memoriu împăratului, sugerând modul de organizare a Banatului.
     
    1716 Noiembrie 1 Prinţul Eugeniu de Savoya îl numeşte pe generalul conte Claude Florimond de Merçy d’Argentau, guvernator militar al Banatului.
     
    1716 Noiembrie 2 - 5 Un corp de armată condus de generalul Merçy trece prin Parţa, Ciacova, spre Panciova, apoi prin Almăj spre Mehadia, încheind astfel victorioasa campanie imperială a acestui an.
     
    1716 Noiembrie sfârşit Contele Merçy împarte, provizoriu, Banatul în patru districte mari: Caransebeş, Ciacova, Panciova, Marga.
     
    1716 Noiembrie 21 Comisia aulică decide ca Banatul să fie împărţit în 12 districte (probabil fostele nahii ale vilayetului timişorean): Timi­şoara, Lipova, Făget, Caransebeş, Lugoj, Orşova, Palanca Nouă, Panciova, Vârşeţ, Ciacova, Becicherecu Mare-Beèej, Cenad.
     
    1716 Decembrie 30 Împăratul romano-german Carol al VI-lea decide ca Banatul să fie o ţară de coroană, posesiune directă a Coroanei Habsburgice („Kronland”) şi să fie condusă de o administraţie militară. În trupele ce asediază Timişoara se află şi ofiţerul francez Jean de Jean. El îşi dă demisia şi devine consilier în noua administraţie; va fi întemeietorul unei familii – germanizate sub numele de Deschan – ce va juca un rol important în viaţa Banatului pentru mai bine de două secole.
     
    1717 Februarie 10 Românii din ţinuturile Lugojului, Caransebeşului şi Orşovei cer numirea ca episcop a lui Petronie, întrucât „cel care a rămas din vremea turcilor, anume Moise, nouă nu ne trebuie, că să ştie strălucirea voastră, că el se ţine tot de rânduiala turcească”; documentul exemplifică cu multe fapte această învinuire.
     
    1717 Martie 24 Camera Aulică îl numeşte pe Anton Häntsdchl ca provisor şi tricesimator în Banat; acesta este primul act referitor la noua administraţie a regiunii.
     
    1717 Iulie 12 Contele Merçy înaintează Camerei Aulice un Proiect modest de organizare a Banatului Timişoarei, care obţine acordul necesar.
     
    1717 Iulie 21 Prinţul Eugeniu de Savoya către Consiliul Aulic de Război despre Banat: „…rămân la părerea neschimbată că nici situaţia de acum, nici împrejurările de după pacea viitoare nu pledează pentru încorporarea în amintitul regat al Ungariei… mă pronunţ pentru existenţa unei provincii separate, asemenea Transil­vaniei…”
     
    1717 Iulie 1 Aflat la asediul Belgradului, prinţul Eugeniu de Savoya îi scrie, iarăşi, împăratului despre Banat:„eu din parte-mi sunt şi rămân la părerea neschimbată că în teritoriile nou ocupate Majestatea Voastră Imperială trebuie să alăture stăpânirii supreme şi cea de stăpân asupra pământului, adică doar fiscul regal să deţină şi să se folosească de amândouă. Motivele care mă îndeamnă la aceasta constau în avantajul evident al fiscului imperial, precum şi în altele, cunoscute mai de înainte, care privesc siguranţa generală şi care impun ca amintitul Banat să nu aibă nimic în comun cu comitatele ungureşti, ci o existenţă a sa aparte”.
     
    1717 Iulie 25 Conferinţa ministerială secretă la care împăratul socoteşte drept neavenită cererea de încorporare a Banatului la regatul ungar.
     
    1717 Iulie 27 Se înfiinţează Comisia de Organizare a ţării Banatului, ce va pune în practică propunerile guvernatorului Merçy.
     
    1717 Octombrie 9 Ordin pentru efectuarea unei conscripţii a comunelor, locuitorilor şi a puterii lor economice, fapt împlinit până în iarnă.
     
    1717 Octombrie 17 Ordin imperial pentru înfiinţarea misiunii iezuite la Timi­şoara şi atribuirea fostei moschei mari (fosta biserică Sf. Gheorghe).
     
    1717 Toamna O comisie, formată din topografi militari şi funcţionari civili, condusă de colonelul baron Neipperg, efectuează această conscripţie şi află în Banat 663 localităţi cu un număr de 21.289 case. Datele sunt supuse multor critici, dar ele consemnează o primă realitate, chiar trunchiată.
     
    1717 Octombrie La Timişoara ajunge, între primii colonişti germani, şi Tobias Balthasar Hold, care va fi ales primul primar al magistraturii germane.
     
    1717 Noiembrie La Timişoara soseşte o delegaţie a Camerei Aulice ce aduce ratificarea propunerilor lui Merçy, dar şi decretul de organizare a magistratului orăşenesc din Timişoara.
     
    1717 Noiembrie 18 Misonarii franciscani ajung şi ei la Timişoara.
     
    1717 Noiembrie 49 meşteri germani sunt deja la Timişoara.
     
    1717 Decembrie 6 Generalul Merçy dă un ordin de reglementare a funcţionării Administraţiei ţării Banatului (Bananter Landes Administra­tion).Tot acum el trimite o circulară administratorilor de district (Verwalter) prin care le stabileşte atribuţiile.
     
    1717 Decembrie 15 Un recensământ timişorean află în cartierul Cetate 227 case, 91 prăvălii şi 4 moschei, în cartierul Palanca Mare 112 case, 3 prăvălii şi 1 moschee, iar în Palanca Mică 62 case, 8 prăvălii şi 2 moschei; în total sunt 401 case, 102 prăvălii şi 7 moschei. Dintre clădiri, 243 sunt folosite pentru încartiruirea garnizoanei (179 în Cetate, 61 în Palanca Mică şi 3 în Palanca mare); 17 case sunt folosite pentru încartiruirea funcţionarilor; 32 sunt locuite de cetăţeni germani (24 în Cetate, 7 în Palanca Mare şi 1 în Palanca Mică), 9 case sunt locuite de români şi sârbi catolici (3 şi 6), 98 de români şi sârbi ortodocşi (3 în Cetate şi 95 în Palanca Mare). Petiţia, în 21 de puncte, a cetăţenilor germani către Administra­ţia Banatului, pentru organizarea magistratului lor şi raporturile cu autohtonii. Lugojul are 218 case.
     
    1717 - 1719 În acest interval, la Timişoara sunt colonizate 52 familii de meseriaşi, cu un total de 208 suflete.
     
    1718 Administraţia păstrează instituţia cnezilor săteşti şi o înfiinţează pe cea a obercnezilor, ce va funcţiona până în anul 1776. Admi­nistraţia cere pentru Timişoara un maistru morar cu 12 morari, un maistru căruţaş cu trei calfe, cinci calfe de lăcătuşi şi un zidar. Johann Egidius Simon Helmstreit construieşte la Timişoara un magazin elegant de sticlărie, apoi trei case; moare pe 26 martie 1738 la Timişoara, probabil răpus de ciumă. Administraţia îi ordonă lui Schindler, administratorul distric­tului Timişoara, să ridice o berărie şi o fabrică de rachiu la Timişoara, pe seama fiscului, producerea acestora fiind interzisă în restul provinciei. La Timişoara vin 300 de meşteri din Viena. În cartierul timişorean Cetate este amintită prima şcoală ele­mentară. La Lugoj vin şi se stabilesc mai multe familii de meseriaşi.În acest an la Timişoara au loc 44 execuţii, dar şi 51 de botezuri; sunt 448 decese. Mai mulţi cnezi săteşti vin la Timişoara şi se plâng admi­nistraţiei „că de fapt nu ştim de cine sau numai de cine depindem, de vreme ce sub turci n-am stat sub autoritatea mai multora, ci doar a unuia singur”.
     
    1718 Ianuarie 1 Iată ce conţine răspunsul administraţiei către nou înfiinţatul magistrat german din Timişoara: 1) să îi stârpească pe toţi necre­dincioşii de pe teritoriul oraşului: păgâni, evrei, turci, luterani, calvini, alţi eretici. 2) să îi alunge din oraş pe toţi cei fără stăpân şi serviciu. 3) să îi pedepsească pe ateiştii care se întrunesc clandestin. Regulamentul de desfăşurare a sesiunilor magistratului este adoptat, iar primul primar german este medicul Tobias Hold. Pentru ortodocşii români şi sârbi se înfiinţează magistratul rascian, primar fiind Nicolae Muntean (Nicola Muncia).
     
    1718 Ianuarie 26 Cetăţenilor oraşului Timişoara li se dă o scrisoare de pro­prietate a terenului cetăţenesc, dincolo de Poarta Belgradului, la dreapta în jos pe Bega până la valurile romane, pentru grădini, 1.000 stânjeni teren pe frontul pe o lungime cât permit mlaştinile, şi mai în sus 500 jugăre pământ arabil (câte 759 stânjeni pătraţi), ce a fost măsurat şi predat. Aici se vor ridica Maierele vechi sau româneşti, azi cartierul Elisabetin.
     
    1718 Mai 21 Se înfiinţează Comisia Neoacquistică, cu rolul de a rezolva problemele teritoriilor ocupate de la otomani.
     
    1718 Iunie 20 Un morar află într-o pădure mai multe scrieri vechi în latină, pe care vrea să le traducă în germană.
     
    1718 Iulie sfârşit Administraţia emite aşa-numitul ordin de incendiu, foarte strict pentru cetăţeni şi garnizoană.
     
    1718 Iulie 31 Sărbătoarea Sf. Ignaţiu este celebrată la Timişoara în prezenţa a doi prinţi bavarezi.
     
    1718 Septembrie 3 Camera Aulicătrasează noului guvernator Merçy principiile politice, economice şi juridice după care să conducă Banatul.
     
    1718 Septembrie 3 Noul Oficiu Vamal Bănăţean este dotat cu regulament şi instrucţiuni de funcţionare.
     
    1718 Septembrie 7 Promulgarea unui decret imperial asupra fiscalităţii din Banat, prin care se stipulează obligativitatea dării pe cap.
     
    1718 Septembrie 12 Se înfăptuieşte reforma administrativă prin care Banatul este împărţit în 13 districte (Cenad, Becicherecu Mare, Panciova, Timişoara, Ciacova, Vârşeţ, Palanca Nouă, Lipova, Făget, Lugoj, Caransebeş, Almăj, Orşova), 6 companii militare de graniţă (Mokrin, Kikinda, Franjova, Melence, Botoş, Idvor) şi compania din Clisura Dunării.
     
    1718 Octombrie 12 La Timişoara se ţine o slujbă de pomenire pentru cei căzuţi în asediul din anul 1716.

    1718 Septembrie 23 Generalul Merçy stabileşte noua denumire a administraţiei bănăţene: Administraţia Imperială a ţării Banatului.

    1718 Septembrie 29 Generalul Merçy interzice mutarea locuitorilor dintr-un sat în altul, situaţie care perturba bunul mers al vieţii, dar şi al încasării taxelor şi impozitelor. Cnezul sătesc ce nu denunţă plecarea unui locuitor este aspru pedepsit.
     
    1718 Octombrie 4 Datorită marilor inundaţii ale Mureşului, locuitorii din satul Figet se mută la Sânpetru Mare, iar locuitorii din Saravale şi Sânnicolau Mare trebuie să repare podurile distruse de inundaţii.
     
    1719 Numărul districtelor se reduce la 11 prin cuprinderea Almăjului şi a Clisurii în districtul Orşova, respectiv Palanca Nouă, iar cel al Făgetului în cel al Lugojului. Cele 11 districte erau: Timişoara cu 42 sate (cercurile Sânandrei cu 17, Parţa cu 12, Bucovăţ cu 13); Ciacova cu 63 sate (Ciacova 15, Jeruga 13, Bârzava 16,Timiş 9); Vârşeţ 64 (Caraşova 8,Ticvani 7, Ramna 13, Jamu Mare 16, Vârşeţ 20); Cenad 15 (Mureş 8, Tisa 7); Lipova 42 (Căpâlnaş 11, Lipova 10, Sânnicolau Mic 10, Bara 11); Becicherecu Mare 15 (Timiş 8, Tisa 7); Palanca Nouă 51 (Jasenovo 13, Ilidia 14, Răcăşdia 15, Clisura 9); Panciova 22 (Kovin 8. Neusina 7, Panciova 7); Caransebeş 75 (Pogăniş 24, Timiş 29, Bistra 22); Orşova 36 (Orşova 23, Almăj 13); Lugoj 91 (Făget 27, Lugoj 24, Luncani 24, Sărăzani 16). La Timişoara sunt 707 meşteşugari angajaţi la refacerea for­tificaţiilor; salariul lor lunar era de 5.639 florini. Guvernatorul Merçy încurajează plantarea duzilor în districtele Timişoara şi Ciacova şi cere ca cei care ciuntesc pomii să fie condamnaţi la moarte. Primarul german ridică o cărămidărie în faţa porţii Belgradului, aşa încât cetăţenii au putut să repare vechile case turceşti sau să-şi ridice altele noi. La Timişoara, în biserica iezuiţilor, este instalată prima orgă. Timişoara are dreptul la două târguri săptămânale. În Timişoara, cetăţenii „rascieni” (ortodocşi) îşi aleg, anual, primarul. La Timişoara începe construcţia Cazărmii Transilvaniei, care, la terminare, după 10 ani, va avea 483 m lungime. Numărul familiilor lugojene se ridică la 500.
     
    1719 Martie 6 Comisia aulică de organizare spune că „la angajarea funcţionarilor în ţară vor trebui avute în vedere persoane capabile… iar în locul celor necorespunzători să fie aleşi funcţionari pregătiţi şi de nădejde”.
     
    1719 Aprilie 1 Administraţia ţării Banatului avizează un proiect pentru înfiinţarea staţiilor de poştă.
     
    1719 Mai 14 În biserica Sf. Gheorghe se aude primul sunet de orgă din Timişoara şi Banat.
     
    1719 Iunie 26 Împăratul ordonă ca tuturor robotaşilor ce lucrează la construcţia fortificaţiilor şi a Cazărmii Transilvaniei din Timişoara să li se dea zilnic o porţie de pâine şi 3 creiţari.
     
    1719 Iunie 28 Împăratul semnează decretul cu componenţa pe funcţii a membrilorAdministraţiei Banatului.
     
    1719 Septembrie 12 Pe biserica iezuiţilor din Timişoara se ridică o cruce.
     
    1719 - 1720 În anul fiscal militar 30 sept. - l oct., în cele 608 localităţi bănăţene sunt înregistraţi 29.199 contribuabili, 13.894 capi de gospodărie, 3.293 fii căsătoriţi ai capilor de familie, 1.880 fii necăsătoriţi ai capilor de familie şi 132 meseriaşi şi negustori.

    1720 Se înfiinţează, la Timişoara, Asociaţia Comercială pentru comerţ cu estul, ce funcţionează până în anul 1729.
     
    1720 Martie 6 Administraţia ordonă primarilor să scoată la salubrizarea cetăţii fiecare om cu cal sau căruţă cu boi, iar dacă nu vin să fie amendaţi drastic.
     
    1720 Aprilie 14 Administraţia cere primăriilor timişorene să verifice calitatea cărnii vândute aici, dar vorbeşte şi despre obligaţia cetăţenilor de a-şi repara casele.
     
    1720 Noiembrie 16 Moise Petrovici este numit mitropolit al ţării Banatului. Acesta se stinge din viaţă în anul 1730, timp în care clerul ortodox sârb mută scaunul mitropolitan la Sremski Karlovci.
     
    1720 Noiembrie 16 Administratorul districtului Timişoara arată că mulţi locuitori de aici au fugit la Arad, unde s-au alăturat lui Thököly.
     
    1720 Noiembrie 28 Superiorul misiunii iezuite din Timişoara, părintele Michael Gastayer, solicită administraţiei bănăţene construirea unei biserici romano-catolice, fapt cu care aceasta este de acord.