1650 - 1653 Vine la Timişoara ca mitropolit ortodox Iosif, remarcabil prin faptele sale şi protecţia acordată ortodocşilor bănăţeni. Din viaţa sa remarcăm tratativele cu beilerbeii de Timişoara, o serie de minuni ca stingerea incendiului care a ars o parte din oraş (Palanca Cârnă), dar aflăm şi despre biserica mitropolitană din mahalaua Răduţilor, sau despre uliţa argintarilor şi tunarilor. După trei ani se retrage la Partoş, unde ridică o nouă biserică lângă cea veche din lemn şi se săvârşeşte din viaţa în anul 1656. Va fi sanctificat în secolul XX sub numele de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş şi va deveni patronul ortodoxiei bănăţene.
Circa 1650 La Timişoara este Ignad, latin şi catolic, ca tălmaci şi doctor al beilerbeiului de aici. După mai multe fapte, descrise de cronicarul otoman Ali, moartea sa se produce în cursul unei călătorii spre Lugoj, probabil prin pădurea Silagiului de azi. 1650 La Timişoara, o turcoaică se îndrăgosteşte de Ali Efendi, fiul lui Ahmed Efendi, şeic al ordinului islamic Uşakî, căruia îi dedică o poezie, transmisă posterităţii de acelaşi cronicar otoman citat mai sus.
1650 Oct. 20 Misionarul iezuit Petru Bascevici, conducătorul iezuiţuilor din zonă, îl află la Timişoara (era aici din 1640) ca vicecapelan pe Giovanni Dezmancici, susţinut şi iubit de catolici, care a înfiinţat aici misiunea şi biserica iezuită, a botezat, cununat şi înmormântat multă lume; acum este plecat în pelerinaj la Roma.
1651 Oct. 30 Alt misionar iezuit, Luca Diodati, vine la Timişoara şi află despre faptele misiunii iezuite de aici, de la Lipova, de la Caraşova etc., raportând situaţia superiorilor săi, inclusiv venirea lui Rudolf – un iezuit austriac.
1651 Dec. 4 Papa Inocenţiu al X-lea îi salută pe toţi catolicii din Banat şi le cere să îndure cu credinţă prigoana otomană îndreptată asupra lor.
1653 Mai 8 Ahmed, beilerbeiul de Timişoara, îi scrie banului de Lugoj şi Caransebeş despre caransebeşanul Oprea, care se tocmise slugă la ceauşul din Denta, dar, la câteva zile, l-a tâlhărit de 300 florini şi a fugit. A dat 200 florini surorii sale, după care a fost prins. Ceauşul nu se mulţumeşte doar cu moartea tâlharului, ci a fost de mai multe ori la Caransebeş, dar nu şi-a recuperat paguba şi beilerbeiul îi cere banului să rezolve pricina. La Timişoara vine episcopul bosniac franciscan Beulici, dar şi misionarul iezuit Giaccomo Huomo Dei, ce stă în casa iezuiţilor de aici, alături de Luca Diodati (acesta între anii 1651-1655).
1653 Mart. 23 Negustorii italieni din Timişoara în călătoria lor spre Oradea au fost atacaţi şi prădaţi de haiduci din zona Ineului, iar oficialii otomani cer banului Bârcianu să-i despăgubească.
1654 Sept. 29 Principele Gheorghe Rakoczy, la insistenţele repetate ale lui Acaţiu Bârcianu, ban de Lugoj şi Caransebeş, de a elibera din iobăgie ţăranii, emite decretul de rigoare. Prea târziu însă, pentru că zona cade sub stăpânire otomană peste numai doi ani.
1654 - 1655 Ali, aga spahiilor din Lipova, povesteşte despre luptele sale cu tâlharii şi despre încălcări de hotare din Banat. Astfel, Petru din satul Româneşti se întorcea acasă cu bucate când a fost prins de oştenii banului – deşi avea permis – şi l-au dus în temniţă, la fel ca şi alţi 30 de locuitori ai zonei.
1656 Oct. 27 Cerere a oficialilor vilayetului către marele vizir în privinţa soldei garnizoanelor otomane din vilayet. Se aminteşte şi despre haraciul plătit de ţiganii din Banat.
1658 Răscoala antiotomană a celor trei ţări Române şi riposta otomană. Marele vizir trece prin Banat spre Ineu, pe care-l cucereştepe 2 septembrie. În vară, principele transilvan îl bate pe paşa deBuda pe şi la nord de Mureş. În luna septembrie (14) sunt cucerite Lugojul şi Caransebeşul şi transformate în sangeacuri otomane. Vilayetul otoman de Timişoara avea 8 sangeacuri: Timişoara, Cenad, Ineu, Lipova, Moldova (Veche), Orşova, Gyula şi Lugoj-Caransebeş.
1658 Nov. 11 La Timişoara se află marele vizir care discută cu solul noului principe transilvan despre situaţia politică a zonei.
1659 Mai Noi trupe otomane se îndreaptă spre Banat spre a-i fi de ajutor principelui transilvan.
1659 Aug. 23 Trupe otomane şi transilvane sunt concentrate la Timişoara, scrie un sol creştin aflat în zonă.
1659 Sept. 24 Alt transilvănean, Petru Budai, scrie din tabăra turcească din Timişoara aceleaşi lucruri.
1659 Oct. 29 Aflat la Timişoara, principele Acaţiu Bârcianu îi scrie cancelarului ungar despre conflictul său cu Gheorghe Rákoczy.
1659 Nov. 7 - 1660 iarna Oastea otomană pleacă din Timişoara şi intră în Transilvania, „pacificând” principatul şi asigurându-i domnia principelui ales de ei.
1659 - 1660 Ahmed paşa de Buda iernează la Timişoara, dar în corturi sau în bordeie, în afara cetăţii, spre a nu provoca neplăceri locuitorilor.
1660 Călugării mitropoliei ortodoxe din Ipek (Peci) vin în Banat („Vlaşca”) după milostenii. La Timişoara ei primesc donaţii din partea următorilor locuitori: odobaşa Cragui, popa Drăgoilă, Ioan Giurgea, Miloş Obradovici, Petru Hagiu, meşterul Isac, Andrei, Miloş, Andrei Hagi, odobaşa Mihail, Giuriţa Rujici, Raca, Alimpie, bulucbaşa Marin. Dintre celelalte sate (timişene azi), călugării primesc donaţii din partea locuitorilor din Banloc, Becicherecu Mic, Berecuţa, oraşul Beşenova (Dudeştii Vechi), Biled, Butin, Bulgăruş, Cebza, Cenei, Cerna, Ciavoş (Grăniceri), Checea, Gelu, Chevereşu Mare, oraşul Deta, Denta, Diniaş, Dolaţ, Ficătari, Firiteaz, Foeni, Gad, Gaiu Mic, Ghilad, Hitiaş, Hodoni, Iecea, Ivanda, Jamu Mare, Jimbolia, Lovrin, Satu Mare, Opatiţa, Roviniţa Mare, Partoş, Parţa, Periam, Pordeanu, oraşul Rudna, Saravale, Satchinez, Săcălaz, Sculea, Sângeorge, Sânmihaiu Român, Sânpetru Mare, Soca, Şag, Şemlacu Mare, Teremia, Tolvădia-Livezile, Topolovăţ(u Mare), Tormac, Variaş, Vălcani, Visad, Vizejdia. După cucerirea Oradiei, marele vizir transformă în vakâf mai multe sate din zona mureşană, inclusiv din Timiş, construieşte noua cetate a Aradului şi alte aşezăminte de utilitate publică. Fostul Banat creştin este împărţit în trei sangeacuri: Lugoj, Făget şi Caransbeş, componente ale vilayetului de Timişoara, care-şi va muta reşedinţa, pentru câteva decenii, la Ineu.
1660 Vara Trupele otomane străbat Banatul în drum spre Oradea, pe care o cuceresc după un asediu şi transformă ţinutul într-un vilayet.
1660 Iun. Celebrul glob-trotter otoman, Evlyia Celebi, străbate pentru prima dată Banatul, în armata otomană care merge spre Oradea. Printre primele localităţi descrise se numără şi palanca Denta: „...aceasta este o întăritură de formă pătrată, construită din nuiele; are dizdar (comandant) şi cincizeci de neferi (apărători), un depozit de muniţii, o geamie, un han şi câteva dughene. Grădinile sunt roditoare.” Evlyia Celebi descrie, pe câteva pagini, cetatea Timişoara. Descrierea sa este cea mai întinsă şi coerentă relatare despre cetatea medievală.
1661 Ian. 11 Comisia de hotărnicie a satelor vakâfului de pe malul stâng al Mureşului avea, printre membri, şi pe Hamza, fiul lui Bekir, bei de Cenad, Mehmed aga ibn Suleiman, serdarul ienicerilor timişoreni, Mehmed aga ibn Regep, delegatul ceauşilor din Timişoara, Elhak Kenan aga, comandantul celorlalte oşti din garnizoana timişoreană.În acelaşi document se specifică faptul că satul Variaş din cazaua Timişoara„fiind făcut vakâf cu dijme legale şi dări prescrise pentru reparaţiile şi intreţinerea palăncii, a podului, a moscheii, a hanului (din Arad n.n.) …a fost scutit de dări şi de orice alte sarcini şi a fost emis un firman ca de acum înainte nici beilerbeiul nici birarii să nu se mai amestece în treburile sale”.
1661 Vara În vilayetul de Timişoara s-au adunat 87.000 oşteni otomani aflaţi sub comanda a 7 viziri, 20 de beilerbei, 120 de sangeacbei şi toţi sub serdarul Ali paşa, care se îndreaptă apoi spre Transilvania, în sprijinul lui Acaţiu Bârcianu, confruntat cu revolte interne. Evlyia Celebi, însoţind alte trupe otomane, ajunge la Sinersig, unde vede „un sat cu 300 de case, un zeamet bine întocmit, ale cărui raiale sunt numai români. În nici o ţară nu se găsesc ca aici afine mari cât prunele”. Acelaşi Evlyia Cebebi ajunge, a doua zi, şi la cetatea Lugojului: „…Acum este reşedinţa unui sangeacbei aparte. Are alaibei şi trei ciorbagii, pentru odele de ieniceri, o odă de topcii, o odă de gebegii, dizdar, chehaie, muhtesib (dascăl), strângător de taxe… Este o cetate de lemn şi de pământ, pătrată, aşezată pe malul râului Timiş. Şanţul din jurul ei este plin cu apa râului… Cetatea are o singură poartă. Deasupra şanţului cetăţii se află un podmobil, împodobit, care este ridicat în fiecare noapte. În cetate sunt 300 de case ale ungurilor (?), unele acoperite cu stuf altele cu scânduri. Cetatea interioară e de asemenea pătrată; e o cetate mică de piatră cu şanţ separat. Are o poartă de lemn care dă spre răsărit. Şi deasupra acestui şanţ se află un pod mobil. In jurul oraşului pământul este roditor, acoperit cu vii şi cu grădini. Raialele sunt toţi români. Dintre produse, sunt vestite prunele de aici, ca şi merele şi cerga albă. …Zece poveri de aspri sunt vakâf pentru Mecca şi Medina şi, în fiecare an, vine trimisul ca să primească de la defterdarul Timişoarei cele 10 poveri de aspri, şi luându-le, pleacă înapoi”. Evlyia Celebi pleacă de la Lugoj la Jdioara, care „…e o palancă de lemn, în formă pătrată, aşezată între munţi, pe malul râului Timiş… Are dizdar şi ostaşi. Fiind cucerire nouă nu are construcţii publice”.
1662 Febr. 2 Aflat la Timişoara, solul principelui transilvan Mihai Apafy scrie despre tratativele cu paşii de Timişoara şi Oradea.
1662 Vara Beilerbeiul timişorean se află cu trupele sale în principatul transilvan, consolidând acolo influenţa otomană. Abdulkadir, cadiu al Lugojului şi Caransebeşului, scrie despre Vasile Barbu din cazaua Timişoara care a cumpărat oi, capre etc. şi creştinul Lupu ce a primit o decizie a şeriatului timişorean asupra situaţiei sale economice, iar drepturile lor vor fi încasate de la un anume Gabor din zona Caransebeşului.
1663 Ian. Solia austriacă, venită pentru demararea tratativelor de pace cu otomanii, stă 6 luni la Timişoara, prilej cu care unul dintre membri, Henrik Ottendorf, vizitează cetatea şi oraşul, îl descrie şi-l desenează. Desenul său este cea mai veridică imagine a Timişoarei medievale, iar planul străzilor şi al obiectivelor (militare şi civile) va fi material de studiu pentru marele stat major imperial pentru multe decenii de acum încolo.
1663 Mart. 18 Din Timişoara, solul transilvan Gabriel Haller îi scrie principelui transilvan despre discuţiile sale cu beilerbeiul de Timişoara.
1663 Mai 25 Acelaşi ambasador transilvan scrie principelui despre evoluţia misiunii sale timişorene.
1663 Aug. 15 Catolicii timişoreni nu mai au preot.
1663 - 1664 Beilerbeiul de Timişoara asediază Lipova, apoi Szigetvár şi Pécs.
1664 Vilayetul timişorean este împărţit în mai multe kaza (unitate juridică echivalentă sangeacului care era o unitate teritorial-militară): Timişoara, Cenad, Vârşeţ, Panciova, Ciacova, Becicherecu Mare (Zrenjanin), Orşova, Lipova, Moldova, Gyula, Ineu şi Lugoj-Caransebeş. Halil, beilerbeiul timişorean, este în campanie în principat împotriva imperialilor şi a lui Ioan Kemeny şi obţine succesul militar scontat. Evlyia Celebi se reîntoarce în Banat, într-o echipă de inspecţie a cetăţilor de aici. Dintre descrierile acestora se remarcă cea a Cenadului, numită cetatea de lupte, puternica fortăreaţă Cenad „Acum este reşedinţa unui sangeac bei separat din eyaletul Timişoarei. Are 10 posesori de zeamete şi 600 timare.Toţi gazii suntînarmaţi. Are alaibei, ceribaşi, iuzbaşi. Împreună cu cei 1.000 de oameni ai beiului şi cu toţi gebegiii zaimilor şi timarioţilor se adună, în timp de război, 6.000 de ostaşi. Are de asemenea chehaia de spahii, serdar de ieniceri, comandant de cetate, 300 oşteni înarmaţi şi curaţi pentru paza cetăţii, şeih-ül-Islam, nakib, cadiu cu o soldă de 157 aspri şi 7 căpetenii de comune şi 240 de sate ale comunelor, muhtesib, strângător de dări şi intendent de vamă, toţi dintre supuşii din Timişoara. De asemenea mai sunt un arhitect pentru construcţii şi o mie de agale pentru oşti, cu tui, aiani, topcibaşi, gebegibasi, agă al martologilor. Nu sunt însă agale ale oastei de Poartă cu odele lor. Forma cetăţii Cenad. Se află într-o câmpie, la o depărtare de o aruncătură de săgeată de râul Mureş. Cetatea ei interioară este pătrată având ziduri tari de 700 de paşi de jur împrejur. Este ocetate puternică şi un loc bun de salvare. Înlăuntrul cetăţii se află patru geamii mari, cu minaretele transformate din clopotniţe. Geamia Hunkiar şi casa imamului şi a muezinului şi a chehaiei şi a şefului mehterhanelei se află în cetatea interioară. Depozitul de muniţii, magazia de grâne, tunurile mari balimeze sunt tot aici, în cetatea interioară. Cetatea interioară are două rânduri de porţi de fier şi sunt foarte trainice. Intre ele şi şanţ se află o temniţă adâncă, sub pământ, de parcă ar fi în fundul iadului. Lipit de pivniţă se află turnul cel mare, clădit în întregime din cărămidă. Descrierea oraşului Cenad. In afara şanţului, de lângă cetatea interioară, se află un mecet destul de populat şi judecătoria şeriatului profetului. Această cetate-varoş este o palancă împrejmuită cu un zid de pământ bătătorit; are o poartă spre apus. De jur împrejur, cetatea asta are o mie de paşi; se găsesc în ea 185 de case încăpătoare, mai scunde şi mai înalte, acoperite cu şindrilă sau cu olane. Cea mai deosebită dintre toate este casa beizadelei; lângă acest serai se află o mănăstire în ruine. Are opt dughene. Toate străzile din această cetate de mijloc sunt podite cu scândură, deoarece aici iarna este aspră, iar din pricina ploilor se face noroi foarte mult. Descrierea oraşului cel mare din exterior. E un loc mai întins decât toate celelalte şi e frumos şi roditor. E o palancă de pământ înconjurată de un singur zid din grinzi mari de yalvan. Are trei porţi trainice; prima se deschide spre răsărit, a doua spre apus, a treia spre miazănoapte. Are 350 de case încăpătoare, făcute din piatră şi cu acoperişuri din olane roşii, ca trandafirii, având şi porţi. Sunt şi ogrăzi înfloritoare şi cu grădini întinse. Unele case sunt acoperite cu trestie şi stuf. Ele sunt locuinţe, ca nişte văgăuni de câini, ale săracilor. Are în total 12 mihraburi (moschei n.n.). Geamia lui Hadji Osman aga este o geamie frumoasă, clădită de curând. In faţa porţii de la cetatea din mijloc se află geamia gaziului Küçük Bali bei, cuceritorul cetăţii; el este înmormântat acolo, sub o cupolă de piatră. Celelalte sunt meceturi. Lângă această geamie se află saraiul beiului de Cenad, care are o ogradă minunată. Mai sunt trei medrese, trei mănăstiri de dervişi, patru şcoli pentru copii şi 300 de prăvălii de meseriaşi. Nu are bazar, dar poţi găsi aici toate felurile de mărfuri, fără de sfârşit. Are o baie mică şi trei hanuri pentru negustori, dar nu are hanuri ca chervanseraiuri, căci uşile oamenilor de seamă din oraş fiind întotdeauna deschise pentru musafiri, ei nu-i lasă pestrăini să tragă la han. În acest oraş sunt mai mulţi stăpâni de case decât în oraşul de mijloc. Şi în afara oraşului mai sunt multe case, dar nu ştiu câte; acestea nu sunt înconjurate cu palănci, dar au multe vii şi grădini. Toată populaţia oraşului îşi cară apa din Mureş. Având o climă foarte plăcută, aici sunt mulţi băieţi destoinici şi multe fete frumoase. Se găsesc însă şi multe femei de moravuri uşoare... Este un vilaiet foarte bogat; în nopţile de iarnă, locuitorii organizează mari petreceri unii la alţii. Toţi sunt gazii, negustori şi hagii care vorbesc tot limba bosniacă şi se îmbracă ca cei de la serhaturi şi umblă cuminţi, ca vitejii. Cei bravi merg întotdeauna în in-cursiune iar pentru inspectarea cetăţii am primit 300 de guruşi la hotare. Sărmanul de mine am cercetat cu de-amănuntul acest oraş.” În continuarea inspecţiei sale, Evlyia Celebi ajunge, după trei ceasuri de drum de la Cenad, la cetatea Beşenova (Dudeştii Vechi). „Acum este un voievodat în sangeacul Cenad. Cetatea este o palancă mică, pătrată, pe malul unui lac mlăştinos, format din revărsările Mureşului, iar de jur împrejur are abia o mie de paşi. Are dizdar şi 80 de oşteni de pază şi un naib al cadiului de Cenad. Alţi judecători nu sunt. Are o geamie, transformată din biserică, două mecete, o medresă, un tekke, două şcoli, o mică baie şi un han şi 8 dughene şi două hanuri acoperite cu scânduri. Pepenii verzi şi galbeni, ce se cultivă în grădinile de aici, sunt aşa de mulţi şi de gustoşi cum nu se poate spune. O căruţă cu pepeni de aceştia, se vinde cu un beşlik. Dar când se revarsă Mureşul şi îneacă bostănăriile şi băltoaca de lângă cetate, atuci pepenii sunt scumpi. Dar e o palancă înfloritoare…”
1664 Vara Evlyia Celebi descrie podul de la Şag, renumitul pod al Ordiei „Acest pod are şase piloane şi este un pod de lemn, mare şi trainic”. Soseşte la Timişoara episcopul catolic de Vácz, Francisc Szentgyörgy, trimis de imperiali să afle intenţiile otomane. Inflexibil şi fără talent diplomatic, acesta nu reuşeşte să afle nimic şi – deşi a fost bine primit de beilerbei – el se îmbolnăveşte şi moare.
1664 Sept. 17 La Timişoara soseşte marele vizir şi solia imperială ca să discute preliminariile tratatului de pace dintre cele două imperii. La Timişoara sosesc doi misionari franciscani. Beilerbeiul Mehmed paşa îi cere principelui Apafy să se întâlnească pe malurile râului Timiş spre a proteja locuitorii Banatului şi Transilvaniei de rebelii din aceste zone. Este vorba despre rezistenţa opusă otomanilor, dar şi despre mişcări antiprinciare.
1664 Dec. 20 O scrisoare a solului transilvan către sultan pentru pedepsirea locuitorilor din Coşteiul de Sus care au prădat un sat din principat.
1665 Conscripţia satelor vakâfului marelui vizir din sangeacul (livaua) Cenad cuprinde aşezările Khirlos, Kirknik, Krusha, pământul de arătură Korne Buras şi satul Variaş din livaua Timişoara. Datoriile către fundaţia religiosaă sunt darea veche, iar pe cap de gospodărie 3 ocale de ulei curat, miere, mielul, 40 akce pentru o mireasă, ispengea de 100 akce la Sf. Gheorghe, 100 akce de Sf.Dumitru, 110 akce darea militară pe gospodărie, 17 akce pe cap pt. pastramă, 4 akce darea nouă după casă pe cap de gospodărie, plus o sumă globală de 500 akce de gospodărie pentru restul de taxe. Se reia transcrierea şi hotărnicia din 1661 a satelor vakâfului de Arad şi a celui de la Ineu. Satul Holos din zona Comloşu Mare este descris în amănunţime cu toate hotarele sale. Satul Variaş are acum 20 case impozabile şi o sumă globală de plată spre vakâf de 28.965 akce. La hotărnicia împrejurimilor sunt amintite şi localităţile Periam, Satu Mare Timiş, Gelu, Satchinez, Pacaţ, Harmad şi Kalik (dispărute azi). .
1666 de Crăciun La Timişoara, revin călugării din Ipek şi în 10 zile strâng donaţii de la următorii locuitori ortodocşi: Marincu covaciul (fierar), Bogdan, Marcu, protopopul Blagoie, fruntaşul Ioan, Cosma, Obrad, Boja, Chira, meşterul Isac, Marcu, Sava, Ioan, Andrei, Radosav Forga, Radivoi, Jivco covaciul, Peia giurcibaşa, Nicolae, Stoian, Petru, Rădoi, Ştefan covaciul, Ivan, Marcu, Mihail, Radosav, Sava, Ivan ecmegiul, Matei, Stoica ecmegiul, Pavel hagiul Giuriţa, Hagiul Vartolomei, Andrei, meşterul Solomon, Ştefan, Vlaicu, Miloş, Obrad, odobaşa Ştefan Ianăş, Coman, Petru, Vucici, Costea, Gruiţă, Milutin, Radivoi puşcaşul, Gavril, şi becherii (feciori necăsătoriţi, n.n.) Miloş, Dumitru, Radosav, Gavril, Vucici, Ieremia, Veselin, Ioan, alt Ioan, Radişa, Jivco, Păun, Stero, Nica, Iana, Chiriac, Ivul, Nica, Vuc, Jivco, Stoia, Luca, Sima.
1667 Apr. - Mai Are loc un schimb de scrisori între beilerbeiul de Timişoara şi principele Mihail Apafy.
1667 Aug.7 O însemnare pe o carte la Lugoj spune că „aciastă svântă carte care se chiamă Evanghelie cumpărat-o-au Cecovan Pătru ot Logoj. Şi o adat la svânta bisearică din Lugoj…”
1668 Mai 27 Scrisoare despre întâmplări de la hotare şi despre fapte ale agăi de Făget.
1668 Aug. 28 Sultanul cere vilayetului să urgenteze şi să sporească producţia de praf de puşcă şi pe cea existentă să o trimită la Belgrad.
1670 Ian. 1 Beilerbeiul de Oradea scrie despre cele 230.000 măsuri de salitră trimise la Timişoara şi de acolo la asediul insulei Creta.
1670 Mart. Husein aga de Făget se plânge principelui din cauza răpirii unor locuitori din zonă de către transilvăneni şi pentru faptul că aceştia vor fi eliberaţi doar după plata răscumpărării.
1670 Apr. 2 Sangeacbeiul de Lugoj şi Caransebeş se plânge principelui pentru aceleaşi pricini.
1670 Sept. 21 Se specifică diferite probleme de la hotare, cu încălcări reciproce, cu sechestrări de persoane şi bunuri, tipice pentru această perioadă la hotarul dintre vileyet şi principat.
1671 - 1672 Defterele otomane amintesc despre cele 12 sangeacate (kaza, liva) ale vilayetului de Timişoara.
1671 Mai 14 Beiul principal de Caransebeş scrie despre apelul lui Krimbicza de a fi ajutat în problema sa cu Husein aga de Făget.
1671 Nov. 13 Husein, beilerbei de Timişoara, într-o scrisoare către principele Mihail Apafy, aminteşte despre scrisoarea sultanului şi probleme de interes comun la frontierele lor.În Timişoara se naşte Osman aga, cel de-al doilea fiu al căpitanului Ahmed aga, cronicar otoman. Luat prizonier de austrieci la Lipova în anul 1688, stă 11 ani prizonier, fuge în 1699 şi revine la Timişoara, unde devine dragoman al beilerbeilor de aici, iar după 1716 pleacă la Istanbul. Cronica sa, printre puţinele cu caracter memorialistic din lumea otomană, oferă date foarte importante asupra Banatului otoman dintre anii 1688-1716.
1673 Defterul lui Osman aga aminteşte la Lugoj 24 capi de gospodărie supuşi la dări.
1673 Mai 19 Kasâm paşa către principe despre faptul că 40 de familii creştine au fugit din oraşele Lugoj şi Caransebeş (veniturile lor erau trimise oraşului sfânt Mecca) şi s-au stabilit în Haţeg; paşa cere returnarea lor.
1674 Se naşte la Timişoara Ali, fiul lui Mehmed, autorul cronicii despre viaţa lui Djafer, beilerbei de Timişoara. Copilăria şi-o petrece în oraşul natal, este luat prizonier la 14 ani de către austrieci şi, răscumpărat de tată, devine omul lui Djafer paşa, pe care-l însoţeşte peste tot în peregrinări şi lupte. Numele de poet era Nakşî, iar Ali citea şi scria în turca osmană, arabă şi persană. Cronica sa, editată în germană sub titlul de Leul din Timişoara, oferă o cronică veridică a ultimului deceniu al veacului al XVII-lea în vilayetul timişorean.
1675 Iun. 16 Sultanul Mahomed al IV-lea le scrie cadiilor din vilayetele de Buda şi Timişoara despre pregătirile de război şi sumele necesare campaniei.
1675 Aug. 7 Scrisoare către Ahmed cadiu de Timişoara, privitoare la problemele financiare ale zonei. Cu acest prilej este certificată o situaţie mai veche şi anume faptul că din 1660 beilerbeii stau la Ineu, iar vilayetul este numit când de Ineu, când de Ineu şi Timişoara. Situaţia durează câteva decenii, până în momentul în care imperialii se apropie de hotarele vilayetului, cetatea Timişoara este reconstruită, iar beilerbeii se întorc aici.
1675 Sept. 14 Scrisoare către cadiul de Timişoara despre situaţia impozitelor, a plăţilor etc.
1676 Ian. 20 Edirne(Adrianopol): Scrisoare ultimativă a sultanului către principele transilvan în privinţa încălcărilor pricinuite de supuşii săi în sangeacul de Lugoj şi Caransebeş şi lipsa de măsuri din partea principelui.
1677 Durak, beiul de Lipova, adevereşte faptul că Ştefan din Timişoara are o datorie de 100 piaştri pe care trebuie să o plătească într-o săptămână.
1677 Nov. 23 Ştefan Malea din Haţeg vine la Lugoj să vândă sare. Aici el este acuzat de un anume Petru Stoica în faţa cadiului otoman că ar fi tovarăş al cunoscutului tâlhar Trâmbiţă. Cadiul îl închide, şi în fiecare vineri îi pune picioarele în butucul de tortură şi-l bate. Este eliberat doar atunci când oficialii comitatului Hunedoara adeveresc faptul că este un om cinstit.
1678 Oastea vilayetului şi beilerbeiul pleacă la Silistra şi, de acolo, împreună cu sultanul, spre Polonia.
1679 Iul. 14 Beilerbeiul de Buda adevereşte faptul că omologul său din Ineu-Timişoara i-a trimis 845 cântare de praf de puşcă.
1680 Febr. 10 Concentrarea oştilor otomane se realizează în preajma Timişoarei.
1680 - 1682 În sangeacul Timişoara existau 120 timaruri şi ziamete, iar în cele 6 sangeacuri un total de 360 posesiuni funciare acordate ca timaruri şi ziamete.
1681 Ian.-Iun. Sunt emise mai multe firmane sultanale pentru fabrica de praf de puşcă de la Timişoara, pentru creşterea producţiei şi uşurarea muncii lucrătorilor. Daud, conducătorul fabricii, este schimbat cu Ibrahim.
1681 Aug. 29-30 Solul transilvan Ştefan Nalaczy îi scrie principelui despre mişcările tătarilor prin Banat; beilerbeiul este deja la Oradea şi se îndreaptă spre nord-vest, în zona de lupte. Începe răscoala curuţilor, condusă de Emeric Thököly.
1682 Paşa de Buda îl proclamă pe Thököly rege al Ungariei şi încep luptele acestuia cu imperialii.
1683 Iun. 1 Elhagi Mehme, nazul al dărilor, îi scrie marelui vizir despre cheltuielile vilayetului, amintind nevoile fabricii timişorene de praf de puşcă.
1683 Iul. 14 - Sept. 12 Trupele otomane asediază Viena, care este salvată prin intervenţia regelui polon Jan Sobieski. La asediu participă şi trupele beilerbeiului de Timişoara. Plecând la asediul Vienei, marele vizir Kara Mustafa paşa trece în revistă, la Gyõr, trupele. Din vilayetul timişorean el află 2.500 zaimi şi timarioţi plus oamenii lor de schimb. Zaimul avea cu el 3-4 oameni, iar timariotul de la 5 la l5 oameni buni de luptă. Ali, cronicarul timişorean, spune că tatăl său avea veniturile a două sate, unul cu 80 şi altul cu 120 case impuse la dare. Deşi avea 9 ani, tatăl său îl pune într-una din cele nouă căruţe trase de boi şi alte patru cu provizii, iar din timarul părintesc pleacă la Viena 50 oameni cu 125 care.
1683 Aug. 25 O scrisoare a marelui defterdar către omologul timişorean cere sporirea contribuţiei raialelor, din cauza asediului Vienei.
1684 Apr. 27 Este prezentată o situaţie a producţiei de salitră în sangeacurile Timişoara, Smederevo şi Srem şi a produselor date lucrătorilor.
1684 - 1685 Circa 1.500 de tătari au iernat în zona Timişoarei, iar imperialii lucrează la un plan de asediere a Timişoarei, pe baza datelor lui H. Ottendorf. Iarnă foarte grea în Banat şi Ungaria, care împiedică aprovizionarea cetăţilor otomane de acolo.
1685 Iun. 9 Pulberăria din Timişoara lucrează intens pentru producerea a cât mai mult praf de puşcă. Cronicarul Ali vorbeşte despre o mare foamete la Timişoara, despre ajutorul pe care paşa l-a dat locuitorilor, dar şi despre faptul că, într-o zi, în râu erau mai mulţi peşti decât apă, iar locuitorii i-au adunat şi s-au bucurat de această minune cerească. Beilerbeiul este la asediul cetăţii Szolnok, unde vine şi marele vizir, iar după înfrângerea de acolo beilerbeiul şi vizirul revin la Timişoara.
1685 Nov. 30 O scrisoare a defterdarului către şeful măcelarilor timişoreni, pentru carnea de care trupele vizirului, aflate aici, aveau nevoie.
1685 - 1699 Timişoara este baza de plecare şi de retragere pentru oastea lui Emeric Thököly.
1685 - 1686 Prinţul Calgai şi trupele tătăreşti iernează în vilayetul Timişoarei.
1685 circa Cronicarul Ali vorbeşte despre Husein aga cel lung, om înalt şi solid, renumit pentru forţa sa. Cu ceva timp înainte, el plecase cu mai mulţi tineri otomani de la Timişoara la Istanbul. Vizitând oraşul, Husein vede un tun falcon pe care-l cumpără şi vine cu el acasă. Şi peste mai mulţi ani, acest tun era consemnat în arsenalul artileriei timişorene.
1685 Febr. 8 Soliman aga scrie din Timişoara principelui şi solului său Nalaczy despre faptul că serdarul Ahmed aga este la Cenad şi vine încoace, iar Thököly este la Arad cu 5-600 oameni de-ai săi.
1686 Sept. Galga, hanul tătar, este cu oastea sa la Timişoara şi controlează Ineul, Lipova, Lugojul şi Caransebeşul, opunându-se pătrunderii imperialilor spre Transilvania; rămâne aici şi peste iarnă.
1686 Sept. 1 Pentru meritele sale dovedite în slujbă în cetatea Timişoarei, Fazli primeşte un ziamet în imperiu.
1686 Nov. 29 Halil aga cere 2.000 altâni (monede de aur) spre a cumpăra hrană şi a plăti solda garnizoanei timişorene.
1686 Dec. 6 Se întocmeşte un inventar al artileriei, mijloacelor genistice şi operaţiunilor genistice din cetatea Timişoarei. Sunt 54 piese de artilerie: 3 balimeze, 16 colomborne, 6 havane, 3 şaica, 8 muschete, 4 enik (?) plus alte 7 piese diferite. Sunt apoi 750 cântare de praf de puşcă, 350 cântare de gloanţe pentru puşcă, 1346 puşti, arcuri 402, săgeţi 11.760, scuturi 286, grenade de mână 5.156, lăncii scurte 578, ciocane de luptă 1242, uleiuri diferite 16 cântare, catran (ţiţei) 2 cântare, iar enumerarea merge până la ultimul obiect de inventar, câteva zeci de poziţii. Sunt date şi lungimea celor cinci şanţuri de apărare din jurul castelului, a cetăţii şi a Palăncilor. Semn clar că cetatea se pregăteşte de un viitor asediu, iar comandanţii ei se pregătesc din timp.
1686 Dec. 19 Ahmed, intendentul dărilor, descrie situaţia intrărilor şi ieşirilor pe ultimul an financiar.
1686 Dec. 23 Scrisoare a defterdarului timişorean care solicită un milion de akce pentru a putea susţine iernarea trupelor tătare. Ciocnire între trupele beilerbeiului de Timişoara, Sahin Mehmed, circa 8.000 luptători şi trupele (10-15.000) imperiale conduse de Caraffa şi Heissler, terminată cu fuga paşei. Imperialii cuceresc Buda, iar timişoreanul Derviş Gazi Hasan scrie cântecul de jale Budin Türküsü (Cântecul Budei), text intercalat de cronicarul otoman timişorean Ibrahim Pecevi.
1686 Dec. 14 Domnul muntean Constantin Brâncoveanu spune că Emeric Thököly a fost căftănit de marele vizir drept principe al Transilvaniei şi a fost trimis, cu sprijin tătar, să ierneze la Timişoara.
1687 Comisia aulică militară vieneză numeşte Banatul drept Territorium Vulaska (Vulaska = Vlaşca), teritoriu (ţară) românesc. Beilerbeiul de Timişoara, Gúrgi Kõr Ibrahim paşa, „…a pus mâna pe magaziile miriei şi a necăjit pe locuitorii cetăţii, din care pricină aceştia, răsculându-se cu toţii, l-au omorât…”, scrie un cronicar otoman. În timpul în care la Timişoara vine un alt beilerbei, imperialii atacă şi cuceresc Lipova.
1688 La Torino se publică o relatare despre descoperirea mormântului lui Attila în preajma Lipovei şi a unui imens tezaur compus din 3.600 de monede de aur, 50 de vase mari de argint şi alte multe piese mărunte. (În realitate a fost găsit un alt mormânt, iar tezaurul nu era singurul descoperit în evul mediu în zona bănăţeană, n.n.) Cronicarul Osman aga timişoreanul îşi povesteşte plecarea la Lipova, căderea în prizonierat, întoarcerea la Timişoara pentru plata răscumpărării şi alte întâmplări interesante din această perioadă.
1688 Ian. - Iun. Noul beilerbei, Djafer paşa, începe munca de reparare a fortificaţiilor cetăţii Timişoara, lucrând zi şi noapte.
1688 Febr. 12. Printr-o scrisoare din Istanbul, casierul imperial aminteşte despre suma de 418.650 akce necesară pentru soldele garnizoanei timişorene.
1688 Iun. Imperialii cuceresc Lipova, beilerbeiul se retrage la Timişoara, iar imperialii ating Aradul, Cenadul, Szegedul (iulie), apoi asediază şi cuceresc Belgradul (în septembrie) şi fostul Banat creştin cu Lugoj-Caransebeş (iulie-august), Mehadia, Orşova (septembrie). Otomanii ripostează doar printr-o incursiune de pustiire a acestor ţinuturi, iar situaţia militară se stabilizează pentru aproape un deceniu.
1689 Iul. 21 Trupele otomane ajung în faţa Caransebeşului, dar imperialii le silesc să se retragă spre vestul Banatului.
1689 Toamna Cetatea Timişoarei este împresurată de imperiali. În cetate sunt 4.000 de locuitori fără mijloace de trai, din care rămân doar 1.800, restul fiind ucişi de duşmani, de foame şi frig. Acelaşi cronicar Osman aga dă şi valoarea pe piaţă a produselor, extrem de ridicată. Povestea lupului care fură o fetiţă din faţa porţilor cetăţii, iar Ali aga, comandantul apărătorilor de la poarta Forforosa, îl ucide cu flinta, salvând fata care apoi se căsătoreşte la Vidin şi are mai mulţi copii, este descrisă de acelaşi informat cronicar timişorean de odinioară.
1690 Iarna-primăvara Asediul Timişoarei continuă, cu detalii extrem de interesante, necunoscute altor cronicari, despre oamenii şi faptele apărătorilor şi ale asediatorilor. Iată doar două asemenea momente: cele 14 scrisori pe care imperialii i le scriu beilerbeiului cerându-i predarea cetăţii în schimbul liberei treceri şi o cerere a locuitorilor cetăţii adresată beilerbeiului. Aceştia spun, textual, că paşa este doar pentru o vreme la Timişoara, unde nu are nici pământ şi nici averi, pe când ei aici s-au născut, aici au o brumă de avere şi aici se vor înmormânta; ca urmare îi cer să predea cetatea. Până la urmă imperialii se retrag şi Timişoara este salvată. Iradeaua sultanală prin care se înfăptuieşte prima – şi singura – reformă agrară din imperiul Otoman. ţăranul este declarat proprietar al pământului pe care-l lucrează, cu drept de moştenire şi de vânzare. Documentul este reînnoit în anul 1695, cu scopul de a mări capacitatea de apărare a vilayetului. Contele Luigi Ferdinando Marsigli îşi începe călătoriile sale (în calitate de inginer militar imperial) prin toate colţurile Banatului, prilej cu care cunoaşte foarte bine realităţile pe care le descrie mai târziu în lucrarea sa Descrierea Dunării.
1690 Aug. 21 Bătălia de la Zărneşti este pierdută de imperiali, iar generalul comandant Heissler este făcut prizonier de către zaimul timişorean Muharem aga.
1690 Sept. - Oct. Imperialii pierd zona Orşova-Lugoj-Lipova, dar revin peste câteva săptămâni.În memoriul patriarhului sârb Arsenjie Cernojevici adresat împăratului, Banatul este numit, textual, Parvam Walllachiam praeterea Transylvanicam (Valahia Mică de lângă Transilvania).
1691 Ian. Beilerbeiul timişorean, Djafer paşa, aflat la vânătoare în pădurea Zăbrani, este anunţat despre schimbarea sa din funcţie. La mijlocul lunii, imperialii recuceresc Caransebeşul (pe 16) şi Lugojul. Soseşte la podul ordiei un transport de provizii aduse cu corăbiile pe Timiş, de unde sunt aduse în cetate cu căruţele, completând puţinele provizii existente aici.
1691 Primăvara Asistăm la un episod cavaleresc într-o lume plină de conflicte: comandantul creştin al cetăţii Lipova îşi trimite caii la păşune, iar 150 de spahii îi prind şi-i duc la Timişoara, cu toată opoziţia unor trupe creştine. Comandantul îi trimite o scrisoare beilerbeiului, cerându-i calul său preferat. Paşa i-l trimite în dar, iar acesta îi trimite două căruţe pline cu unt, miere, orez, făină albă şi 10 ocale de cafea. Cum Timişoara se afla de peste un an încercuită – în sensul larg al termenului – de duşmani, paşa împarte aceste daruri populaţiei înfometate.
1691 Iun. - Iul. Thököly şi oastea sa sunt la Timişoara, de unde pleacă şi recuceresc Caransebeşul şi Lugojul (23-26 iulie), care sunt părăsite de garnizoanele otomane şi de populaţia creştină.
1691 Aug. După victoria imperialilor de la Slankamen (19 august), aceştia reocupă urgent cele două cetăţi.
1691 Sept. Trupe imperiale de la Szegedin trec prin Cenad şi asediază Lipova. Beilerbeiul de Timişoara vine în ajutorul cetăţii Lipova, asediată de imperiali şi-i respinge.
1691 Oct. O scrisoare privitoare la solda a doi tunari otomani din Timişoara, Mustafa şi Halil.
1691 Nov. Otomanii pregătesc multe provizii şi armament pe care le trimit la Timişoara.
1692 Iun.15 Într-un document, se adevereşte prezenţa a o mie de curuţi de-ai lui Thököly în părţile Timişoarei şi Ineului.
1692 Vara Trupe otomane din vilayet participă la asediul cetăţii Oradea.
1692 Oct. 18 Marele vizir, întors din campania din Ungaria, poposeşte la Timişoara, unde face bilanţul campaniei, plăteşte soldele şi indică refacerea fortificaţiilor.
1692 Toamna - iarna Încep lucrări de reparare a fortificaţiilor timişorene şi se trimit materiale, armament şi provizii.
1693 Trupele otomane acţionează în preajma hotarelor vilayetului, în lupte secundare.
1693 Mai Sunt trimise provizii de la Belgrad prin Timişoara spre Ineu şi Gyula, însoţite de trupe locale. Din cauza revărsării Mureşului, o parte dintre provizii au fost returnate la Timişoara, altă parte a ajuns la destinaţie.
1693 Mai - Iun. 300 de ostaşi imperiali, îmbarcaţi pe 12 corăbii înarmate, urcă Mureşul de la Szegedin spre Lipova, dar sunt interceptaţi şi învinşi de otomani. Printre cei ucişi se număra şi comandantul cetăţii Cenadului.
1693 Sept. - Oct. Otomanii aduc provizii, armament şi trupe în vilayetul timişorean. Obiceiul era ca anual să fie trimise alte trupe în garnizoane. Iată, în limbajul colorat al cronicilor otomane, un asemenea moment: „Cinci sute de ostaşi dintre ienicerii Înaltei Porţi au fost însărcinaţi cu paza Timişoarei… Zaimii şi timarioţii din sangeacul Alep (Şiria, n.n.), precum şi trupele de sacrificiu ale oştii de silahdari şi Fîndîk Mustafa paşa rămăseseră, încă de anul trecut, la paza cetăţii Timişoara. Fiind scoşi de acolo, în locul lor au fost desemnaţi ziamii şi timarioţii din eyaletul Karaman şi trupele de sacrificiu de silahdari recrutate în anul acesta, împreună cu guvernatorul sangeacului de Kiangiri, Babdadli Kara Mehmed paşa şi au fost trimişi la Timişoara…” În continuare, aceste trupe atacă şi devastează zonele Oradea şi Debreţin, apoi se întorc la Timişoara şi sunt trimise la iernat. ţăranii români sunt obligaţi să lucreze la repararea fortificaţiilor timişorene, iar comandantul imperial din Lugoj, contele Herberstein, reuşeşte să elibereze 100 dintre aceştia. Sfinţirea bisericii ortodoxe de lemn din Sârbova se face în prezenţa mitropolitului de Belgrad şi a episcopului de Arad, Teofil.
1693 Toamna Tătarii se retrag la Timişoara cu mulţi prizonieri.
1693 Sept. 30 Scrisoare a defterdarului de la Istanbul către cel din Timişoara, privitoare la cantităţile de provizii necesare tătarilor ce vor ierna acolo.
1693 Nov. 6 Beilerbeiul de Timişoara către marele vizir, referitor la soldele necesare garnizoanei timişorene şi la numărul zaimilor şi timarioţilor din sangeacurile Timişoara şi Cenad.
1693 Nov. 16 Defterdarul din Edirne îi răspunde beilerbeiului timişorean în privinţa soldelor plătite unui călăerţ (3 guruşi) şi unui pedestraş (1 altân).
1694 Mai 31 Viena: Consiliul de război austriac îi arată patriarhului sârb condiţiile în care pot fi colonizaţi sârbii în Banat.
1694 Oct. Trupele otomane se retrag la iernat. Pentru apărarea vilayetului timişorean sunt trimise provizii, unelte şi arme, care ajung aici în 4 zile de la Panciova; încercarea de a duce provizii la Gyula eşuează din cauza lipsei unui pod peste Mureşul umflat, dar şi a prezenţei trupelor imperiale comandante de generalul Veterani, pe insula de la Mândruloc. Douăzeci de mii de călăreţi şi 4.000 tătari sunt consemnaţi la Timişoara. În garnizoana timişoreană pentru această iarnă „…au fost numiţi, cu câte 15 aspri la început şi cu condiţia de a-i spori mai târziu, 800 de spahii, silahdari de sacrificiu şi cavaleri, iar cu câte 10 aspri, ca soldă de pensie, au fost înscrişi 300 de ieniceri, 200 de gebegii, 60 de tunari, precum şi zaimii şi timarioţii eyaletului Sivas, împreună cu alaibeii lor, şi beilerbeiul de Sivas, cu toată oastea sa de gardă…”
1694 Oct. 8 Scrisori ale defterdarului către funcţionarii săi de la Timişoara despre cantităţile de provizii trimise acolo şi modul lor de folosire.
1694 Nov. 10 Raport al unui funcţionar administrativ timişorean (muhasebe) despre cele 270 chile de făină şi cele 10.800 akce date în trimestrul al treilea al anului garnizoanei timişorene.
1695 Mai 29 Scrisoare a sultanului către Djafer, paşa de Belgrad, pentru a trimite soldele la Timişoara.
1695 Iun. Încăierare a cavaleriei imperiale cu beii sosiţi în ajutorul Timişoarei, undeva între aceasta şi Cenad.
1695 Iun. 21 Beilerbeiul de Timişoara îl anunţă pe sultan că i-au sosit trupele trimise ca ajutor, dar nu şi proviziile, rămase încă la Belgrad.
1695 Aug. Trupele imperiale, comandate de Friedrich August de Saxa, sunt pe Tisa şi apoi pe Mureş, de la Cenad spre Lipova, iar trupele otomane, conduse de sultan, trec Dunărea pe la Panciova şi merg spre Timişoara, de unde pot uşor cuceri Lipova, Lugojul, Caransebeşul şi Ineul.
1695 Aug. 13 La sfatul militar al sultanului se afirmă textual că „…cetatea Belgradului fără Timişoara şi Timişoara fără Belgrad nu se pot închipui…”, fapt care certifică poziţia strategică excepţională a celor două cetăţi pe linia Dunării.
1695 Aug. 30 Oastea sultanului înnoptează la Denta, de unde o trupă pleacă să asedieze cetatea Bocşa.
1695 Aug. 31 Sultanul ajunge la podul Ordiei şi la conacul Ordiei (Ordü Köprüsü) – zona localităţii actuale Şag – unde se construieşte un pod pe stâlpi, timp în care armata suferă cumplit de sete. Sultanul îl închide în cetatea Timişoarei pe Ali gebegii başa din cauza faptului că nu se îngrijise de cele necesare asediului Bocşei.
1695 Sept. 3 Primul contact al sultanului Mustafa al III-lea cu Timişoara este astfel prezentat de cronicarii otomani: „…a încălecat pe falnicul său armăsar şi cu alaiul aranjat a venit sub cetatea Timişoara. Muhafâzul Topal Husein paşa şi alţi 9 beilerbei şi notabili (aflaţi aici, n.n.)şi împreună cu ei cadiul, dascălii, predicatorii şi şeicii din Timişoara, precum şi agalele de oşti ale vilayetului, ostaşii localnici, ienicerii emigraţi, armurierii, tunarii, spahii şi populaţia cetătii l-au salutat pe padişah. Până să ajungă la cortul împărătesc, aşezat în interiorul cetătii, padişahul a salutat pe fiecare şi în momentul în care a intrat în cort l-a chemat înăuntru pe Topal („Şchiopul”) Husein paşa… Marele vizir a cercetat oastea Porţii, a distribuit lefurile pentru patru câşturi (unitate de timp pentru soldă n.n.), dar a constatat că veniturile fundaţiilor pioase (vakâfuri n.n.), ale geamiilor şi moscheilor din cetate nu sunt suficiente pentru susţinerea expediţiei. Cei ce se ocupau de aceste slujbe se împrăştiaseră. Lefurile unor astfel de slujitori ai funda-ţiilor pioase nefiind plătite în trecut, iar acum dându-li-se din visterie, s-au înseninat inimile multor oameni din Timişoara, întristate de luni de zile”.
1695 Sept. 4 „…Padişahul a vizitat cetatea Timişoara şi a ieşit la turnul tunarilor legat de fortăreaţa interioară. Aici padişahul, care primise vizita celor din cetate, a distribuit daruri fiecăruia, câştigând inimile tuturor. Deoarece până la sultanul Mustafa nici unul dintre strămoşii săi nu călcase în acest ţinut al stăpânirii, toţi cei care trăiau aici, fie bogaţi, fie săraci, abia dacă ştiau numele padişahului lor… Cinstea acordată cetăţii Timişoara din partea padişahului nostru a făcut ca războinicii care de atâţia ani încoace se războiseră cu duşmanul înfruntând mii de greutăţi, să invioreze viaţa gaziilor de serhat… De aceea toţi timişorenii de bucurie au ridicat imn de slavă şi glorie lui Allah. Fericirea simţită de ei nu se poate explica prin vorbe şi nici descrie cu pana. Padişahul care ştia de legăturile lui Halvetî Seih Selim Dede (stareţul dervişilor timişoreni, n.n.)cu sfinţii, i-a pus întrebări asupra expediţiei… apoi a căftănit vreo 6 agale de oşti, iar lui topciubaşa şi cumbaracibaşa (comandantul tunarilor şi obuzierilor n.n.) le-a dăruit galbeni”.
1695 Sept. 5 LaTimişoara are loc un consiliu de război în cortul marelui vizir în care se hotărăşte plecarea împotriva Lipovei. Prin faţa sultanului defilează oştile ce pleacă acum spre Lugoj…„Mustafa paşa comandant peste o armată compusă din aripile oastei de Rumelia, alaibeii din Dukakin, 700 silahdari serdenghecidii şi 7 companii (ode) de ieniceri, 7 companii de gebegii (genişti), 2 companii de tunari, în afară de multă oaste aleasă: I s-au mai dat pe lângă aceastea 5 tunuri, un aruncător (obuzier) de 3 ocale şi 2 colomborne, precum şi depozitul necesar de muniţii”.
1695 Sept. 6 Plecarea sultanului spre Lipova şi înnoptarea la Sarad, cetate şi aşezare lângă Giarmata de azi.
1695 Sept. 7 Luptă otomano-austriacă la Lipova, după care imperialii, sub comanda generalului Veterani, se retrag spre Lugoj .
1695 Sept. 11 O poveste curentă din vilayet, povestită de un cronicar otoman : „…un ienicer, prinzând o cătană, pe nume Topal, care de ani de zile ţinea drumurile din preajma Timişoarei şi teroriza satele din acele părţi, l-ar fi ascuns şi apoi s-ar fi înţeles cu acela să-l elibereze în schimbul unei sume de bani destul de mari. Kilavuz Piri aga, beşliaga din cetatea Timişoarei, fiind înştiinţat despre aceasta, a prezentat situaţia padişahului şi a cerut omorârea acestui haiduc. Topal, fiind găsit la locul unde era ascuns, a fost adus în faţa padişahului şi capul lui a fost tăiat chiar de ienicerul care-l ascunsese”.
1695 Sept. 14 La sultan ajunge ştirea că principele de Saxa a trecut pe podul Cenadului cu trupele sale, este acum la Arad şi se îndreaptă spre Lipova.
1695 Sept. 15-16 Din cauza ploii şi a bagajelor, curtea sultanului se opreşte din nou la Sarad. Aici sultanul află vestea întoarcerii trupelor trimise la Lugoj, după o luptă cu Veterani lângă satul Boldur.
1695 Sept. 17 Principele de Saxa ajunge cu armata sa la Cenad, apoi la Arad, dar nu reuşeşte să-l ajute pe Veterani.
1695 Sept. 18 Trupele otomane înnoptează în faţa Timişoarei.
1695 Sept. 19 Sultanul vizitează din nou cetatea Timişoarei: „...padişahul a descins în turnul tunarilor… (Înlocuieşte vechea garnizoană cu o alta, nominalizată pe oameni şi tipuri de oaste, n.n.) După ce a văzut că Timişoara a fost întărită aşa cum trebuia, cu tunuri care se găseau în ordia împărătească, două colomborne, unul pentru ghiulele de 5 ocale, altul cu ghiulele de 3 ocale, cu 40 de tunuri şahi, au mai fost predate cetăţii şi cele mai bune depozite de muniţii. Se hotărâse ca pentru acestea să se aducă 15.000 stâlpi mari din satele din prejur, iar arhitectul neamţ căzut prizonier la Lipova, a fost însărcinat cu treburile reparării acestei cetăţi. Apoi, după ce a fost dată sarcină beilerbeilor de Rumelia şi Anatolia să cureţe înteriorul şi şanţul cetăţii, padişahul s-a întors la cortul împărătesc …”
1695 Sept. În zilele când sultanul vizitează – pentru prima dată un sultan vine aici – Timişoara, lui Mustafa aga, ienicer pensionat aşezat aici, i se naşte ultimul copil, viitorul cronicar Elhac („Hagiul”) Ibrahim Naimeddin („Binefacerea religiei”) Temeşvarî („Timişoreanul”), autor al unei frumoase şi bine informate cronici Hadikat Eşşúhedâ Esserhadd (Grădina martiriilor de la fruntarii), pe baza povestirilor tatălui său, dar şi a celor văzute de el însuşi la Timişoara acelor vremuri de până la 1716.
1695 Sept. 20 Sultanul părăseşte Timişoara, îndreptându-se spre Lugoj, prin Buziaş.
1695 Sept. 21 Sultanul îşi aşază cortul la Boldur, în întăriturile făcute înainte de Mahmud paşa.
1695 Sept. 22 Lupta dintre otomani şi imperialii conduşi de Veterani la sud de Lugoj, la un ceas depărtare pe drumul Caransebeşului. Unii autori vorbesc despre o luptă, pe 20, la Racoviţa. Descrierea amănunţită a luptei, rănirea şi moartea lui Veterani, înfrângereaimperialilor. În timpul urmăririi acestora, otomanii ajung la cetatea Jdioara, pe care o cuceresc şi o pradă. Un inventar amănunţit al prăzilor luate de la imperiali consemnează prăzi fără precedent pentru otomani, prin mărime şi bogăţie. Relatarea lui Ahmed aga făcută sultanului despre cucerirea cetăţii Lugoj:„…am trecut apa Timiş, am sărit în şanţul oraşului şi l-am umplut. Am găsit 400 ghiauri nemţi închişi în cetate. Am înfipt steagul în faţa porţii acesteia; blestemaţii, ieşind din cetate, dar fiind întâmpinaţi de vitejii Islamului, s-au speriat şi câte 10-15 oameni şi-au dat caii să-i ţină un singur om; unii dintre ei au început să intre în văgăunile de lângă cetate, alţii s-au căţărat pe dărâmături, alţii au dărâmat poarta şi au intrat înăuntru. Apoi, după ce am omorât câţiva ghiauri şi pe alţii i-am luat prizonieri, am luat în stăpânire zahereaua pe care am găsit-o”. Sultanul ordonă ca trei viteji căzuţi în luptă, vizirul Sahin Mehmed paşa, arnăutul Mahmud paşa şi Siroto Husein bei, să fie înmormântaţi în morminte săpate în cort, care au fost apoi netezite ca să nu fie recunoscute de duşmani.
1695 Sept. 23 De la Lugoj, un grec îi scrie domnului Moldovei Constantin Cantemir despre rezultatul luptei de aici.
1695 Sept. 23 Sultanul vizitează cetatea Lugojului şi vede aici: „…o cetate construită din piatră, în patru colţuri, pe malul apei Timiş, fiind ruinată de-a binelea… s-a hotărât dărâmarea ei. După ce au fost scoase 2 tunuri de fier de câte 2 ocale şi magazia de muniţii, mai întâi s-a dat foc oraşului; apoi au săpat canale subterane din patru părţi şi această cetate... a fost făcută una cu pământul.” Campania continuă la Caransebeş, apoi spre Orşova.
1695 Sept. după lupta de la Lugoj Cronicarul Ibrahim Timişoreanul notează câteva informaţii extrem de interesante despre viaţa otomanilor din Timişoara: „În răstimpul acesta, cu astfel de veselii şi bună dispoziţie, toată lumea din oastea împărătească a început sărbătoarea şi băuturile şi plăcerile şi amuzamentele… la adunarea împărătească, unii dintre sfetnici s-au interesat cine este autorul Cântecului Budei, timişoreanul Aşâk Gazi Hasan? este în viaţă? Câţiva dintre cântăreţi dând lămuriri au zis: Padişahule, el se găseşte chiar în oastea împărătească şi după cum cu vitejie mânuie ciocanul pe câmpul de luptă, acum tot el este acela care în clipa asta stă în mijlocul poeţilor în fruntea tuturor reuniunilor. S-a dat poruncă să se prezinte la adunarea împărătească. Din cântecele sale proprii, acompaniindu-se cu muzică, a recitat mai întâi cinci distihuri întru lauda şi mărirea şahului şi după aceea Cântecul Budei şi Cântecele pentru Belgrad şi Timişoara. Cu vocea de asemenea având viers frumos, prin desăvârşita limpezime a tonurilor şi a acordurilor a impresionat şi i-a plăcut suveranului distihul din Cântecul Timişoarei (Temeşvar Türküsü), pe care nu-l ştia («Ne ceker kullarin serhadd ilinde / Hilinmez Hunkarim görülmeyesime»; în traducerea lui AurelDecei: «Cât suferă robii tăi în ţara de la fruntarii / Nu ştii Împărate decât atunci când vezi»).Lui Derviş Gazi Hasan i s-a dăruit ca pensie 40 de akce de la ogeacul gărzii din dreapta de la Timişoara. Dervişul fusese oştean, dar s-a pocăit o dată cu Selim Dede şi s-a călugărit în ordinul dervişilor. Anul următor a făcut hagialacul la Mecca timp de un an. Apoi s-a apucat de grădinarit şi de pe un pogon de pământ a obţinut lubeniţe de 14-15 ocale (17,92 la 19 kg) pe care le vindea cu 4 parale bucata. Cei ce le cumpărau le vindeau la Timişoara cu 8 parale şi la Belgrad cu 10 parale. Astfel au devenit celebre, în cele 2 cetăţi, «lubeniţele lui Hagi Hasan», iar tradiţia susţine că acestea erau atât de mari datorită înţelepciunii sale”.În lupta de la Lugoj cad şi mulţi prizonieri. Printre ei, Ernst Guillaume von Hanstein, soţia sa şi fiul de 6 ani, Henri. Acesta va fi crescut în saraiul din Istanbul, se va turci şi va deveni vizir otoman.
1695 Oct. - Nov. Imperialii recuceresc toate cetăţile din estul Banatului.
1695 Nov. 30 De la Istanbul, defterdarul imperial scrie despre valoarea soldei oştenilor din garnizoana Timişoarei.
1696 Campaniaimperială, sub comanda principelui elector de Saxa, Friedrich August, împotriva otomanilor în Banat.
1696 Iun. La 1 iunie, imperialii sunt la Pesta, pe 12 la Szeged, pe 20 iunie sunt la Cenad, apoi la Mako etc.
1696 Iun. 29 Circa 4.200 călăreţi şi 800 husari imperiali pleacă spre a asedia Timişoara.
1696 Iun. 29-30 Armata imperială face primul popas pe Aranca, la Sânnicolau Mare, al doilea la Biled.
1696 Iul. 1 Primele detaşamente imperiale ajung în faţa cetăţii Timişoara şi înaintează până sub zidurilel palăncii şi castelului, apărate de ieniceri.
1696 Iul. 4 Imperialii ţin un consiliu de război în faţa Timişoarei, în care se spune că o asemenea armată numeroasă nu a mai fost deplasată până acum în zonă; controverse între generalii imperiali; încep lucrările de asediu.
1696 Iul. 5 Un corp de oaste imperială se deplasează spre Lipova pentru asediul acesteia.
1696 Iul. 7 Imperialii construiesc două poduri de corăbii la Cenad, pentru a aduce tunurile la Timişoara.
1696 Iul. 8 Scrisoarea beilerbeiului timişorean ajunge (în doar 9 zile) la Sofia. Iată, pe scurt, reparaţiile făcute în cetatea sa: „…repararea şi restaurarea cetătii între poarta Sângelui şi poarta Cocoşului şi deschiderea aici a unui meydan pentru tragerile cu tunurile… începând de la şanţul cel mare al cetăţii au fost zidite 7 redutemari, în locurile unde trebuia. În partea exterioară a redutelor, după ce au fost aşazate şarampoaie, au fost săpate şanţuri… şanţul cel vechi a fost bine curăţit”.
1696 Iul. 19 Artileria imperială ajunge la Sânnicolau Mare, o dată cu vestea despre sosirea oastei sultanului.
1696 Iul. 30 Trupele şi artileria imperialilor ajung la Felith (sat lângă Pesac), apoi la Biled, unde poposesc. Sunt aici 24 tunuri cartaune, 20 tunuri mojar şi 12 tunuri lungi de câmp.
1696 Aug. 2 Artileria de asediu ajunge la Timişoara, unde este pusă în baterii.
1696 Aug. 3 Conicarul otoman despre acţiunile imperiale: „…începură să împresoare această cetate, de la un capăt la altul, de la poarta Cocoşului pănă la tabia (bastionul, n.n.) Kanlî, pe o distanţa de o lovitură de tun. Intre timp, avangărzile aruncate în luptă înaintară până la capătul şanţului de la Poarta Cocoşului, încercând din răsputeri să pătrundă în cetate. Şi numai la focurile tunurilor şi puştilor vitejilor gazii din cetate au fost nevoiţi (imperialii, n.n.)să se retragă”.
1696 Aug. 4 Artileria imperială distruge turnul unui mecet (lăcaş de cult otoman mai mic decât geamia, n.n.) din zona Fântânii paşei de azi, apoi bombardează cetatea. Un singur atac direct este îndreptat asupra fortificaţiilor, în rest se desfăşoară lucrări genistice. Noile ştiri despre venirtea oştirii otomane îi fac pe imperiali să înceapă retragerea.
1696 Aug. 13 Se desfăşoară aprige discuţii şi controverse între generalii creştini asupra viitorului campaniei. Aceleaşi întâmplări până pe 15; bombardamente asupra cetăţii, dar şi deplasarea unui corp de armată spre Jimbolia de azi, la Szillas şi Hetin, într-o zonă mlăştinoasă.
1696 Aug. 21 Primele lupte cu armata otomană în zonă, la Foeni, „sat ruinat ce avea lăţimea unei bătăi de tun şi lungimea cale de două ceasuri (?).” Aici s-a dat prima luptă dintre imperiali ş i sultan. Descrierea tuturor acestor lupte (dintre Foeni -Cenei-Jimbolia), la cronicarul otoman Silahdar Fîndîklî Mehmed aga.
1696 Aug. 22-24-27-29 Se desfăşoară lupte crâncene terminate cu înfrângerea şi retragerea imperialilor spre nord-vestul Banatului.
1696 Aug. 26 Lupta de la Cenei este descrisă în amănunţime de cronicarul otoman.
1696 Aug. 28 După două zile de refacere, oastea sultanului ajunge la Jimbolia (Hadfil).
1696 Aug. 30 Sultanul şi armata sa ajung în faţa cetăţii Timişoara, unde vine şi hanul tătar cu oastea sa, dar şi noul beilerbei de Timişoara, Djafer paşa.
1696 Aug. 31 Se petrece intrarea sultanului în cetatea Timişoarei: „vineri sultanul cu şeik-úl-islamul, marele vizir şi garda palatului (imperial) au plecat la cetatea Timişoara. Când au descins la noul chioşc, construit în reduta tunarilor din faţa porţii azapilor, s-au tras salve de tunuri în cetate… rugăciunea de vineri a fost îndeplinită în geamia cea mare (zona pieţei Sf. Gheorghe de azi, n.n.). După aceea, tot ce era în cetatea interioară sau în afară, toate şanţurile, fortăreţele, noile redute din faţa marilor şanţuri, şarampoaiele şi celelalte şanţuri şi muniţiile cetăţii au fost cercetate. În cele din urmă, când au descins la turnul tunarilor, legat de forăreaţa interioară, a fost înfăţişat sultanului vizirul Djafer paşa şi înştiinţat că a fost numit la paza cetăţii Timişoara... Ienicerii, armurierii şi tunarii care au fost anul trecut la pazaTimişoarei au fost scoşi. În locul acestora au fost puse 17 companii de ieniceri, 4 companii de armurieri şi 4 companii de tunari . De asemenea a fost văzută şi zahereaua din cetate. Astfel la cele 4.868,5 chile de zaherea, aflate în cetate, au mai fost adăugate încă 12.347 chile de zaherea şi 836 ocale de pesmeţi …”
1696 Sept. Retragerea imperialilor se produce pe la Comloşu Mare (4), Valcani (6), Zrenjanin (11), urmată de trecerea Tisei şi înapoierea spre Pesta şi Viena.
1696 Sept. 2 Primul popas al oştirii otomane la întoarcere a fost tot la Jimbolia. Aici moare, rănit în lupta de la Beregsău din 27-28 august, dar răpus şi de o boală de nervi, vizirul Hagi Mustafa paşa, al cărui corp a fost trimis la Timişoara şi înmormântat în moscheea lui Seidi Ahmed paşa.
1696 Primăvara - toamna Beilerbeiul de Timişoara, Djafer paşa, începe să semene bostani în preajma cetăţii şi face multe înlesniri raialelor (creştinilor din vialyet, n.n.). Aşa încât toamna, raialele încep să vină pe piaţa timişoreană şi să vândă diverse produse. Din pricina luptelor, preţurile sunt destul de mari. Astfel, o oca de fân se vinde cu 5 parale, iar una de porumb, cu 3 parale.
1696 Nov. aprox. 300 de oşteni creştini atacă în preajma Timişoarei căruţele cu lemne de foc, luând 30 căruţe şi 10 flăcăi, ucigând şi 2 egipteni.
1696 Toamna - iarna Comandantul cetăţii Cenad, cu 300 călăreţi, ajunge până la schitul dervişilor de lângă Timişoara, şi doar ieşirea beilerbeiului îi determină să se retragă. Cu o zi înainte, 70 de oşteni musulmani de aici ajung până la Cenad, unde luptă şi câştigă în confruntarea cu forţele locale.
1697 La Timişoara este contele Ioan Zriny, rudă lui Emeric Thõkõly, dar şi Szapanos Mihai, omul aceluiaşi principe, care locuia de ani buni aici. În acest an, comanda armatelor imperiale este acordată unui tânăr general de numai 35 de ani, Eugeniu de Savoya-Carignan, care va câştiga, an de an, victorii decisive împotriva otomanilor şi va schimba raportul de forţe la Dunăre.
1697 Apr. 1 Marele defterdar socoteşte banii pentru soldele garnizoanei Timişoara, dar şi cantităţile de cereale necesare acesteia.
1697 Vara Înainte de lupta de la Zenta, Djafer paşa, beilerbeiul timişorean, cu oastea sa, cucereşte Caransebeşul de la imperiali, care-l reocupă la scurt timp după aceea.
1697 Sept. 11 Are loc bătălia de la Zenta, în care Eugeniu de Savoya înfrânge armata sultanului. Armata otomană se retrage în debandadă spre Timişoara. Fiul domnului moldovean, Dimitrie Cantemir, însoţeşte oastea otomană în bătălia de la Zenta, apoi se retrage cu mica sa suită la Timişoara. Aici moldovenii îşi stabilesc cartierul într-o vie unde descoperă o fântână cu apă bună şi o acoperă cu cortul lui Cantemir. Timp de trei zile moldovenii nu suferă de sete, deşi soldaţii otomani se ucideau pentru o gură de apă din şleahurile căruţelor. Într-o dimineaţă, un otoman îi vede pe moldoveni bând apă şi aduce mai mulţi tovarăşi. Fiul de domn salvează situaţia explicând faptul că au găsit această fântână, dar era „spurcată” de leşul unui duşman, iar ei au curăţat-o şi acum apa este bună şi pură. Aşa povesteşte cu haz, mai târziu, Dimitrie Cantemir felul cum au scăpat cu viaţă, au avut apă pe săturate, ba au mai primit şi mulţumirile oştenilor otomani pentru purificarea apei de acolo.
1697 Sept. 13 Sultanul ajunge şi se ascunde trei zile în castelul timişorean, vizitând apoi fortificaţiile. Iată descrierea lucrărilor întreprinse de Djafer paşa din 1696 toamna până în vara anului 1697:„Djafer paşa reparase şi restaurase această fortăreaţă mai mult decât se cerea şi se putea. Zidurile dinăuntru şi din afară ale fortăreţei cu timpul se stricaseră şi ajunseseră într-un hal fără hal, astfel că de pe ele nu se putea trage cu tunul şi în caz că se trăgea, stâlpii, bârnele şi şi bolţile se dărâmau, căci ajunsese într-un hal că nu puteau suporta nu numai bătăile de tun, dar crenelurile sale nu rezistau nici măcar la ridicarea tunurilor pe zid şi nu puteau susţine unelte ca balistele scoase din cundacele tunurilor. Nu harabale şi călăreţi să stea pe ziduri, dar nici măcar pedestraşii nu puteau merge pe ele. De aceea Djafer paşa, după ce făcu să fie dărâmate zidurile ei dinăuntru şi din afară, de la un capăt la altul, le-a făcut din nou mai întinse; apoi, după ce a făcut ca stâlpii să fie fixaţi şi înşiraţi în două părţi, legăturile lor strânse le-a umplut cu pământ. De asemenea şi poalele fortăreţei fuseseră reparate şi restaurate. Apoi, din interior, în fiecare parte, s-au aşezat, la locuri potrivite, scări bătute cu pământ. De asemenea drumurile pentru războinici, porţile cetăţii şi podurile de deasupra şanţurilor, toate au fost reînnoite. Acum zidurile ei sunt atât de puternice încât un tun mare ca cel balymez, cu cundacul său cu tot, poate fi urcat cu uşurinţă pe ziduri, aşa cum se găseşte la poarta cetăţii dinăuntru, putânduse aduce de la un capăt la altul fără nici o sforţare şi supărare. Aceiaşi situaţie era şi pentru călăreţi şi harabale. Djafer paşa, după ce făcu să fie curăţate părţile interioare şi exterioare ale şanţurilor, a poruncit să se sape pământul cu încă 5-6 arşini înspre marginea din afară; şi aşa deveniră mai adânci şi mai largi ca în trecut. Iar deschizăturile sau urechile celor patru turnuri mari ale fortăreţei interioare, după ce fuseseră lungite, au fost acoperite şi învelite cu scânduri, aşa cum se obişnuieşte. Partea de deasupra a magaziei cu muniţii, dinspre dreapta, intre 2 turnuri, de la ştreşinile lor şi până la clădirile fortăreţei şi aproape de zidul cu umplutură, a fost umplută cu pământ; apoi s-a aşezat deasupra o redută pentru tunari, înaltă, cu 9 creneluri după aceea, curăţind, s-a netezit drumul dintre cele 4 părţi ale oraşului, cale de aproape 2 ceasuri de la case şi copaci. Apoi cetatea a fost întărită cu diverse redute. Astfel în partea dreaptă a fortăreţei interioare, parcă forfecată, cu faţa spre miazăzi, se află dedesubt o redută cu 2 creneluri şi cu zidul umplut, iar deasupra acesteia o redută cu 9 creneluri; la cele 2 capete ale fortăreţei din afară, cu faţa spre sud, deasupra zidului umplut se aflau 2 redute, una cu 5 şi alta cu 7 creneluri, iar deasupra turnului Kanlî o altă redută cu 9 creneluri. Sub pământ, cunoscută sub denumirea de reduta iamacilor, se află o redută cu un singur crenel; tot aici, deasupra, era o altă redută cu 9 creneluri; lângă vechiul palat, sub reduta spahiilor, o alta cu 1 crenel, iar deasupra acesteia, în zidul umplut, o redută mare cu 19 creneluri; sub poarta Apei e o redută cu 1 crenel; odată ce pe zidul umplut era o redută cu 15 creneluri, tăria şi rezistenţa cetăţii Timişoara crescuse mult: apoi la toate redutele fuseseră aşezate tunuri balymez, câte 2 tunuri havane, aruncătoare de bombe şi grenade…” Acelaşi cronicar enumeră felul oştilor şi numărul acestora şi anume, pe lângă 2.053 ostaşi din armata locală a cetăţii, mai erau 2.050 ieniceri, 768 armurieri, 223 tunari.
1697 Sept. 15 Sultanul, plecat din Timişoara, înnoptează în zona Şag.
1697 Sept. 16 Sultanul înnoptează la Denta, apoi părăseşte Timişul spre Belgrad.
1697 Sept. 24 Abia ajuns la Istanbul, sultanul cere ca oştenilor lui Ibrahim Suleiman din Konya, aflaţi la Timişoara, să le fie plătită zilnic solda de 10 akce şi respectiv 4 akce pentru pedestraşi.
1697 Nov. 12 Act pentru plata soldelor celor 800 pedestraşi aflaţi la Timişoara.
1698 Între anii 1683 şi 1698, la Timişoara au funcţionat ca poeţi şi caligrafi muezinul Nabi Celebi, Mustafa bei şi Mehmed Celebi. Cronicarul mărturiseşte că datorită asediilor, luptelor, foametei, plecărilor la alte slujbe etc., dintre timişorenii musulmani născuţi aici dacă mai trăiesc zece. Unul dintre cei mai cunoscuţi era predicatorul Hasan efendi, despre care se spuneau multe poveşti. Cu 10 zile înainte de a muri, el a decis să rostească în fiecare zi o predică într-o altă moschee. Zis şi făcut. În cea de-a zecea zi a ţinut predica în moschea cea mare şi, înainte de a începe, a spus ascultătorilor că aceasta va fi ultima sa predică. A rostit-o, s-a dus acasă şi a murit. Cel mai renumit este Selim Dede, pol al gnosticilor şi meşter al interpretării Coranului. Vestit este şi muftiul Ismail Efendi. Aceştia şi alţi câţiva alcătuiau atunci la Timişoara un pol al culturii religioase, dar nu numai, islamice, oameni de al căror cuvânt ţineau seama şi beilerbeii. Existenţa unei condici a arsenalului de artilerie din Timişoara, plus existenţa unui intendent de condici, indică o administraţie otomană extrem de ordonată, în contrast cu opiniile epocii moderne despre aceasta. O trupă imperială de 12.000 de oameni pradă vilayetul până sub Timişoara, dar soseşte hanul tătar Selim Ghirai şi-i alungă.
1698 Nov. 13 - 1699 Ian. 26 Se desfăşoară tratativele de pace de la Sremski Karlovci (Karlowitz) dintre otomani şi imperiali, soldate cu semnarea tratatului de pace dintre cele două imperii. Banatul rămâne în stăpânirea otomanilor, cu condiţia dărâmării cetăţilor de pe margine; din Timişul de azi sunt dărâmate Cenadul şi Făgetul.
1699 Ian. 26 Punctul II al tratatului de pace menţionează despre Banat următoarele:„Eyaletul Timişoara, supus cetăţii Timişoara, cu toate părţile şi apele, aparţine stăpânirii Înaltului Devlet cel veşnic; graniţa sa care este din partea Transilvaniei, de la capătul ţării Româneşti şi până la apa Mureşului se mărgineşte cu vechea graniţă a Transilvaniei şi graniţa sa din partea Mureşului, apoi hotărnicită cu malurile de dincoace ale râului Tisa; cetăţile Sebeş şi Lugoj şi Lipova şi Cenad şi küciük Kanizsa (Novi Knezevac) şi Becei şi Becicherec (Zrenjanin), şi Ranik, care sunt înăuntrul hotarului de mai sus, după cum s-a explicat, sunt din hotarele Transilvaniei de dinainte de acest război. Astfel tot ce se găseşte pe pământul Timişoarei, mărginită cu malurile de dincoace ale apelor Mureş şi Tisa, de azi încolo să nu fie dărâmat de zisul cezar şi eyaletul de mai sus să fie îngrijit în întregime; de azi înainte nici în locurile mai sus arătate şi nici în apropierea malurilor Mureşului şi Tisei, în locuri mici şi mari, să nu se mai aşaze nimic pe zidurile cetăţilor şi nici să nu se mai clădească şi tot ceea ce este între apele Mureş şi Tisa, cu mori de apă şi locuri de pescuit sau heleştee şi alte avantaje necesare raialelor ambelor părţi, să le folosească aşa cum se cuvine. Celor care vin din locurile supuse mai sus zisului cezar nemţesc, aflate în partea de sus a apelor mai sus numite, atât raialelor austriece cât şi altora, când vin cu vase încărcate pe apele Mureşului şi Tisei şi pe fluviul Dunărea, după voia lor, la coborâre ori la urcare, la sosire şi la plecare, la trecere să nu li se facă nici o piedică, nici o pagubă; aceştia să vină şi să meargă cu uşurinţă. De asemenea şi vasele de pescari ale raialei din Timişoara şi alte caice ale lor, potrivit cu prietenia, să lucreze fără piedică; la hotarele unde sunt mori de apă, trecerea şi traversarea vaselor de negustori, cu ştirea şi înţelegerea celor care sunt zabiţi, nu vor fi împiedicate sau stânjenite, să se aşeze hotar pe locuri şi apa Mureşului fiind un râu mare, dările pentru drepturile de moară sau alte pretexte să nu fie luate în seamă. După cum s-a explicat, să nu fie nici un fel de piedici la trecerea vaselor cezarului de mai sus, de asemenea şi insulele aflate în râurile de mai sus, care acum sunt în stăpânirea împăratului de mai sus, să fie în posesia sa, dar raialele din ambele părţi să trăiască în pace, linişte şi prietenie; orice oprimare şi agresiune, precum şi tot ce este contrar păcii să fie oprite prin firmane întărite”. În cursul tratativelor pentru stabilirea hotarelor vilayetului de Timişoara, beilerbeiul de aici, Ahmed paşa, cere să fie schimbat datorită tergiversărilor austriecilor. Este numit Elci Ibrahim paşa, om cunoscător al austriecilor şi al tratativelor.
1699 Mai 21 Beilerbeiul timişorean îi scrie marelui vizir despre solda celor 154 de tunari, care întârzie.
1699 Oct. 19 Muhafâzul de Timişoara îi scrie marelui vizir despre lucrările de mărire a şanţurilor din faţa bastioanelor cetăţii, raportând că cel dintre bastionul iamacilor şi poarta Cocoşului este lung de 150 de zira (arşin, n.n.), cel dintre această poartă şi bastionul spahiilor are 250 zira şi apoi până la bastionul iamacilor are 120 zira lungime, iar apoi până la poarta sângelui mai sunt 95 zira. Deci otomanii lucrează în continuare pentru încheierea ultimelor lucrări de fortificare.
1699 Nov. 11 Muhafâzul timişorean raportează marelui vizir despre plata soldelor semestriale celor 804 ieniceri ai garnizoanei sale.
1699 Toamna Se acordă o scutire de cizye (tribut) pentru raialele din Timişoara şi Belgrad din cauza sărăciei acestora, după atâţia ani de război. Salih Efendi, cadiul de Timişoara, construieşte aşezământul religios musulman închinat lui Baba Husein. La geamie slujesc dervişul Husein şi Ibrahim Efendi cu 3 akce pe zi drept salariu. Faptul este posibil acum, la încheierea păcii, după decenii de războaie şi asedii.