Date generale
Asezarea geografica a judetului Timis îi conferă acestuia o amplasare privilegiată, fiind cel mai vestic judet al României. Se învecinează la Vest cu judetul Csongrad - Ungaria si la Sud-Vest cu provincia Voievodina - Serbia, legătura între cele doua judete fiind asigurată de punctele de trecere a frontierei de la Cenad, respectiv cele de la Stamora Moravita si Jimbolia. Judetele române vecine cu judetul Timis sunt Arad la Nord, Hunedoara la Est si Caras-Severin la Sud-Est. Timisul, cel mai mare judet al tarii (8697 km pătrati), beneficiază de un relief deosebit de variat: câmpie în partea vestica si centrala, zona deluroasă continuată cu relief montan, în partea estică. Teritoriul judetului este traversat de râurile Timis si Bega, iar clima este plăcută, temperat-continentală cu influente mediteraneene.
Resedinta judetului, municipiul Timisoara, supranumit si "orasul rozelor", este si cel mai important oras al Regiunii Vest a României. Acesta este asezat pe cursul râului Bega si este un oras cosmopolit locuit de peste 350.000 de români, maghiari, sârbi, slovaci, bulgari si alte etnii. Simbol al democratiei, solidaritătii, tolerantei si spiritului de initiativa, Timisoara este un oras vestic nu numai prin asezare, ci si prin mentalitatea de vocatie occidentală a locuitorilor săi, care se mândresc cu traditia culturală si performantele economice.
Lugojul, cel de-al doilea municipiu al judetului, este asezat pe cursul râului Timis, la intersectia a doua importante drumuri comerciale, fiind cel de-al doilea centru urban (cca 50.000 locuitori) si punct de importanta economică a judetului Timis. Valorile culturale si renumitele concerte de muzica corală, secondate de atractiile turistice, l-au făcut cunoscut în trecut ca si "capitala culturii bănătene".
Alte opt orase de mai mica mărime, Sânnicolau Mare si Jimbolia la vestul judetului, orasul statiune turistică Buzias situat la numai 30 km de Timisoara, Deta, Gătaia si Ciacova la sud, Recas vestit pentru cramele sale si Făget la est, completează echilibrat structura urbană a judetului. Alături de acestea diferenta de până la cca 700.000 de locuitori ai judetului trăiesc în mediu rural în cele 85 de comune si 230 de sate care completează structura administrativ teritorială a acestuia.
Populatia judetului este de 687.377 locuitori, Timisul fiind considerat, pe buna dreptate, un judet multietnic, în care convietuiesc în armonie români, maghiari, germani, sârbi, si alte minorităti. Distributia populatiei pe mediile rural si urban este de circa 400.000 de locuitori în mediul urban, restul de 300.000 fiind localizati în mediul rural.
Istoric, continuitatea vietii pe aceste meleaguri este atestată încă din cele mai vechi timpuri, judetul Timis apartinând Statului Dac (sec. II î.Ch.) iar, mai apoi, Imperiului Roman (sec. II - III d.Ch.).
Regiunea istorică Banat, din care face parte si judetul Timis, a cunoscut un fenomen de feudalizare timpurie, în secolul al XI-lea, existând un Voievodat Românesc condus de Glad, cu capitala la Morisena (localitatea actuala Cenad). Doua secole mai târziu, este consemnata existenta cetătii "Castrum Timissiensis" - Timisoara. În anul 1552, Banatul este cucerit de ostile otomane conduse de Soliman Pasa si rămâne timp de 164 de ani sub stăpânire turcească, respectiv până în anul 1716, când Timisoara este eliberată de Armata Imperială Austriacă.
După cucerirea Timisoarei de către trupele austriece, Banatul devine domeniu al Coroanei Habsburgice, având loc colonizări masive cu populatie de origine germanică, ceea ce modifică profilul etnic al regiunii si imprimă o nouă dinamică a dezvoltării economice.
Secolul al XVIII-lea este perioada marilor transformări, materializate în vaste lucrări de constructii, ceea ce face ca judetul Timis să se integreze zonei de civilizatie a Europei Centrale.
După Primul Război Mondial si unirea cu Regatul României (1918), urmează o perioada prosperă în care se înfiintează primele institutii de învătământ superior si creste numărul institutiilor culturale. Această evolutie pozitivă este însă întreruptă brutal de cel de-al Doilea Război Mondial.
Judetul Timis este reînfiintat în anul 1968, în structura si pe teritoriul pe care-l ocupă si în prezent.
Istoria contemporană este semnată de Timisoara în decembrie 1989 când timisorenii, nemaisuportând opresiunile si privatiunile regimului comunist au aprins scânteia revolutiei din România. Timisoara devine astfel un simbol al curajului si sacrificiului uman primind titulatura de oras martir al României.