• 2019 - Primirea delegațiilor regiunilor, țărilor străine, a ambasadorilor și consulilor

    Ultima actualizare: Adriana Miatov, în data de 21.09.2020

    Consiliul Județean Timiș a primit în anul 2019 vizita unor oficialități (ambasadori, consuli, miniștri) din următoarele țări: Macedonia de Nord, Spania, Canada, Republica Tunisiană, Suedia, India, Statele Unite ale Americii și Croația, care au vizitat Județul Timiș pentru a purta discuții cu autoritățile publice locale în perspectiva de a iniția noi colaborări sau de a consolida parteneriatele aflate în derulare.

     

    Delegația din Republica Tunisiană care a purtat discuții cu autoritățile publice locale pe teme din domeniile ocupării forței de muncă și a pregătirii profesionale. Pentru oficialii tunisieni, activitățile desfășurate în Timiş în domeniul pregătirii profesionale și a ocupării forței de muncă sunt exemple de bună practică. Discuțiile cu reprezentanții instituției, dar și cu cei ai Prefecturii, ai Inspectoratului Școlar și ai Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic au vizat explorarea strategiilor de guvernare regională privind pregătirea profesională și ocuparea forței de muncă aplicată în Timiş.

    Vizita delegației din Republica Tunisiană la Consiliul Județean Timiş, aprilie 2019

     


     

    Delegaţia din Macedonia de Nord a fost condusă de E.S Gabriel Atanasov, Ambasador al Macedoniei de Nord la București, acesta fiind însoțit de domnul Dimitar Mitrevski, Prim secretar în cadrul Ambasadei, de E.S Pavel Ernest Dupţa, Consul Onorific al Macedoniei de Nord la Timișoara. Discuțiile din cadrul vizitei oficiale s-au axat pe importanța sprijinului României în stabilirea unei date pentru începerea aderării Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană în timpul Președinției române la Consiliul UE.


    Delegaţia din Regatul Spaniei, condusă de E.S Manuel Larrotcha Parada, Ambasador al Regatului Spaniei la București. Excelența Sa a fost însoțit la discuții de E.S Jose Miguel Viñals Ariño, Consul Onorific al Spaniei la Timișoara. Discuțiile au vizat excelenta relație de prietenie dintre cele două tari, concretizată printre numeroase parteneriate strategice la nivelul ministerelor, prin alianța în NATO, prin istoria comună, prin predilecția către limba spaniolă a sistemului educațional din România și a tinerilor, dar și prin cei peste 1 milion de români care trăiesc și sunt integrați în Spania. Din punct de vedere cultural, s-a discutat despre organizarea a două expoziții la Timișoara, iar din punct de vedere al infrastructurii s-a dezbătut stadiul lucrărilor în construcția sectoarelor de autostradă în care sunt contractate firme spaniole.

    E.S Manuel Larrotcha Parada, Ambasador al Regatului Spaniei la București, E.S Jose Miguel Viñals Ariño, Consul Onorific al Spaniei la Timișoara, domnul Călin-Ionel Dobra, președinte al Consiliului Județean Timiş,  domnul Daniel-Cristian Franţescu, subprefect, Instituția Prefectului Județul Timiş, mai 2019

     


    Delegaţia din Polonia, condusă de domnul Michal Sowa, scopul vizitei fiind acela de a promova ruta europeană Via Carpatia cu ajutorul Caravanei Go România. Evenimentul a avut ca scop sporirea vizibilității și promovarea turismului pe traseul vizat. Caravana automobilistică ,,Go România!” este formată din mașini retro, românești și poloneze produse în anii 1950-1989. În aceste an a avut loc cea de-a treia ediție a acțiunii și a avut ca scop consolidarea vizibilității și activității României pe piața poloneză de turism. Cu ocazia vizitei în județul nostru, participanții au purtat discuții cu reprezentanții Consiliului Județean Timiş în cadrul cărora a fost promovat potențialul turistic al județului Timiş, punându-se accent pe faptul că este foarte important să ne dezvoltăm și dincolo de ceea ce avem de oferit ca pol de afaceri.


    Delegaţia din Canada a fost condusă din E.S. Kevin Hamilton, Ambasador al Canadei la Bucureşti. Un important aspect al discuției a constat în interesul manifestat de către companiile canadiene în ceea ce privește avantajele competitive ale județului Timiş, în special în domeniul hi-tech, domeniu în care există deja la noi o companie cu aproximativ 500 de locuri de muncă. Canadienii și-au manifestat interesul de a investi în facilitarea de locuri de muncă, pentru cei peste 15 000 de specialiști în tehnologia informației din județ, dar și în comerțul bilateral cu statele membre ale Uniunii Europene, determinându-se în acest sector o creștere după încheierea Acordului comercial de cooperare CETA.


    Delegația din Regatul Suediei, condusă de domnul Benny Ribeck a avut întâlnire cu reprezentanți ai Consiliului Județean Timiş și în cadrul acestei întâlniri s-au prezentat: strategia de dezvoltare a județului, obiectivele turistice, istorice și culturale din împrejurimi, zonă viticolă Recaș și zona balneară Buziaș. Prin prisma discuțiilor purtate în cadrul acestei întâlniri, delegații au convenit asupra unor posibile domenii de cooperare cu autorități locale suedeze, pe teme de interes comun.