Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 16.04.2021
15.04.2021
Viziunea Consiliului Județean și demersurile sale în privința integrării sistemelor aeriene, rutiere, feroviare și navale au fost prezentate astăzi de președintele CJ Timiș, Alin Nica, în cadrul conferinței online Pria Urban Innovation & E-Mobility.
În cadrul evenimentului, alături de președintele CJ, au participat reprezentanți ai administrației publice din Iași și Cluj-Napoca, dar și ai marilor companii și organizații private din domeniul energiei.
Inovare, energie și mobilitate sunt cuvinte cheie ce vor defini viitorul comunității noastre, acestea fiind și temele principale ale conferinței. În cadrul acesteia, președintelui CJ Timiș, Alin Nica, i-a fost solicitat să prezinte viziunea instituției pe care o conduce asupra mobilității și inovării în județul Timiș.
Șeful CJ le-a vorbit participanților despre proiectul de conectivitate urbană Timișoara - Reșița, privind introducerea unui tren rapid pe hidrogen. Tot în direcția mobilității și conectivității, Consiliul Județean și-a propus dezvoltarea aeroportului „Traian Vuia”, pentru a-l transforma într-un hub regional de transport, mai ales în direcția cargo. Aici discutăm despre un transport integrat - aerian, rutier, feroviar - cu accent pe dezvoltarea infrastructurii specifice mobilității electrice.
Alin Nica a prezentat și strategia CJ privind conectarea zonei metropolitane printr-o rețea de autostrăzi de biciclete, investiție ce ar reduce amprenta de carbon, cu implicații pozitive asupra sănătății. Un alt proiect, din sfera inovării, pe care Consiliul Județean Timiș și l-a asumat, cu scopul de a crește competitivitatea economiei timișene și calitatea vieții, este și realizarea unui parc tehnologic pentru energie alternativă.
„Un sistem de transport județean performant și modern va elimina utilizarea excesivă a autoturismelor personale, fluidizând traficul rutier și diminuând numărul de accidente. Mai mult, dorim să stimulăm decongestionarea urbană și periurbană și prin implementare unor sisteme inteligente pentru siguranță în trafic. De asemenea, în momentul de față, la nivelul Consiliului Județean lucrăm la Strategia de eficiență energetică a județului, care va utiliza toate resorturile de care Timișul dispune pentru a ne dezvolta <<verde>>, pentru a crește sustenabil”, a subliniat președintele CJ, Alin Nica
Pe termen lung, Consiliul Județean își propune să transforme mixul de infrastructură rutieră, feroviară, aeriană și navală de care beneficiază județul Timiș, într-unul modern și de calitate, pentru a consolida poziția privilegiată a județului în topul preferințelor investiționale din România și a crește, implicit, calitatea vieții locuitorilor săi. De altfel, trebuie spus că dacă la nivelul economiei naționale, investițiile publice sunt situate în acest an la 5,5% din PIB, la nivelul Consiliului Județean Timiș, investițiile publice sunt situate la 6,3% din PIB-ul județului.