Șosea ca-n palmă pentru locuitorii unei comune timișene. Consiliul Județean modernizează drumul de acces către viitorul centru de legume și fructe din Tomnatic

Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 19.06.2019

19.06.2019

Consiliul Județean Timiș va asigura accesul rapid către și dinspre DN6 pentru locuitorii comunei Tomnatic, prin ranforsarea și modernizarea drumului județean 692B. Investiția este gândită și în perspectiva viitorului centru de legume și fructe pe care instituția îl construiește în localitate.

Șoseaua are o lungime de aproape 4 km, iar valoarea investiției este estimată la puțin sub 8 milioane lei. Câștigătorul licitației va avea la dispoziție o lună pentru proiectare și șase luni pentru execuție. Criteriul de atribuire a contractului este cel mai bun raport calitate - preț. Finanțarea este asigurată din bugetul Consiliului Județean.

Lucrările de ranforsare și modernizare sunt necesare întrucât starea de degradare a drumului, cât și a dispozitivelor de colectare și evacuare a apelor nu asigură condiții optime pentru utilizatori, conform standardelor în vigoare.

Investiția presupune și relocarea unor stâlpi de beton, dar și amenajarea unei treceri la nivel cu calea ferată Timișoara - Sânnicolau Mare. Sectorul de drum supus ranforsării și modernizării are originea la intersecția cu DN 6, unde va fi amenajată o girație care să preia în siguranță traficul generat de noul centru de fructe și legume, până la limita sud-estică a intravilanului localității Tomnatic, spre localitatea Nerău, comuna Teremia Mare.

„Investiția este un imbold pentru activitatea localnicilor și a celor care doresc să investească în zonă. Lucrarea va asigura circulația în siguranță și confort, dezvoltarea economică zonală și reducerea poluării. Facem ce nu s-a făcut în zeci de ani în județ, investim în infrastructură, fără de care nu am putea vorbi de confortul cetățenilor și de creștere economică sustenabilă”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Firmele interesate își pot depune ofertele până la data de 8 iulie 2019.