Consiliul Județean preia taberele școlare din județ pentru a le reabilita. Doar două din cinci sunt funcționale în prezent

Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 29.05.2019

28.05.2019

CJ Timiș va transmite o solicitare către Ministerul Tineretului și Sportului de trecere a taberelor școlare în proprietatea și administrarea Județului. Mai exact, este vorba despre Bogda, Chevereș, Poieni Strâmbu, Herneacova și Poieni Sat.

Prin hotărârea aprobată astăzi, 28 mai, Consiliul Județean se obligă să le modernizeze în termen de cinci ani de la data preluării și să mențină destinația actuală a imobilelor, în vederea dezvoltării activităților de tineret și sport. Totodată, se vor preda și mijloacele fixe și obiectele de inventar din dotarea acestora.

„Preluăm aceste tabere și le reabilităm, pentru a le reda elevilor timișeni. În prezent, Chevereș și Poieni Strâmbu sunt într-o stare bună și necesită mici modernizări, însă celelalte trei au nevoie de investiții majore pentru a fi repuse în funcțiune. Nu avem motive să credem că transferul nu va fi aprobat, întrucât tocmai Ministerul s-a arătat recent deschis spre o astfel de măsură”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Prin preluarea taberelor școlare, se are în vedere asigurarea standardelor de calitate necesare, fapt ce implică investiții majore care nu pot fi făcute decât pentru imobilele aflate în proprietatea Județului.

După transmiterea dreptului de proprietate, la nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Județean se va înființa o structură în cadrul căreia va fi încadrat personalul taberelor, pentru asigurarea continuității și condițiilor optime desfășurării activităților din cadrul acestora.