Declaraţia comisiei pentru "Politica sociala si sănătate publica" a ARE
Integrarea minorităţilor etnice-angajamentele regiunilor
Adunarea Regiunilor Europene (ARE) este hotărâta sa sprijine diversitatea in toate formele sale ca o expresie al principiului fundamental al democraţiei si ca factor principal al dezvoltării economice durabile ale regiunilor si competitivităţii acestora.
Regiunile membre ARE sunt împotriva oricărei forme ale discriminării, atât directa cat si indirecta, si se angajează sa combată discriminarea in toate formele sale si se angajează sa garanteze şanse egale pentru toţi membrii societăţii lor.
Regiunile membre ARE au convingerea ca integrarea completa a minorităţilor etnice nu poate fi realizata decât prin implementarea unor strategii bine gândite, complete. Avem nevoie de o combinaţie de iniţiative din domenii, politici diferite, de la politica sociala si de ocuparea forţei de munca pana la cultura si educaţie. La fiecare nivel al administraţiei, fie locala, regionala, naţionala sau europeana, ar trebui sa se ia masuri in limita competentelor.
Recentele evenimente din Italia şi România, de la începutul lunii noiembrie 2007, şi care implică comunitatea rromă ilustrează atât importanţa principiilor enunţate în Declaraţia de la Pecs, cât şi nevoia stringentă de a fi luate măsuri coordonate la toate nivelurile de guvernare. Comunităţile etnice sunt prezente în multe state europene, iar Europa trebuie să preia iniţiativa şi să încurajeze cooperarea între toate statele şi la toate nivelurile.
ARE are convingerea ca politicile trebuie sa se adreseze mai mult indivizilor decât grupurilor din cadrul societăţii noastre, având in vedere necesităţile specifice ale fiecărui membru al societăţii. Abordând minorităţile etnice ca un întreg poate fi deseori considerata ca o forma de discriminare indirecta si poate duce la segregare.
Având in vedere cele de mai sus, regiunile membre ARE se angajează sa sprijine următoarele iniţiative politice, atât in raza lor de acţiune cat si in cooperarea cu alte regiuni si la toate nivelele ale administraţiei.
Integrarea politica
<!--[if !supportLists]-->1. <!--[endif]-->Minorităţile etnice ar trebui sa fie direct reprezentate in administraţia regionala. Regiunile vor încuraja si susţine incluziunea reprezentanţilor minorităţilor etnice la nivelul guvernelor si ale administraţiilor pentru a se asigura ca organizarea lor reflecta diversitatea din cadrul societăţii.
<!--[if !supportLists]-->2. <!--[endif]-->Trebuie avute in vedere interesele si nevoile minorităţilor etnice in toate politicile de sector. Regiunile vor promova implicarea minorităţilor etnice in elaborarea politicilor, acordând atenţie deosebita sprijinirii dezvoltării societăţii civile.
Integrarea si mass media
3.Regiunile conştientizează importanta promovării diversităţii ca o expresie a bogăţiei societăţilor lor, precum si in educarea si sprijinirea cetăţenilor lor de a adopta si de a dezvolta diversitatea. Politicienii regional se angajează sa transmită un mesaj clar privind minorităţile etnice, sa promoveze iniţiativele interculturale pozitive, prin politicile lor de comunicare. 4. Libertatea si pluralismul presei ar trebui considerata o expresie a angajamnetului pentru diversitate a mass mediei si sa exprime astfel o imagine completa a societăţii. Regiunile vor colabora cu mass media locala, si nu numai, pentru a sprijini prezentarea minorităţilor etnice prin acestea. Vor colabora de asemenea cu acestea pentru ai educa asupra necesitaţii includerii in cadrul activităţilor lor si a tematicilor relevante pentru minorităţile etnice.
Perspectiva diferenţierilor intre sexe
5. Regiunile se confrunta cu datele statistice care demonstrează ca femeile aparţinând grupurilor de minorităţi etnice sunt mai puţin integrate in societate, spre deosebire de bărbaţi. Este important sa respectam diferitele tradiţii si obiceiuri. Totodată, nu putem accepta marginalizarea unor femei in societate, sa fie private de o viata sociala activa. 6.Egalitatea de şanse intre bărbaţi si femei este o politica importanta in cadrul ARE. De aceea regiunile sprijină includerea in politicile lor de integrare a aspectului şanselor egale intre bărbaţi si femei.
Integrarea prin ocuparea forţei de munca
<!--[if !supportLists]-->7. <!--[endif]-->Ocuparea forţei de munca este un mijloc de integrare. Are ca rezultat independenta economica, a unui sentiment de auto-împlinire si permit indivizilor sa aibă o contribuţie activa in societate.
<!--[if !supportLists]-->8. <!--[endif]-->Regiunile se vor strădui sa creeze oportunităţi diversificate pe piaţa muncii, sa garanteze şanse egale de angajare, independent de apartenenţa etnica. In acest context regiunile vor explora şansele oferite de schemele de micro-finanţare care vin in sprijinul dezvoltării IMM-urilor si care poate fi utila persoanelor care nu pot accesa împrumuturile bancare sau alte sisteme financiare.
9.Regiunile sunt conştiente ca pentru atingerea obiectivelor enunţate mai sus este utila crearea unui parteneriat intre firme, sindicate si camere de comerţ.
Integrarea prin educaţie
l0.Educatia are un rol crucial in promovarea tolerantei si respectului, depăşirii stereotipurilor si încurajarea diversităţii. Regiunile se vor asigura ca aceste valori vor fi baza politicilor si sistemelor lor de educaţie. Regiunile recunosc importanta deosebita includerii in sistemul educaţional al minorităţilor etnice, astfel asigurându-se ca structurile educaţionale reflecta întocmai complexitatea/diversitatea societăţii.
Integrarea începe cu tinerii
11 .Regiunile au convingerea ca pentru a crea in viitor societăţi integrate, trebuie sa abordeze tineretul de azi. Tinerii trebui expuşi diversităţii la vârste fragede. Trebuie sa fie educaţi sa poată aprecia valoarea diversităţii. Cu atât mai mult regiunile înţeleg problemele speciale întâlnite de tineri aparţinând minorităţilor etnice. De aceea, regiunile se angajează sa acorde o atenţie deosebita tinerilor in cadrul tuturor politicilor elaborate pentru integrarea minorităţilor etnice.
Politici locative integratoare
12.Crearea unor cartiere mixte este un factor integrator: limitează excluderea fizica, expune indivizii la influentele unor culturi diferite si sprijină înţelegerea. Regiunile vor colabora cu autorităţile competente pentru a înţelege motivele succesului limitat a unor iniţiative anterioare in crearea acestor cartiere mixte.