Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
31.05.2006
Referitor la declaraţiile făcute de prefectul Ovidiu Drăgănescu în cadrul conferinţei de presă de astăzi, Consiliul Judeţean Timiş face următoarele precizări:
1. Oportunitatea investiţiilor, care este decisă, conform prevederilor legale, de consilierii judeţeni. Rectificarea bugetară aprobată ieri de plenul CJT s-a făcut în interiorul bugetului propriu al CJT, aprobat anterior, prin redistribuiri.
Nesuplimentarea fondurilor alocate Spitalului Judeţean se datorează faptului că această instituţie nu a cheltuit până în prezent decât 120 de milioane de lei vechi din cele 10 miliarde de lei ROL alocate prin buget pentru reparaţii şi investiţii.
Astfel, din cele 10 miliarde de lei ROL alocate, Spitalul Judeţean mai are disponibilă, prin bugetul aprobat de plen, suma de peste 8 miliarde 800 de milioane ROL.
în momentul în care conducerea Spitalului Judeţean va prezenta proiecte care depăşesc ca valoare cele 10 miliarde de lei alocate prin buget, plenul CJT va analiza şi probabil, va aproba suplimentarea fondurilor.
2. Prin bugetul pe 2006, CJT a alocat o sumă de bani pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, cum este şi cazul gripei aviare. în momentul în care vom fi solicitaţi, vom asigura această intervenţie, aşa cum am făcut-o şi în situaţiile de urgenţă de anul trecut, când judeţul Timiş a fost afectat de inundaţii.