Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
07.02.2006
La iniţiativa consulului Germaniei la Timişoara, Rolf Maruhn, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a avut astăzi o întrevedere cu membrii unei delegaţii germane din domeniul protecţiei mediului, alcătuită din profesorul Klaus Helling de la Facultatea de Tehnică a Mediului din Birkenfeld, Stephan Latzko, reprezentând Institutul pentru Ştiinţe Aplicate în Managementul Deşeurilor, Bioenergie şi Materii Prime, dr. Ernst Theilen din partea firmei Dr. Theilen & Partner Consulting şi Manfred Krabbe reprezentând firma SES.
Delegaţia a fost însoţită de consulul Germaniei la Timişoara, Rolf Maruhn şi de reprezentantul Biroului Economiei din Rheinland-Pfalz, Cristian Muntean.
în cadrul întrevederii de astăzi, s-a discutat în principal despre problemele de mediu din judeţul Timiş, despre gestionarea deşeurilor şi staţii de epurare. Liderul CJT, Constantin Ostaficiuc, a precizat că 28 aprilie 2006 este termenul până la care pot fi depuse proiecte ale localităţilor timişene pe Programul Phare - proiecte mici de mediu, care să vizeze gestiunea deşeurilor şi că, la nivelul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor există un fond de mediu care ar putea asigura finanţări pentru staţii de epurare.
De asemenea, la nivelul Timişului s-a semnat o convenţie pentru alimentare cu apă şi canalizare, dar şi gestiunea deşeurilor.
S-a stabilit ca reprezentanţi ai CJT să aibă întâlniri cu aceşti experţi din Germania pentru discutarea îmbunătăţirii, din punct de vedere tehnic, a acestor proiecte ale comunităţilor locale.
De altfel, aşa cum a precizat Rolf Maruhn, astăzi a fost semnat un protocol de colaborare între IFAS şi Facultatea de Mediu din Timişoara, colaborare care vizează, în principal, schimburi între studenţi, dar şi cooperări punctuale în scopul utilizării eficiente a resurselor de energie.