Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
01.02.2006
Firmele cu care Consiliul Judeţean Timiş are contracte pentru activitatea de deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile judeţene, au acţionat şi în această dimineaţă cu utilajele din dotare şi materiale antiderapante.
Astfel, pentru combaterea poleiului de pe drumurile judeţene, AGMA TIUCĂ SRL, DRUMCO SA, AXELA CONSTRUCŢII SRL, COMPACT PROD SRL şi TEHNOCER SRL au acţionat, în următoarele zone: Sânncicolau Mare, Variaş, Jimbolia; Aeroport, Cenei, Orţişoara, Pişchia; Peciu Nou, Ciacova, Giulvăz, Giroc; Moşniţa Nouă, Buziaş, Darova, Ştiuca; Coştei, Bara, Secaş, Brestovăţ, Ohaba Română; Criciova, Bârna, Traian Vuia, Sudriaş; Făget, Fârdea, Tomeşti, Pietroasa, cu 23 de utilaje şi 175 tone de material antiderapant.
Se circulă, în condiţii de iarnă, pe toate drumurile judeţene.
în Sala Verde a avut loc astăzi o întâlnire pe tema proiectului "Reabilitarea şi revitalizarea fortificaţiei Cetăţii Timişoara, Bastionul Theresia", la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Integrării Europene, OVER ARUP (firma daneză de consultanţă care urmează să întocmească Proiectul Tehnic şi documentaţia pentru lansarea licitaţiei în vederea execuţiei lucrărilor), CJT, Primăriei Timişoara, ADR Vest, ADETIM.
Cu acest prilej, a fost prezentat scopul acestui proiect şi lucrările propuse a se realiza, urmând ca pe parcursul acestei zile, reprezentanţii Ministerului şi ai societăţii OVER ARUP să se deplaseze pe teren, pentru a vedea situaţia actuală a Bastionului.
Scopul proiectului, aprobat spre finanţare din fonduri pe Programul Phare 2004- 2006, este dezvoltarea Bastionului ca zonă de atracţie turistică, printre lucrările propuse înscriindu-se: consolidarea fundaţiilor, a zidăriei şi bolţilor, amenajări ale terasei înverzite, refacerea tâmplăriei, alimentare cu apă şi canalizare, instalaţii sanitare, termice, electrice.
Valoarea totală a investiţiei este de 7,6 milioane euro din fonduri nerambursabile pe Programul Phare 2004-2006, bugetul CJT şi al municipiului Timişoara.