Comunicat de presa

Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 28.06.2013

29.05.2013

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a avut astăzi în Sala Verde a Palatului Administrativ o întrevedere cu o delegaţie franceză, condusă de Alain Jeannot, consilier general delegat pe probleme legate de afaceri europene în cadrul Consiliului Departamental Rhone.

Între Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Departamental Rhone există semnat un protocol de colaborare încă din 1997, care a fost reînnoit în 2004 şi ulterior în 2009.  Tematica întrevederii de astăzi a constituit-o tocmai această convenţie de parteneriat, care are mai multe axe, dintre care principale sunt domeniul social, cultural şi educaţional.

În acest context, preşedintele Titu Bojin a subliniat dorinţa de continuare a relaţiilor de parteneriat şi de dezvoltare a  activităţilor desfăşurate în comun până în prezent.

Au fost trecute în revistă principalele acţiuni realizate datorită acestei cooperări, şi anume: casa pentru copii de la Recaş; cele două case care au fost construite şi cu fonduri franceze la Lugoj, destinate tinerilor peste 18 ani, care sunt nevoiţi să părăsească sistemul tradiţional de protecţie socială; schimburile culturale şi educaţionale.

S-a stabilit, de asemenea, oportunitatea reînnoirii parteneriatului, care ar urma să expire până la finalul acestui an. Preşedintelui Titu Bojin i-a fost lansată invitaţia de a efectua o vizită la Lyon, unde va avea loc semnarea noului acord Timiş-Rhone.