Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 16.09.2013
12.09.2013
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei, Călin Dobra şi Marian Vasile, au avut o întrevedere cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale: Elisabetta Capannelli, manager de ţară pentru România şi Ungaria, Ismail Radwan, coordonator program de ţară, Marcel Ionescu-Heroiu, specialist în dezvoltare socială, Alexandra Nastase, consultant şi Alexandru Stanescu, analist în sectorul privat şi financiar.
La întrevedere au mai luat parte consilierul judeţean Marcel Mihoc, director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal şi reprezentanţi ai ADETIM şi Direcţiei Economice şi Direcţiei de Investiţii ale Consiliului Judeţean Timiş.
Aflată într-o primă vizită oficială în Timişoara, Elisabetta Capannelli, manager de ţară pentru România şi Ungaria a explicat faptul că în prezent Banca Mondială este în perioada în care pregăteşte strategia pentru următorii patru ani (2014-2018), motiv pentru care au loc aceste deplasări în teritoriu şi întâlniri cu autorităţile locale. „Am avut discuţii cu reprezentanţi ai Guvernului României, organizaţiilor non-guvernamentale, mediului academic şi sectorului privat. De asemenea, am început seria întâlnirilor cu autorităţile locale”, a precizat coordonatorul programului de ţară, Ismail Radwan.
Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a subliniat interesul administraţiei judeţene pentru dezvoltarea de proiecte şi necesitatea obţinerii de finanţări pentru punerea în practică a acestora. „În prezent suntem în etapa în care încercăm să identificăm cea mai bună formulă pentru obţinerea unui credit în valoare de până la 200 milioane lei”, a precizat Titu Bojin.