Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 13.06.2013
11.04.2013
Principala temă de discuţie a şedinţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Timiş, desfăşurată în această dimineaţă la sediul Palatului Administrativ, a constituit-o siguranţa elevilor din şcolile timişene. Tocmai de aceea, preşedintele ATOP Timiş, Călin Dobra, a invitat la discuţii şi reprezentanţi ai Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş şi Poliţiei Locale Timişoara.
Astfel, conform prevederilor legale, printre atribuţiile Poliţiei Locale Timiş se înscrie şi menţinerea ordinii publice în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ public. De aceea, au fost constituite patrule de poliţişti în zona şcolilor, care au rolul de a preveni comiterea de acte de violenţă sau alte comportamente care încalcă normele de convieţuire socială.
Din datele furnizate de Inspectoratului Școlar Județean Timiș rezultă că „în urma reducerilor de personal care au avut loc în ultimii trei ani, a scăzut foarte mult numărul posturilor personalului de pază”. De asemenea „asigurarea securităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat este responsabilitatea directorilor acestora, rolul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş fiind unul consultativ”, se arată în raportul prezentat de IŞJ Timiş.
Preşedintele ATOP, Timiş, Călin Dobra, a subliniat faptul că „este necesar să facem demersuri pentru a rezolva problemele legate de posturile neocupate de paznici la unităţile şcolare atât din mediul urban, cât şi rural”.
În cadrul şedinţei, s-a mai precizat faptul că plenul CJ Timiş din luna martie a aprobat achiziţionarea de autospeciale cu dotări specifice, care urmează să fie date în folosinţa Inspectoratului Judeţean de poliţie Timiş.
S-a stabilit că subiectul viitoarei şedinţe ATOP va fi siguranţa traficului rutier din judeţul Timiş.