Comunicat de presa din 09.03.2009

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

09.03.2009

Consiliul Judeţean Timiş

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

9 martie 2009

Administraţia publică judeţeană alocă anual sume de bani pentru susţinerea şi promovarea culturii, prin "Agenda manifestărilor cultural-sportive şi de tineret".

Serviciul Relaţii Publice al Consiliului Judeţean a finalizat centralizarea solicitărilor pentru "Agenda manifestărilor cultural-sportive şi de tineret", aferentă anului în curs şi verificarea acestora în funcţie de îndeplinirea condiţiilor stipulate prin legislaţia în vigoare.

Astfel, în urma verificărilor serviciului de specialitate, valoarea solicitărilor de fonduri, pentru organizarea a 2623 de  acţiuni,  este de 10.807,4 mii RON, după cum urmează:

- În colaborare cu instituţii de cultură din subordinea administraţiei judeţene – 2.380 mii RON (353 acţiuni)

- În colaborare cu consiliile locale – 1.431,267 mii RON ( 974 acţiuni)

- În colaborare cu comunităţile româneşti din alte ţări şi în cadrul DKMT-ului – 78,4 mii RON (76 acţiuni)

- În colaborare cu ONG-urile şi alte instituţii din Timiş – 4.021,92 mii RON (351 acţiuni)

- În colaborare cu învăţământul preuniversitar şi universitar  - 1.664,413 mii RON (583 acţiuni)

- Competiţii sportive – 1.231,4 mii RON (286 acţiuni)

Criteriile generale de selecţie, aferente licitaţiei de proiecte culturale şi sportive sunt:

- priorităţile culturale stabilite prin Strategia culturală a judeţului Timiş;

- continuitatea acţiunii în timp (evenimente culturale devenite tradiţionale);

- importanţa şi amploarea evenimentului;

- existenţa, în cazul consiliilor locale, a unei agende culturale locale şi respectarea de către autorităţile locale a legislaţiei culturale cu privire la funcţionarea instituţiilor culturale locale;

- decontarea prealabilă, conform procedurilor legale în vigoare, a unor subvenţii primite anterior (inclusiv referatul privind derularea evenimentului).

Comisia pentru învăţământ, cultură, tineret şi sport a avizat următoarea defalcare pe capitole din suma total alocată “Agendei culturale” finanţate din bugetul CJ Timiş în anul 2009:

  • 84% din suma totală pentru manifestările organizate de administraţia judeţeană în colaborare cu: instituţiile de cultură din subordine, consiliile locale, comunităţile româneşti din alte ţări şi DKMT-ul, învăţământul preuniversitar şi universitar şi asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale
  • 16% pentru Agenda sportivă.