COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

30.11.2005

Sala Mare a Palatului Administrativ a găzduit astăzi şedinţa Comitetului de Bazin Banat, condusă de liderul CJT, Constantin Ostaficiuc, în calitate de preşedinte al acestui Comitet.

Cu acest prilej, a fost prezentată activitatea Direcţiei Apelor Banat, cu accent pe lucrările de refacere a liniilor de apărare afectate de inundaţiile din această primăvară. Una dintre cele mai importante astfel de lucrări se referă la breşele de la Crai Nou şi Grăniceri.

S-a mai discutat despre demersurile făcute pentru realizarea unui studiu privind măsurile de reducere a riscului producerii unor noi inundaţii.

Astăzi, la sediul CJT a avut loc o întâlnire la care au participat preşedintele Constantin Ostaficiuc, vicepreşedinţii instituţiei, directorul RA Aquatim, Ilie Vlaicu şi primarii/reprezentanţii primăriilor Timişoara, Lugoj, Ciacova, Gătaia, Buziaş, Făget, Recaş, Gătaia, Deta şi Sânnicolau Mare, pe tema asocierii în vederea obţinerii de finanţări europene pentru proiecte de alimentare cu apă şi canalizare.

"Pentru a putea accesa fonduri pentru apă şi canalizare la nivelul întregului judeţ, este necesar ca, până la data de 15 ianuarie 2006, să semnăm convenţiile de asociere între CJT şi primării. Numai astfel, vom putea beneficia de asistenţă tehnică pe parcursul anului viitor, prin intermediul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, din partea unei societăţi de consultanţă care va analiza toate studiile şi va elabora proiectul pentru judeţul Timiş", a subliniat preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc.

De altfel, şi pentru accesarea de fonduri pentru gestionarea deşeurilor, trebuie semnată, tot până la 15 ianuarie 2006 o convenţie asemănătoare.

De aceea, reprezentanţilor primăriilor li s-a subliniat necesitatea aprobării, de către consiliile locale a hotărârilor privind constituirea celor două asociaţii.

în cadrul campaniei "Sănătatea familiei în mediul rural", Comisia pentru sănătate şi protecţie socială a Consiliului Judeţean Timiş şi Direcţia pentru Sănătate Publică Timiş vor organiza o masă rotundă, la care sunt invitaţi să participe: primarii din cele 30 de localităţi cuprinse în program (Becicherecu Mic, Biled, Lovrin, Dudeştii Vechi, Cărpiniş, Comloşu Mare, Iecea Mare, Traian Vuia, Fârdea, Dumbrava, Margina, Tomeşti, Curtea, Sudriaş, Bethausen, Foeni, Jebel, Liebling, Denta, Jamu Mare, Darova, Niţchidorf, Tormac, Vucova, Utvin, Uivar, Otelec, Parţa, Şag, Maşloc), medicii de familie din respectivele localităţi timişene, membrii Comisiei pentru sănătate şi protecţie socială, reprezentanţi ai DSP Timiş, ai unor ONG-uri care desfăşoară programe în acest domeniu şi jurnalişti.

Această acţiune va avea loc în Sala Mare a Consiliului Judeţean Timiş, luni, 5 decembrie, între orele 12.00 şi 14.00.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la dr. Silberberg Kalliope, coordonator Promovarea Sănătăţii - DSP Timiş.