Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
30.06.2005
La invitaţia autorităţilor provinciei italiene Genova, o delegaţie a Consiliului Judeţean Timiş, condusă de preşedintele Constantin Ostaficiuc, a fost prezentă la Genova, în perioada 28-30 iunie.
Acolo au avut loc întâlniri cu liderul Provinciei Genova, Alessandro Repetto, şi cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, prilej cu care s-a discutat, analizat şi definitivat un protocol de colaborare între judeţul Timiş şi provincia Genova.
Principalele domenii de interes pentru colaborarea bilaterală, stabilite în cadrul discuţiilor, vizează sprijinirea de către administraţia din Timiş şi Genova, a dezvoltării cooperării în arii diverse, precum: comerţul, agricultura, infrastructura, întreprinderile mici şi mijlocii şi formarea personalului, dar şi promovarea şi susţinerea iniţiativelor instituţiilor, asociaţiilor şi agenţilor economici, organizarea în comun de workshop-uri, seminarii, misiuni şi târguri comerciale.
De asemenea, autorităţile din Genova şi Timiş au subliniat necesitatea dezvoltării, în comun, de proiecte concrete şi accesarea de fonduri din partea Comunităţii Europene.
în debutul şedinţei în plen a Consiliului Provincial Genova, preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, a făcut o scurtă prezentare a judeţului Timiş, din punct de vedere economic, cultural, dar şi administrativ. "Prezenţa, în Timişoara şi în Timiş, a investitorilor din Germania, Franţa, Statele Unite ale Americii, Italia, Olanda şi din alte ţări a contribuit la dezvoltarea judeţului. în jur de 15.000 de italieni locuiesc în judeţul Timiş, însă foarte puţini dintre aceştia sunt din Liguria. Şi acesta este un motiv în plus pentru dezvoltarea relaţiilor cu provincia Genova", a precizat Constantin Ostaficiuc.
Pe parcursul vizitei în Italia, delegaţia timişeană a avut întâlniri cu autorităţile Consiliului Provincial Genova şi cu reprezentanţii a două dintre instituţiile care gestionează serviciile publice locale: AMGA (specializată în problemele legate de alimentarea cu apă) şi AMIU (deşeuri).
De altfel, delegaţia timişeană a fost să vadă şi deponeul ecologic gestionat de societatea AMIU, deponeu care datează din 1968 şi deserveşte 45 de unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv oraşul Genova. Acolo se depozitează circa 1.200-1.400 de tone de deşeuri zilnic, în total peste 400.000 de tone pe an.
Deponeul este situat într-o vale dintre munţi şi are o suprafaţă de 65 de ha. Recent, a fost definitivat un proiect de exploatare a biogazului, cu scopul obţinerii de energie electrică.
Provincia Genova are o suprafaţă totală de 1.838,47 km pătraţi şi o populaţie de circa 870.000 de locuitori, este organizată în 67 de comune şi oraşe şi 8 comunităţi montane, are 5 parcuri regionale şi o arie maritimă protejată.