COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

29.11.2005

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, va fi prezent, în 4 decembrie, la Bucureşti, unde, la sediul Palatului Parlamentului, se va desfăşura Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), ocazie cu care vor fi discutate următoarele subiecte: stagiul de pregătire al reprezentanţilor consiliilor judeţene la Bruxelles, aprobarea colaborării Biroului de reprezentare al UNCJR de la Bruxelles cu Reţeaua EurActiv, situaţia achitării cotizaţiilor de către membrii UNCJR, adoptarea Declaraţiei comune a autorităţilor locale din România şi Comitetului regiunilor.

Totodată, în 5 decembrie, liderul CJT, Constantin Ostaficiuc, va lua parte, la sediul Palatului Parlamentului din Bucureşti, la o conferinţă organizată, în colaborare de către Comitetul regiunilor, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi Federaţia Autorităţilor Locale din România.

Această a doua conferinţă a Comitetului regiunilor în România, după cea organizată în 2001, îşi propune să marcheze prezenţa aleşilor judeţeni şi locali ca şi membri observatori în Comitetul regiunilor, în calitatea sa de for al Uniunii Europene ce reprezintă interesele colectivităţilor teritoriale.

Principalele subiecte care vor fi prezentate de reprezentanţi ai Comitetului regiunilor, Delegaţiei Comisiei Europene în România, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Uniunii Consiliilor Judeţene din România şi Federaţiei Autorităţilor Locale din România, sunt: conturarea unei hărţi locale şi regionale pentru România, programele şi finanţările europene şi administraţia publică.

Consiliul Judeţean Timiş finanţează, prin "Agenda manifestărilor culturalartistice, sportive şi de tineret", aferentă anului în curs, o serie de evenimente dedicate Zilei Naţionale.

CJT a alocat 32 de milioane de lei vechi pentru organizarea, în Timişoara, în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă sau Biblioteca Judeţeană, a 3 manifestări dedicate Zilei Naţionale.

La Timişoara, aniversarea Zilei naţionale de 1 Decembrie va fi sărbătorită în cadrul unor manifestări ample în Piaţa Victoriei, ocazie cu care vor susţine spectacole, începând cu ora 16.00, Fanfara "Pro Amicitia", Ansamblul profesionist "Banatul", Ansamblul "Hora Timişului" al Palatului Copiilor şi Ansamblul "Timişul". Celelalte două manifestări vor avea loc la Muzeul Banatului (Simpozionul 1 Decembrie) şi la Biblioteca Judeţeană (Marea Unire de la 1918).

Şi în alte localităţi timişene, vor avea loc evenimente ocazionate de Ziua de 1 decembrie, organizate în colaborare cu unele consilii locale şi pentru care CJT a alocat 111 milioane de lei vechi.

La acestea se adaugă manifestări organizate în colaborare cu ONG-uri şi alte instituţii din Timiş şi cu învăţământul preuniversitar şi universitar.

în total, CJT finanţează cu 181 de milioane de lei vechi, organizarea a 28 de manifestări dedicate Zilei Naţionale a României.