COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

28.07.2005

Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa din 22 iulie, strategia de administrare şi valorificare a infrastructurii Parcului Tehnologic şi Industrial Timişoara şi modificarea şi completarea "Caietului de sarcini" privind concesionarea terenului.

Oferta Parcului se adresează IMM-urilor, firmelor româneşti şi străine şi constă în concesionarea a 25 de parcele cu o suprafaţă totală de 18.3 ha, cu dimensiuni cuprinse între 950 - 8420 mp, complet echipate cu infrastructura industrială de bază.

Prin Hotărârea CJT s-a decis:

  1. lărgirea domeniului de activitate acceptat în Parcul Tehnologic şi Industrial. Astfel, pe lângă cele 4 domenii eligibile (software, IT& C, electronică şi automotive) au fost acceptate şi alte activităţi de producţie cu tehnologie puţin poluantă, activităţi de proiectare, cercetare-dezvoltare, logistică şi prelucrare lohn
  2.  exceptarea de la plata redevenţei, pentru o perioadă de maxim 2 ani, până la operaţionalizarea investiţiei
  3. drept de preemţiune la cumpărarea terenului, după o perioada de 11-13 ani de activitate de producţie
  4. posibilitatea dezvoltării etapizate a afacerii, pe o perioada de maxim 3 ani, timp în care firmei îi este rezervată toată suprafaţa unei parcele
  5. posibilitatea de subdivizare a suprafeţei parcelelor
  6. posibilitatea vânzării afacerii după o perioada de 7 - 10 ani de activitate de producţie
  7. drept de utilizare cu titlu gratuit, pe termen scurt, a sălilor de protocol, seminar şi a unui birou mobilat din cadrul Pavilionului Administrativ al Parcului.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul dezvoltării activităţii investitorilor, administraţia Parcului oferă servicii suport tuturor concesionarilor, în stadiul de implementare a afacerii şi în dezvoltarea ulterioară, după cum urmează:

  • sprijin în obţinerea de avize şi autorizaţii din partea autorităţilor publice locale;
  • Centru consultativ şi de informare pentru dezvoltarea afacerii;
  • legătura cu Centrul Universitar Timişoara (informaţii privind evenimente, sesiuni);
  • introducerea, în programul de promovare şi publicitate, a firmelor concesionare;

Informaţii suplimentare se pot obţine de la:

  • ADETIM: B-dul Revoluţiei 1989 nr. 17, tel: 494131; fax: 256-4945
  • Sediul Parcului Tehnologic şi Industrial: Calea Torontalului km 6, tel: 220801; fax: 220984

în perioada 1 august - 30 octombrie 2005, va fi închisă circulaţia rutieră pe drumul judeţean 591 la km 23+481 la Bobda, pentru executarea lucrărilor de reparaţii şi consolidare a podului afectat de inundaţiile din perioada 2000-2005.

Circulaţia rutieră va fi deviată prin localităţile Săcălaz-Beregsău Mare-Cărpiniş- Cenei, situate pe DN 59A şi DN 59B.