Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
25.10.2010
În 30 octombrie va avea loc, la ora 11.00, festivitatea de inaugurare oficială a celor două case pentru tineri, construite la Lugoj (str. Făgetului nr. 158), în cadrul cooperării Rhone-Timiş. La festivitate vor lua parte vicepreşedintele Consiliului General Rhone, Lionel Lassagne, directorul general CG Rhone, Pierre Jamet, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc şi vicepreşedintele CJT, Adam Crăciunescu. Cele două case sunt destinate unui număr de 16 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie a copilului. Construcţia caselor a fost finanţată de Consiliul General Rhone (212.000 euro) şi Consiliul Judeţean Timiş (177.837 lei).
Convenţia privind definirea angajamentelor Consiliului Judeţean Timiş şi Consiliului General Rhone la Protocolul de cooperare între judeţul Timiş şi departamentul Rhoneşi Convenţia privind finanţarea unui program de construcţii de locuinţe protejate în judeţul Timiş au fost semnate de vicepreşedintele Consiliului General Rhone, Lionel Lassagne, şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, în luna iulie 2009. Tot atunci a fost pusă şi piatra de temelie a celor două locuinţe protejate destinate tinerilor dezinstituţionalizaţi.
Consiliul Judeţean Timiş va pune la dispoziţia jurnaliştilor,
pentru deplasarea la Lugoj, un microbuz, care va pleca în 30 octombrie din faţa sediului Palatului Administrativ.
Reprezentanţii mass-media care doresc să li se asigure transport sunt rugaţi să confirme la e-mail:
jana.lavrits@cjtimis.ro, până miercuri, 27 octombrie.
Cea de-a doua conferinţă europeană cu titlul „Transferul din cadrul proiectelor europene, o şansă pentru autorităţile locale?Egalitatea de gen ca exemplu”, va avea loc în perioada 28-29 octombrie la Timişoara. Reuniunea este organizată în cadrul proiectului
Gender4Growth, finanţat din fonduri europene prin programul INTERREG IV C şi în care Timişul este partener alături de Ile de France (Franţa), Veneto (Italia), Insulele Baleare şi Catalunia (Spania), Lindköping (Suedia), Kethi (Grecia) şi Budapesta (Ungaria).
Obiectivul
Gender4Growtheste actualizarea politicilor economice ale partenerilor, cu accent pe problematica egalităţii de şanse între genuri, prin identificarea politicilor economice de succes în domeniu şi transferul acestora către parteneri.
La conferinţă au fost invitaţi reprezentanţi de la nivel administrativ şi politic din regiunile partenere în proiect, dar şi reprezentanţi ai administraţiei din România, asociaţiilor şi organizaţiilor non-guvernamentale cu activiate în domeniul egalităţii de gen.
În 28 octombrie este programat un atelier de lucru pe tema transferului bunelor practici şi politicilor locale, la care vor participa doar reprezentanţii regiunilor partenere în proiect. În cea de-a doua zi a conferinţei, care se va desfăşura la Hotel Excelsior, cu începere de la ora 9.00, participanţii vor dezbate subiecte legate de transferul de know-how prin proiecte europene, egalitatea de şanse, bune practici şi politici, contextul local şi situaţia din România.
La ora 13.00 este programată, în sala de şedinţe a Hotelului Excelsior
, o conferinţă de presă.Programul conferinţei, din data de 29 octombrie:
Conferinţă publică "Transferul de know-how prin proiecte europene, o şansă pentru autorităţile locale? Egalitatea de gen: un exemplu" |
9:00 - 9:15 | Înregistrarea participanţilor |
9:15 - 9:45 | Deschiderea conferinţei Moderator: Mariana Eftimie, consilier judeţean şi manager de proiect |
9:45 – 11:15 | Masă rotundă: Transferul de know-how prin proiecte europene, o şansă pentru autorităţile locale? Egalitatea de gen: un exemplu" Vorbitori: oOficiali aleşi ai partenerilor europeni oReprezentanţi ai reţelelor europene |
11:15 -11:30 | Pauză de cafea |
11:30 - 13:00 | Masă rotundă: “ Un instantaneu al situaţiei din România” Politicieni şi experţi pe tema egalităţii de şanse şi a transferului de bune practici/politici, context local, oportunităţi, experienţă. |
13:00 – 13:30 | Conferinţă de presă, interviuri |