Comunicat de presa

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

25.04.2012

Astăzi a avut loc inaugurarea Punctului Muzeal Traian Vuia, o investiţie realizată de Consiliul Judeţean Timiş din fonduri proprii.
„În urmă cu 4 ani, am sfinţit acest loc unde a fost construită această clădire a Muzeului  dedicat lui Traian Vuia, unul dintre cei mai reprezentativi români.  Muzeul a fost realizat prin grija CJ Timis şi a Muzeului Banatului din Timişoara. Prin deschiderea acestui muzeu, cinstim memoria lui Traian Vuia.”, a spus, la momentul inaugurării, preşedintele CJ Timiş Constantin Ostaficiuc.
Valoarea totală a lucrărilor este de 2.959.621,87 lei, din care 2.833.459,92 lei reprezintă suma investită în clădirea care găzduieşte Punctul Muzeal „Traian Vuia”, iar 126.161,95 lei – dotările aferente.
Lucrările au demarat în mai 2008 şi au fost finalizate în 2010, recepţia la finalizarea lucrărilor fiind realizată în anul 2011.
Clădirea este realizată din sticlă şi beneficiază de toate dotările necesare, de la centrală termică la aparate de climatizare. De asemenea, vizitatorii vor putea admira macheta istorică a avionului Traian Vuia, dar şi macheta 1:2 a elicopterului Traian Vuia.
În data de 18 martie 2012 s-au împlinit 106 ani de la primul zbor al marelui inventator bănăţean.
Traian Vuia s-a născut în 1872 în satul Sarducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, judeţul Timiş) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale. Pe data de 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul.