Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
23.11.2007
Luni, 26 noiembrie, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Timiş, începând cu ora 10.00, va avea loc conferinţa de lansare a contractului de "Asistenţă Tehnică pentru întărirea Capacităţii Instituţionale pentru Regionalizarea Serviciilor de Apă şi Canalizare", la care sunt invitaţi primarii localităţilor din întreg judeţul Timiş.
Ca ţară membră a Uniunii Europene, prin Capitolul 22 Mediu, România are asumate anumite obligaţii în ceea ce priveşte sistemul centralizat de alimentare cu apă şi canalizare/epurare din fiecare localitate. Prin intermediul acestui contract, în vederea accesării fondurilor de coeziune pentru dezvoltarea şi modernizarea serviciilor de alimentare cu apă şi colectarea/epurarea apelor uzate, Consiliul Judeţean Timiş împreună cu operatorul SC Aquatim SA vor elabora Planul de Dezvoltare Judeţean, studiile de fezabilitate şi documentaţia pentru accesarea fondurilor de coeziune.
Contractul mai sus menţionat face parte din măsura ISPA (Instrument de Politici Structurale de Pre-Aderare) prin care SC Aquatim SA beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 32,20 milioane euro.
La această conferinţă vor mai lua parte preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, directorul general al SC Aquatim SA, Ilie Vlaicu şi reprezentanţi ai consorţiului Eptisa-Atkins, firma care asigură consultanţa în cadrul proiectului şi, de asemenea, sunt invitaţi să participe reprezentanţii mass-media.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a emis dispoziţia de convocare a CJT în şedinţă ordinară, care va avea loc miercuri, 28 noiembrie, de la ora 10.00, la sediul Palatului Administrativ.
Ordinea de zi a şedinţei este următoarea:
1. întrebări, interpelări
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru unele servicii de interes judeţean în anul 2008
3. Proiect de hotărâre privind suplimentarea finanţării unor structuri sportive
4. Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de analiză a ofertei STRABAG AG
5. Proiect de hotărâre privind modificarea numărului şi structurii personalului nedidactic din învăţământul special.
6. Proiect de hotărâre privind stabilirea drepturilor şi sporurilor speciale care pot face obiectul încheierii acordurilor/contractelor colective de muncă
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea cofinanţării proiectului "O şcoală pentru toţi, educaţie pentru fiecare"
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea cofinanţării activităţii "Incubatorului de afaceri şi centru de transfer tehnologic în domeniul software Timişoara"
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea cooperării pentru realizarea şi cofinanţarea proiectului "Ferma horticolă şi structură pedagogică - Găvojdia"
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate actualizat "“ revizia I şi a proiectului "Centură Nord "“ Vest de ocolire a oraşului Buziaş, L = 4,3 Km", precum şi a cheltuielilor legate de proiect
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea promovării Studiului de Fezabilitate pentru realizarea proiectului "Centru intermodal de transport marfă Timişoara".
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea promovării Studiului de Fezabilitate pentru realizarea proiectului "Parc Industrial Triplex Confinium", în parteneriat cu Consiliul Local al comunei Beba Veche
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea promovării Studiului de Fezabilitate şi Proiectului Tehnic pentru realizarea proiectului "Parc Industrial Triplex Confinium".
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea promovării proiectului "Centru de consultanţă pentru IMM şi agricultură ADETIM "“ PITT".
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea promovării proiectului "Cooperare între serviciile publice din zona transfrontalieră româno "“ sârbă pentru stabilirea cadrului transfrontalier de prevenire şi intervenţie în caz de inundaţii"
16. Proiect de hotărâre privind aprobarea promovării proiectului "Strategie şi Plan de management ale Ariei naturale protejate Lacul Surduc"
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea promovării proiectului "Pista de Cicloturism în zona Cooperării Transfrontaliere România "“ Ungaria"
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea transformării formei juridice a S.C. "IT "“ Parc Management" S.A Timişoara.
19. Diverse.