Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
23.02.2007
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Liviu Borha, a avut astăzi o întrevedere cu membrii unei delegaţii reprezentând Consiliul Europei şi conduse de directorul adjunct al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural, Daniel Therond.
La întâlnire au mai luat parte: deputatul Cristian Buşoi, preşedintele Comisiei pentru cultură, învăţământ, tineret şi sport, Valeria Minciu, arhitectul şef al CJT, Liana Buşilă şi directorul Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Timiş, Violeta Zonte.
în debutul întâlnirii, vicepreşedintele Liviu Borha le-a făcut oaspeţilor o scurtă prezentare a judeţului Timiş, din punctul de vedere al dezvoltării economice şi al potenţialului investiţional, dar şi al multiculturalităţii.
Directorul adjunct al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural, Daniel Therond a precizat că în cadrul proiectului european "Identităţi culturale, valori împărtăşite şi cetăţenie europeană", Timişoara a fost desemnată drept oraş pilot în vederea dezvoltării şi promovării unei metodologii inovative de valorificare în perspectivă interculturală a patrimoniului cultural.
De asemenea, s-a discutat despre organizarea la Timişoara, în perioada 26-28 aprilie, a unui atelier internaţional ce va reuni specialişti în domeniu din România, Ungaria, Serbia şi alte ţări europene.