Comunicat de presa

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

22.11.2011


Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc a primit astăzi, în Sala Verde, o delegaţie formată din pompieri din judeţul german Rosenheim, cu care Timişul are un protocol de colaborare semnat în iulie 2002.
În acest context, Constantin Ostaficiuc a amintit importanţa schimburilor de informaţii, precizând că “suntem interesaţi să învăţăm din experienţa dvs., motiv pentru care în program sunt incluse întâlniri cu pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat al judeţului Timiş”.
În 2012 se împlinesc 10 ani de colaborare Timiş-Rosenheim, care va fi sărbătorită la Timişoara.
Pompierii din Rosenheim au adus ca donaţie echipamente pentru stingerea incendiilor, echipamente şi jucării pentru copii cu handicap, dar şi 4 scaune cu rotile care au fost oferite Asociaţiei de Handicapaţi Locomotor Timiş.