Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
20.09.2012
În data de 26 septembrie, cu începere de la ora 10.00, la sediul Palatului Administrativ va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Timiş, cu următoarea ordine de zi:
1. Întrebări, interpelări.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului rectificat al Judeţului Timiş pe anul 2012.
3. Proiect de hotărâre privind repartizarea unor sume pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012.
4. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii CJT nr. 24/2012 privind aprobarea Acordului de parteneriat cu Municipiul Timişoara şi Comuna Dumbrăviţa pentru proiectul "Extindere reţea troleibuz Dumbrăviţa".
5. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii CJT nr. 39/2012 privind propunerea de aprobare a proiectului "Extindere reţea troleibuz Dumbrăviţa",
a documentaţiei tehnico – economice şi analizei cost – beneficiu a investiţiei.
6. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii CJ Timiş nr. 91/2011 privind aprobarea proiectului de investiţie “Valorificarea potenţialului turistic transfrontalier incluzând piste de cicloturism de-a lungul râului Bega, în aval de Timişoara".
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării unui teren în suprafaţă de 60 ha pentru realizarea obiectivelor de investiţie „Parc tehnologic pentru energie alternativă Timişoara” şi ”Parc fotovoltaic pentru producţie energie a judeţului Timiş”.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării convenţiei nr. 8286/2009.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea ocupării zonei drumului judeţean 591 la km 27+050 stânga de către SC ”Teracenei„ SRL Timişoara.
10. Proiect de hotărâre pentru modificarea art. 1, lit. a) din Hotărârea Consiliului Judeţean Timiş nr. 24/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru spaţiile care fac obiectul contractelor suspendate pe durata reabilitării Bastionului „Theresia” Timişoara.
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii unei construcţii din domeniul public în domeniul privat al judeţului Timiş în vederea demolării.
12. Proiect de hotărâre privind prelungirea dării în folosinţă gratuită a unor bunuri imobile din proprietatea publică a judeţului Timiş către unele instituţii publice.
13. Proiect de hotărâre privind prelungirea dării în administrare a imobilului situat în oraşul Gătaia, str. Carpaţi nr. 106/a.
14. Proiect de hotărâre privind prelungirea dării în folosinţă a unor autovehicule.
15. Proiect de hotărâre pentru completarea Normativului privind dotarea cu autovehicule şi consumul lunar de carburanţi.
16. Proiect de hotărâre privind modificarea “Programului de transport judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 01.07.2008 - 30.04.2013”.
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale unor operatori de transport rutier.
18. Proiect de hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei paritare pentru asigurarea propunerilor de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate şi de atribuire a licenţelor de traseu.
19. Proiect de hotărâre privind arondarea comunei Dudeştii Noi la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Dudeştii Noi.
20. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului judeţului Timiş în Adunarea generală a „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Vest pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă - ADIVEST”.
21. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului judeţului Timiş în Adunarea generală a „Asociaţiei pentru Managementul Energiei Timiş”.
22. Proiect de hotărâre pentru aprobarea modificării şi completării componenţei Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a judeţului Timiş.
23. Proiect de hotărâre pentru modificarea Organigramei şi Statului de funcţii ale Direcţiei pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş.
24. Proiect de hotărâre privind constituirea unei Comisii speciale pentru analizarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului judeţean Timiş şi formularea de propuneri pentru modificarea şi completarea acestuia.
25. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului judeţean Timiş în Comitetul de organizare pentru constituirea Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a judeţului Timiş, respectiv a membrilor ATOP.
26. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului judeţean Timiş în adunările generale ale unor societăţi comerciale la care judeţul Timiş este acţionar, şi propunerea de numire a reprezentanţilor în consiliile de administraţie ale acestora.
27. Proiect de hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Timiş şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al acesteia.
28. Proiect de hotărâre privind numirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Timiş în Consiliile de Administraţie ale unor unităţi spitaliceşti din judeţul Timiş.
29. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Timiş în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ special.
30. Diverse.