Comunicat de presa

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

17.05.2011


Astăzi a avut loc, la sediul Palatului Administrativ, o nouă licitaţie publică pentru închirierea spaţiilor de la Bastionul Theresia.
Spaţiile adjudecate astăzi au fost:
-          în Corpul A – Expoziţii temporare (74,41 mp) – spaţiu licitat de SC ETNO ART şi de SC PREMIUM FOOD
Câştigător al licitaţiei: societatea comercială ETNO ART. Licitaţia a fost adjudecată la preţul de 69 lei/mp/lună, preţul de pornire fiind de 40 lei/mp/lună
-          în Corpul B parter – Spaţiu info (26,66 mp) – spaţiu licitat de SC TRAVEL ADDICT şi de SC MK SOLUTIONS. Câştigător al licitaţiei: TRAVEL ADDICT. Licitaţia a fost adjudecată la preţul de 41 lei/mp/lună, preţul de pornire fiind de 40 lei/mp/lună
-          în Corpul B parter – Galerie de artă  (80,23 mp) – pentru acest spaţiu a fost depusă o singură ofertă, a societăţii comerciale ETNO ART. Conform caietului de sarcini, aprobat de plenul CJ Timiş prin Hotărârea 39/2011, fiind cea de-a doua licitaţie organizată, în cazul  în care este înscris un singur ofertant, comisia de licitaţie negociază preţul de închiriere şi se adjudecă numai dacă se oferă un preţ mai mare sau egal cu preţul de pornire al licitaţiei. În aceste condiţii, s-a trecut la negociere directă, iar spaţiul respectiv a fost adjudecat la preţul de 42 lei/mp/lună (preţul de pornire fiind de 40 lei/mp/lună)
-          în Corpul E – Spaţiu expo (75,30 mp)  – pentru acest spaţiu a fost depusă o singură ofertă, a societăţii comerciale GLOBAL S VINCZE. Ca urmare a negocierii directe, spaţiul respectiv a fost adjudecat de GLOBAL S VINCZE  la preţul de 44 lei/mp/lună (preţul de pornire fiind de 40 lei/mp/lună)
Pentru concesionarea imobilului situat în municipiul Lugoj, str. Banatului nr. 8A a fost depusă o singură ofertă, a Asociaţiei Legământul Harului, condiţii în care licitaţia a fost reprogramată. Comisia a decis ca următoarea licitaţie, atât pentru închirierea spaţiilor de la Bastionul Theresia, cât şi pentru concesionarea imobilului situat în municipiul Lugoj, str. Banatului nr. 8A  să aibă loc în 23 iunie.