Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
14.11.2005
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc va participa în perioada 16- 17 noiembrie, la şedinţa plenară a Comitetului Regiunilor, care va avea loc la Bruxelles.
Principalele teme care vor fi prezentate şi discutate vizează descentralizarea, programul Comunităţii Europene în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologiei, cooperarea descentralizată în ceea ce priveşte reforma politicii de dezvoltare a Uniunii Europene, strategia de coeziune pe perioada 2007-2013, rolul parlamentelor regionale cu putere legislativă în viaţa democratică a Uniunii Europene, implementarea Directivei privind deponeurile ecologice la nivel local şi regional, etc.
Comitetul Regiunilor a fost înfiinţat în 1994 şi oferă un cadru de dialog unde reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale dezbat problemele comune, în principal aspecte care vizează legislaţia europeană.
Comitetul Regiunilor este consultat de Comisia Europeană şi Consiliul Europei în acele probleme care au efect la nivel local şi regional şi care se referă la următoarele domenii: coeziune economică şi socială, reţeaua de infrastructură trans-europeană, sănătate, educaţie, cultură, politica pieţei muncii, politică socială, mediu, pregătire profesională şi transporturi.
în data de 17 noiembrie 2005, Consiliul Judeţean Timiş şi ADETIM - Agenţia de Dezvoltare Economică Timiş în colaborare cu firma Wittmann & Partner Computer Systems din Sibiu vor organiza evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului Parteneriat Public-Privat Wittmann, proiect finanţat de către InWent, agenţie guvernamentală din cadrul Ministerului Cooperarii Economice Internaţionale (Germania), firma germană Wittmann EDV Systeme din Germania şi Consiliul Judeţean Timiş.
Acest proiect a avut ca scop implementarea la nivelul judeţului Timiş, iar în faza pilot la nivelul ADETIM, a doua soluţii software - instrumente eficiente de dezvoltare instituţională şi promovare economică locală.
Conceptul elaborat de ADETIM pentru realizarea sistemului informatizat de promovare a imobilelor şi terenurilor din judeţul Timiş, a apărut ca un răspuns la nevoia de promovare a oportunităţilor de afaceri din judeţul Timiş, de identificare şi valorificare a locaţiilor pentru investiţii şi face parte din acţiunile prioritare ale Consiliului Judeţean Timiş de creştere a competitivităţii judeţului.
Cele două aplicaţii "ConnAct" - instrument de management al cunoştinţelor şi a comunicării instituţionale şi "RealEstate / ImoTim" - bază de date pentru valorificarea terenurilor şi clădirilor din judeţ sunt în prezent implementate la ADETIM şi la partenerii de proiect din administraţia publică locală, primăriile localităţilor: Comloşu Mare, Dudeştii Noi, Ghiroda, Jimbolia şi Săcălaz. Aceste aplicaţii au, de asemenea, un potenţial foarte ridicat de integrare în proiectele prioritare ale Consiliului Judeţean Timiş, respectiv în proiectul privind implementarea Sistemului de Management al Calităţii la nivelul administraţiei publice şi în proiectul de cooperare transfrontalieră pentru dezvoltarea la nivelul Euroregiunii DKMT a sistemului informatizat de gestionare a ofertelor de terenuri şi imobile din zonă după modelul de succes de la Stuttgart, proiect aflat în stadiu de iniţiere prin Societatea de Utilitate Publică a DKMT.
ADETIM a avut ca şi partener local în implementarea acestui proiect, firma Wittmann & Partner Computer Systems din Sibiu, firmă care a furnizat soluţiile tehnice necesare.
Evenimentul va avea loc în Sala de Consiliu a Palatului Administrativ, începând cu ora 9.00, printre invitaţi numărându-se reprezentanţi ai IBM România, Consiliului Judeţean Timiş şi primăriilor partenere RealEstate, ai agenţiilor imobiliare din cadrul asociaţiei IMONET, ai Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa din Ungaria, Serbia şi România, firmei Wittmann EDV Systeme şi InWent/Spelleken Ruelle Assoc (Germania), ADETIM şi Wittmann & Partner Computer Systems, Sibiu.
Ca urmare a verificărilor făcute în teren de către inspectorii din cadrul Direcţiei pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş, precum şi a sesizării Primăriei comunei Secaş, s-a constatat că pe drumul judeţean 609 A Chizătău-Paniova-Secaş, între km 13+500 - 18+500, arborii aflaţi în zona de siguranţă a drumului sunt uscaţi, arşi, rupţi - situaţie care poate pune în pericol circulaţia.
De aceea, s-au demarat procedurilor legale de tăiere (constatarea, marcarea şi evaluarea de către Inspectoratul Silvic Teritorial Timişoara). După obţinerea Actului de Punere în Valoare de la instituţiile silvice abilitate, masa lemnoasă rezultată din tăierile acestor arbori din zona acestui drum judeţean va fi predată Primăriei comunei Secaş, în vederea tăierii, înregistrării în gestiune şi utilizării acesteia la încălzirea sediilor şcolii, grădiniţei sau căminului cultural.
Plenul CJT a aprobat vânzarea spaţiilor cu destinaţia cabinete medicale şi activităţi conexe actului medical, din imobilele proprietate privată a judeţului Timiş:
- Timişoara, Bv. V. Babeş nr. 21
- Timişoara, str. I. Văcărescu nr. 23
- Timişoara, str. Sever Bocu, nr. 33
Vânzarea acestor spaţii a fost reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical.
Cererile privind intenţia de cumpărare a acestor spaţii pot fi depuse, la Serviciul Administrarea Patrimoniului şi Achiziţii Publice, până la sfârşitul acestei luni.
Preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc a emis dispoziţia de înfiinţare a comisiei pentru vânzarea spaţiilor medicale, din care fac parte, conform prevederilor legale: consilieri judeţeni, un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică, al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi al Colegiului Medicilor Dentişti sau Colegiului Medicilor, după caz, în funcţie de destinaţia spaţiilor care fac obiectul vânzării.
Această comisie va proceda la selecţia, în condiţiile legii, a unui evaluator atestat, care va evalua aceste imobile.
Ulterior evaluării, va avea loc vânzarea acestor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 110/2005.
Din casele contractate pentru reconstrucţie prin programul ANL, până în prezent au fost recepţionate 461 (10 în oraşul Gătaia, 10 în Sculea, 6 în Mănăstire, 8 în Sângeorge, 5 în Denta, 8 în Roviniţa Mare, 11 în comuna Chevereşu Mare, 8 în Berecuţa, 152 în Otelec, 107 în Foeni, 3 în Ivanda, 9 în Crai Nou, 2 în Rudna, 41 în Cruceni şi 81 în Ionel).
O situaţie centralizatoare întocmită de ANL Timiş arată că 54 de case sunt la nivel de finisaje.
în ceea ce priveşte casele "adoptate", au fost finalizate lucrările la 52 dintre acestea.
Agenţia de Dezvoltare a Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa organizează în perioada 17- 19 noiembrie o expoziţie şi conferinţă de specialitate în domeniul tehnicii securităţii, ocazie cu care expozanţi din Ungaria, România şi Serbia-Muntenegru vor prezenta activitatea organizaţiilor pentru situaţii de urgenţă care activează în Euroregiunea DCMT.
Manifestarea va avea loc la Centrul de Expoziţii şi Conferinţe HANGAR "“ 6728 din Szeged, KERESKEDÅ KÖZ 4.
De asemenea, în 17 noiembrie între orele 10.00-17.00 şi în 18 noiembrie între orele 9.00- 12.30 va fi organizată şi o conferinţă de specialitate, în cadrul căreia vor fi prezentate informaţii privind domeniul politicii de securitate, modificări preconizate în domeniul politicii vamale şi a vizelor, protecţie civilă, criminalitate transfrontalieră, prevenirea criminalităţii.
Scopul manifestării este întărirea cooperării transfrontaliere în domeniul protecţiei civile şi a prevenirii criminalităţii.
Intrarea la expoziţie este liberă. Informaţii suplimentare se pot obţine de la organizatorul acţiunii: Societatea de utilitate publică Agenţia de Dezvoltare a Euroregiunii Dunăre"“Criş"“Mureş "“ Tisa: 6720 Szeged, str. Victor H. 1. Telefon: +36-62-543-165, Fax: +36-62-543-166, www.dkmt.net, E-mail: office@dkmt.hu, dkmt@cjtimis.ro
La începutul lunii iulie, Agenţia de Dezvoltare a Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa a primit, din partea UE, finanţare în valoare de 249.672 euro, pentru derularea unui proiect, depus în cadrul programului Phare CBC Ungaria-România pe Fondul de Dezvoltare Economică Transfrontalieră, proiect care vizează organizarea de expoziţii şi conferinţe transfrontaliere.
Obiectivele principale ale acestui proiect, care are o durată de 1 an de zile, sunt îmbunătăţirea capacităţii concurenţiale a întreprinderilor mici şi mijlocii din judeţele Timiş, Arad, Bekes şi Csongrad şi dezvoltarea cooperării transfrontaliere a IMM-urilor, sectoarele vizate fiind agricultură, industrie alimentară şi siguranţa alimentelor, politici de securitate, sănătate, turism, informatică.
Următoarele expoziţii, organizate în cadrul acestui proiect vor avea loc după cum urmează: 8-10 decembrie 2005 (informatică) şi 19-21 ianuarie 2006 (sănătate).