COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

13.12.2006

Astăzi, la ora 12.00, are loc recepţia lucrărilor de alimentare cu apă în Curtea, la care participă şi preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc.

Curtea este prima localitate din cele 9 din Timiş, unde se realizează astfel de reţele de alimentare cu apă, în conformitate cu HG 687/1997 şi HG 1036/2004.

în cadrul Programului Guvernamental de alimentare cu apă la sate, MTCT are calitate de investitor, proiectarea şi execuţia lucrărilor urmând să fie făcută de Antreprenorul Solel Boneh International - Tahal J.V. din Israel - câştigătorul licitaţiei internaţionale organizate în baza prevederilor HG 687/1997.

în Timiş, au fost cuprinse în acest Program de alimentare cu apă 9 localităţi-centru de comună: Curtea, Boldur, Mănăştiur, Pişchia, Dumbrava, Uivar, Moşniţa Nouă, Maşloc şi Bogda.

în prezent, este în derulare execuţia propriu-zisă a lucrărilor la Boldur, Mănăştiur Dumbrava, Uivar şi Pişchia, iar în cazul localităţilor Moşniţa Nouă, Maşloc şi Bogda, se lucrează la Proiectul Tehnic.

Astăzi, preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul Reabilitarea DJ 593 Foeni-Giulvăz-Peciu Nou, segmentul Foeni-Punct Frontieră (4,4 km). Acest proiect a fost aprobat pe Programul Phare CBC 2004 România-Serbia şi are un buget total de 884.654 euro, din care valoarea contribuţiei financiare externe este de 790.000 euro.

Tot din fonduri aferente Programului Phare CBC România-Serbia s-a semnat astăzi,  de către ADETIM, contractul pentru Reţeaua integrată de cooperare transfrontalieră pe frontiera România-Serbia, prin înfiinţarea/consolidarea agenţiilor judeţene de dezvoltare şi promovare economică (cu un buget total de 90.660 euro, din care valoarea contribuţiei financiare externe este de 54.329 euro) şi de către Direcţia de Prestări Servicii Timiş, pentru  proiectul Cooperare între serviciile publice din judeţele Timiş şi Caraş-Severin şi cele din Serbia pentru stabilirea cadrului regional şi transfrontalier comun de prevenire şi intervenţie în caz de inundaţii, care are un buget total de 333.000 euro, din care valoarea contribuţiei financiare externe este de 300.000 euro. 

Consilierii judeţeni din Comisia pentru administraţie publică locală, se vor întruni în şedinţă mâine, de la ora 10.00, pentru a discuta:

  1. Proiectul de hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor  care pot primi subvenţii de la bugetul judeţului Timiş
  2. Proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru unele servicii  de interes judeţean
  3. Proiectul de hotărâre privind aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul DGASPC Timiş pe anul 2007.

Tot mâine, de la ora 13.00, vor avea loc şedinţele Comisiei pentru relaţii şi cooperare interregională (ocazie cu care consilierii judeţeni vor discuta despre reuniunea de lucru a multiplicatorilor de informaţie europeană şi a persoanelor cu atribuţii de integrare europeană) şi a Comisiei pentru cultură, învăţământ, tineret şi sport (cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundaţiilor  care pot primi subvenţii de la bugetul judeţului Timiş
  2. Proiect de hotărâre privind propunerea de dare în folosinţă gratuită a unor imobile către Muzeul Banatului Timişoara
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea "Strategiei antidrog a judeţului Timiş" şi a "Planului de acţiune pentru implementarea strategiei".

Vă reamintesc că mâine, de la ora 14.00, are loc, în Sala de Consiliu a Palatului Administrativ, festivitatea de decernare a premiilor PRO JUVENTUTE.