Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
12.01.2006
Agenţia de Dezvoltare a Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa organizează, în perioada 19-21 ianuarie, o expoziţie de specialitate în domeniului sănătăţii.
Manifestarea va avea loc la Centrul de Expoziţii şi Conferinţe Hangár - 6728 din Szeged, KereskedÅ‘ köz 4.
Totodată, în perioada 19-20 ianuarie va fi organizată şi o conferinţă de specialitate în cadrul căreia vor fi prezentate şi dezbătute tematici legate de: sistemele de protecţie socială şi sănătate din Uniunea Europeană, principiile de bază şi caracteristicile funcţionării sistemelor de sănătate maghiar şi român, posibilităţile de cooperare între partea română şi maghiară (realizarea unor programe de formare profesională comune; efectuarea de cercetări ştiinţifice; editarea revistelor de specialitate bilingve), soluţii software integrate în domeniul sănătăţii, situaţia angajaţilor din domeniul sănătăţii din România, caracteristicile pieţei sănătăţii, modalităţile de cooperare dintre instituţiile de învăţământ superior medical din spaţiul Euroregiunii DKMT, etc.
La lucrările conferinţei vor lua parte: vicepreşedintele Adunării Generale Csongrad, Marossvari Attila, membrii Comisiei pentru sănătate şi protecţie socială a CJT, reprezentanţi ai unor instituţii medicale şi spitale din Ungaria, ai Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Universităţii "Vasile Goldiş" din Arad, Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, Universităţii de Ştiinţe din Szeged, etc.
La începutul lunii iulie 2005, Agenţia de Dezvoltare a Euroregiunii Dunăre-Criş- Mureş-Tisa a primit, din partea UE, finanţare în valoare de 249.672 euro, pentru derularea unui proiect, depus în cadrul programului Phare CBC Ungaria-România pe Fondul de Dezvoltare Economică Transfrontalieră, proiect care vizează organizarea de expoziţii şi conferinţe transfrontaliere.
Obiectivele principale ale acestui proiect sunt îmbunătăţirea capacităţii concurenţiale a întreprinderilor mici şi mijlocii din judeţele Timiş, Arad, Bekes şi Csongrad şi dezvoltarea cooperării transfrontaliere a IMM-urilor.
Această expoziţie şi conferinţă de specialitate în domeniul sănătăţii este ultima dintr-o serie de 5 astfel de acţiuni organizate în cadrul acestui proiect. Celelalte 4 au avut loc începând cu luna septembrie 2005, iar sectoarele vizate au fost agricultură, industrie alimentară şi siguranţa alimentelor; politici de securitate; turism; informatică.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la organizatorul acţiunii: Societatea de utilitate publică Agenţia de Dezvoltare a Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş "“Tisa: 6720 Szeged, str. Victor H. 1. Telefon: +36-62-543-165, Fax: +36-62-543-166, www.dkmt.net, E-mail: office@dkmt.hu, dkmt@cjtimis.ro