Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
11.11.2005
Astăzi, a avut loc inaugurarea oficială a 4 case din localitatea timişeană Sculea, care au fost "adoptate" de Alcatel (casele cu nr. 33 şi 39B), Datatim (nr. 30) şi Deltatel (nr. 37).
Aceste societăţi au fost printre primele care au răspuns iniţiativei Consiliului Judeţean Timiş de a se implica în campania de reconstrucţie a caselor care au fost grav afectate de inundaţiile din această primăvară.
La inaugurare au fost prezenţi directorii celor 3 firme: Dan Bedros - preşedinte Alcatel România, Mihai Popescu "“ director general Datatim şi Gelu Crâşnic "“ director general Deltatel.
Preşedintele Alcatel a precizat că vor continua sprijinirea acestor familii, în funcţie de nevoile pe care le au, şi că finanţarea reconstrucţiei celor 4 case depăşeşte suma de 110.000 euro.
Preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc a avut o întrevedere cu reprezentantul Societăţii Creştinilor Nouapostolici din România, Vasile Cone. Respectiva Societate a donat 15.000 de euro pentru achiziţionarea de materiale de construcţii pentru localităţile afectate de inundaţii.
în cadrul întâlnirii de astăzi, liderul CJT a mulţumit pentru ajutorul oferit sinistraţilor din Timiş şi a amintit implicarea societăţii civile, a cultelor religioase, firmelor şi instituţiilor în programul de "adopţie" iniţiat de Consiliul Judeţean Timiş.
Aşa cum a precizat Vasile Cone, Societatea Creştinilor Nouapostolici se implică, în general, în sprijinirea domeniului social şi a învăţământului, în acest an donând peste 300.000 de euro în întreaga ţară pentru spitale, cămine de bătrăni, şcoli, etc.