Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
11.09.2007
Recent, Serviciul Relaţii publice a întocmit un raport privind activitatea desfăşurată în pe parcursul acestui an, în acele domenii care vizează şi desfăşurarea audienţelor, evidenţa şi urmărirea rezolvării scrisorilor şi petiţiilor.
Astfel, au fost înregistrate un număr de 105 scrisori, din care au fost soluţionate 96, restul aflându-se în lucru, domeniile vizate fiind: social, tehnic, agricol, locuinţe, drumuri şi altele.
Totodată, în perioada amintită, au fost înregistrate un număr de 79 de audienţe, însă numărul petenţilor audiaţi a fost mult mai mare ţinându-se cont că se acordă audienţe de conducerea Consiliului Judeţean Timiş şi în cursul celorlalte zile ale săptămânii pentru rezolvarea unor probleme urgente. Pe pagina web a CJT s-au primit un număr de 81 sesizări şi întrebări a căror tematică a fost diversă.
Pentru a da posibilitatea cetăţenilor să se adreseze conducerii Consiliului Judeţean cu diferite probleme, s-a stabilit un program prin care să se acorde audienţe prin rotaţie de către preşedinte, vicepreşedinţi şi secretarul general, în fiecare zi de luni a săptămânii.
în această perioadă, s-au înregistrat 36 de cereri scrise în baza Legii 544/2001: solicitări de informaţii de interes public privind utilizarea banilor publici, proiectele derulate, etc.
Toate solicitările au fost rezolvate în termen legal, nefiind respinsă nicio cerere.