COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

07.09.2005

Consilierii judeţeni, membri ai Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice şi protecţia mediului, şi-au dat ieri avizul pentru două dintre proiectele de hotărâre care vor face subiectul şedinţei în plen din această lună.

Primul proiect de hotărâre se referă la elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice şi a regulamentelor locale de urbanism în anul 2005, pentru care Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a alocat Consiliului Judeţean Timiş, pentru trimestrul III, suma de 700 milioane lei vechi. în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 855/2001 privind modificarea HG 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, lucrările executate sunt finanţate de la bugetul de stat prin MTCT, pe baza decontului justificativ.

De aceea, s-a propus repartizarea de bani următoarelor consilii locale: Gătaia, Ciacova, Foeni şi Topolovăţu Mare, care au proiecte aflate într-o fază avansată de elaborare.

Un alt proiect de hotărâre pentru care şi-au dat ieri acordul consilierii Comisiei de urbanism se referă la trecerea din domeniul public al judeţului Timiş în domeniul privat al judeţului a imobilului situat în Timişoara, str. Sf. Ioan nr. 1 şi demolarea construcţiilor existente.

Acest imobil a fost utilizat de către Centrul Militar Zonal Timiş, care în noiembrie 2004 şi-a mutat sediul în Piaţa Libertăţii nr. 5, din cauza stării de degradare a construcţiilor, realizate înainte de 1950 şi care au fisuri în structura de rezistenţă. Avândîn vedere faptul că reabilitarea clădirilor presupune costuri ridicate (aproape cât pentru o construcţie nouă), se impune eliberarea terenului.