Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
07.08.2006
Astăzi, a avut loc o şedinţă operativă cu şefii de servicii din Consiliul Judeţean Timiş, în cadrul căreia preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, a solicitat să i se prezinte o situaţie cu cele trei autovehicule de transport şcolar pe care a fost montat, experimental, sistem GPS.
Principalul subiect al şedinţei a fost starea drumurilor judeţene, pentru care, în acest an sunt alocate circa 260 de miliarde de lei vechi. Liderul CJT a solicitat direcţiei de specialitate a administraţiei judeţene să prezinte o informare cu toate recepţiile la lucrările efectuate în cursul acestui an.
De altfel, în urma controalelor efectuate în perioada iunie-iulie 2006 de către CJT, IPJ şi ARR Timiş s-au constatat abateri grave de la normele de exploatare a drumurilor publice de numeroşi transportatori, care, pe lângă faptul că nu respectă restricţiile de tonaj semnalizate corespunzător, circulă cu autovehicule încărcate peste limita maximă admisă de lege.
Pentru evitarea aplicării sancţiunilor stabilite de legislaţia în vigoare, CJT solicită tuturor firmelor transportatoare interesate intrarea în legalitate prin depunerea documentaţiei necesare la Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene, pentru obţinerea Autorizaţiei speciale de transport pe drumurile judeţene din Timiş.
Una dintre hotărârile adoptate de plenul CJT de la mijlocul lunii iulie vizează unele măsuri privind vânzarea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale şi activităţi conexe actului medical, situate în următoarele imobile proprietate privată a judeţului Timiş:
- Timişoara, Bvd. V. Babeş nr. 21
- Timişoara, str. I. Văcărescu nr. 23
- Timişoara, str. Sever Bocu, nr. 33 (dar care poate face obiectul vânzării numai în situaţia în care prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă se stabileşte că imobilul rămâne în proprietatea privată a judeţului Timiş).
Ordonanţa de Urgenţă 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, a fost modificată şi completată prin Legea nr. 236/2006, stipulându-se că preţul de vânzare al spaţiilor şi terenului aferent nu se va stabileşte prin evaluare, ci prin act normativ, în funcţie de categoria de localităţi, conform Legii 351/2001. Astfel, pentru localităţi de gradul I, cum este şi Timişoara, preţul este de 50 euro/mp, iar pentru teren: 1euro/mp.
Hotărârea CJT este prezentată pe site-ul www.cjtimis.ro şi afişată şi a fost transmisă tuturor cabinetelor medicale din spaţiile menţionate anterior. Conform prevederilor legale, în termen de 45 de zile de la data comunicării hotărârii (până în 5 septembrie), cei care doresc să cumpere respectivele cabinete medicale trebuie să depună la registratura CJT, solicitarea de cumpărare, însoţită de:
1. Certificatul de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale (copie)
2. Autorizaţia de liberă practică valabilă (copie)
3. Declaraţie pe proprie răspundere că nu a mai depus o altă cerere de cumpărare pentru un alt spaţiu medical în baza O.U.G. nr. 110/2005 autentificată de un notar public
4. Copie act de identitate ( buletin de identitate sau carte de identitate).
Şi în cursul lunii trecute a fost organizată negociere directă cu preselecţie în vederea concesionării de teren şi închirierii de teren neviabilizat, dar şi închiririi de spaţii în Pavilionul Administrativ al Parcului Tehnologic şi Industrial.
La ora actuală, situaţia privind contractele de concesiune în Parcul Tehnologic şi Industrial, este următoarea:
- SC IOROM INDUSTRY SA (automotive) - 22.071 mp
- SC TWIN MOTORS 2002 SRL (automotive) - 4.009 mp
- SC TECNOIMP.RO SRL (activităţi de logistică în construcţii şi producţie în lohn de centrale termice) - 1.900 mp
- SC RB PRODUCŢIE SCĂRI INTERIOARE SRL "“ 1.437 mp
- WILLY KREUTZ (firmă germană, numărul 1 în lume în producţia de contacte pin pentru lămpi fluorescente) -14.383 mp
- TRIM LINE - Preferitta "“ (produse cofetărie şi patiserie) "“ 7.144 mp
- SC PROSPERO SRL (producţie panificaţie-cofetărie) "“ 3.025 mp
- SC HEMOFARM SRL (producţie produse farmaceutice) "“ 950 mp
în aceste condiţii, gradul de ocupare al Parcului, din punctul de vedere al numărului parcelelor este de 60% (15 parcele din totalul de 25), iar din punctual de vedere al suprafeţei ocupate, este de 51% (54.919 mp din 107.883 mp).
Totodată, în 24 iulie a fost încheiat un contract pentru teren neviabilizat, cu societatea Powertech SRL (pentru organizarea de show-room "“ utilaje de construcţii).
în plus, sunt cinci contracte încheiate pentru spaţii în Pavilionul administrativ al Parcului cu: firma Powertech SRL (15,40 mp), SC Solel Boneh International Romania SRL (84 mp), SC Pangram SRL (16 mp), Ambra SRL (70,80 mp) şi SC Sidertim SRL (34,70 mp). Procentul de ocupare al Pavilionului administrativ este de 81%.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la:
- tel. 0256 494131, cam. 401 din Palatul Administrativ al Consiliului Judeţean Timiş
- tel. 0256 220984, Parcul Tehnologic si Industrial Timişoara "“ Calea Torontalului km.6
- pagina web www.adetim.ro sau www.cjtimis.ro/pitt.php.
Astăzi, are loc la Szeged, şedinţa grupului de lucru a DKMT pe turism, ocazie cu care se discută proiectul vizând traseele turistice.