COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

07.07.2006

în şedinţa Comisiei pentru administraţie publică a fost prezentată o informare privind rezultatele verificării modului de funcţionare, în anul şcolar 2005-2006,  a serviciului public de transport şcolar cu autovehiculele date în administrarea primăriilor.

în ultimii ani, administraţia judeţeană a avut, printre priorităţi, şi asigurarea de condiţii optime de studiu pentru elevii din mediul rural. Una dintre probleme o reprezenta transportul elevilor de la domiciliul acestora către centrele de comună, unde funcţionează unităţi de învăţământ. De aceea, din donaţii, provenite, în principal, din Germania (din landurile Renania de Nord Westfalia şi Boblingen), dar şi din repartizări ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, administraţia judeţeană a reuşit să doteze o mare parte din consiliile locale cu microbuze şi autobuze destinate transportului şcolar.

Periodic, se fac verificări la serviciile publice de transport şcolar, realizate cu autovehicule date în administrare unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Timiş, aspectele avute în vedere fiind următoarele:

  • gararea şi sigilarea autovehiculelor pe perioada vacanţelor şcolare
  • aplicarea dispoziţiei primarului în stabilirea traseelor, a staţiilor de îmbarcare-debarcare, orarului de deplasare şi în inscripţionarea "transport şcolar" pe caroseria autovehiculului.
  • aplicarea Hotărârii CJT nr. 12/2002 privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în activitatea de transport şcolar cu completările ulterioare prin Hotărârea CJT nr. 30/2003
  • starea tehnică a autovehiculelor puse la dispoziţia primăriilor
  • citirea ceasului de kilometraj la data verificării
  • folosirea autovehiculului cu o altă destinaţie decât transport şcolar, pe alte trasee şi în afara orarului de deplasare stabilit, fără aprobarea conducerii CJT, de la ultima verificare
  • întocmirea corectă a foilor de parcurs
  • modul cum se întocmeşte situaţia privind asigurarea resurselor financiare şi a tuturor cheltuielilor de transport şcolar
  • alte aspecte care ţin de funcţionarea corectă a serviciului public de transport şcolar şi transportul elevilor în condiţii normale de siguranţă.

Au fost verificate 60 de localităţi care au organizat serviciul de transport şcolar. în perioada 12 septembrie 2005-aprilie 2006, mijloacele de transport verificate au efectuat un număr total de 745.006 km, din care 614.490 km pentru transport şcolar efectiv, 116.238 km pentru alte activităţi (alimentare cu combustibil, reparaţii, excursii, examene capacitate, activităţi culturale şi sportive). De asemenea, pentru kilometrii parcurşi fără aprobare şi alte contravenţii, s-au aplicat amenzi contravenţionale la un număr de 10 persoane, de la primăriile localităţilor: Bogda, Remetea Mare (2),  Sânmihaiu Român, Moraviţa, Bethausen, Niţchidorf, Giera, Ciacova şi Dumbrava.

S-a mai constatat că:

  •  microbuzele de la Banloc, Coşteiu, Criciova, Găvojdia, Peciu Nou şi Uivar sunt defecte, urmând să fie realizate reparaţii
  •  la microbuzele din comunele Birda, Gottlob,  Moşniţa Nouă, Ştiuca şi Teremia Mare kilometrajul de bord este defect
  •  nu sunt afişate traseele, staţiile şi oraşul de deplasare la bordul autovehiculelor de transport şcolar de la următoarele primării: Balinţ, Bara, Birda, Brestovăţ, Foeni, Mănăştiur, Moşniţa Nouă, Remetea Mare, Traian Vuia şi Variaş.
  •  au circulat cu Inspecţia Tehnică Periodică expirată microbuzele din următoarele localităţi: Banloc, Beba Veche, Bethausen, Birda, Brestovăţ, Giulvăz, Moşniţa Nouă, Remetea Mare, Sânandrei şi Tormac. 

Având în vedere că s-a constatat încălcarea, în repetate rânduri, a  Hotărârii CJT nr. 12/2002 privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în activitatea de transport şcolar cu completările ulterioare prin Hotărârea CJT nr. 30/2003, pe două dintre autovehiculale de transport şcolar a fost montat, experimental, sistem GPS. Este vorba despre maşinile date în folosinţă către primăriile Balinţ şi Bethausen, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să fie montat acest sistem şi pe autovehiculul din Niţchidorf.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc a emis dispoziţia de convocare a CJT în şedinţă ordinară, care va avea loc în data de 14 iulie,  de la ora 10.00, la sediul Palatului Administrativ.

Ordinea de zi a şedinţei este următoarea:

  1. întrebări - interpelări
  2. Validarea mandatelor unor consilieri judeţeni
  3. Proiect de hotărâre privind repartizarea unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate, aferente finanţării cheltuielilor  de personal din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2006
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu rectificat şi a bugetelor rectificate ale unor instituţii şi servicii publice pe anul 2006
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea amplasamentului depozitului de deşeuri nepericuloase al judeţului Timiş
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea efectuării demersurilor legale pentru atribuirea în custodie a Ariei naturale protejate "Lacul Surduc"
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitatea a investiţiei "Corp anexă la Consiliul judeţean Timiş"
  8. Proiect de hotărâre privind completarea Anexei nr. 3 la Hotărârea CJT  nr. 34/2006 pentru aprobarea promovării şi finanţării/cofinanţării unor studii şi proiecte
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea racordării consumatorului Coca-Cola HBC România la reţeaua de alimentare cu apă a Parcului Tehnologic şi Industrial Timişoara
  10. Proiect de hotărâre  privind finanţarea unor structuri sportive
  11. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate al Consiliului judeţean Timiş
  12. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii ale Muzeului de Artă Timişoara
  13. Proiect de hotărâre privind reorganizarea Muzeului Satului Bănăţean Timişoara
  14. Proiect de hotărâre pentru aprobarea unor măsuri privind vânzarea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medicale şi activităţi conexe actului medical
  15. Proiect de hotărâre privind numirea preşedintelui  Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi  Timiş
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea cooperării cu Agenţia Naţională Antidrog
  17. Diverse.

Luni, nu va avea loc conferinţa de presă a CJT.