COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

04.10.2006

O delegaţie a judeţului Timiş, condusă de preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, va fi prezentă, în perioada 9-12 octombrie, la Bruxelles, la manifestarea intitulată "Zilele porţilor deschise - săptămâna europeană a regiunilor şi oraşelor", cel mai important eveniment anual pe tema politicilor regionale ale Uniunii Europene.

Deschiderea manifestării va avea loc în 9 octombrie şi va fi făcută de José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, de comisarul european responsabil pentru politici regionale, Danuta Hubner şi de preşedintele Comitetului Regiunilor, Michel Delabarre. 

Organizat de Comitetul Regiunilor şi Comisia Europeană, evenimentul va implica peste 130 de regiuni şi oraşe din întreaga Europă, organizaţii din sectorul public şi privat, instituţii financiare şi va atrage circa 3.500 de participanţi.

Principalele tematici ale seminariilor vizează: investiţiile şi întreprinderile competitive, strategiile de inovare regională, dezvoltarea tehnologiilor inovative din domeniul protecţiei mediului, parteneriatele public-private pentru realizarea de proiecte de infrastructură sau gestionarea fondurilor structurale în perioada 2007-2013.

Informaţii suplimentare privind acest eveniment:  http://ec.europa.eu/regional_policy/conferences/od2006/index.cfm

Totodată, delegaţia timişeană va fi prezentă, în perioada 11-12 octombrie  şi la cea de-a 66-a  sesiune plenară a Comitetului Regiunilor.

Cu acest prilej vor fi prezentate şi dezbătute aspecte vizând: procesul de lărgire a Uniunii Europene, strategia europeană în domeniul energiei, parteneriatele public-private, etc.

Comitetul Regiunilor a fost înfiinţat în 1994 şi oferă un cadru de dialog unde reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale dezbat problemele comune, în principal aspecte care vizează legislaţia europeană.

Comitetul Regiunilor este consultat de Comisia Europeană şi Consiliul Europei în acele probleme care au efect la nivel local şi regional şi care se referă la următoarele domenii: coeziune economică şi socială, reţeaua de infrastructură trans-europeană, sănătate, educaţie, cultură, politica pieţei muncii, politică socială, mediu, pregătire profesională şi transporturi.

în programul delegaţiei timişene, pe lângă participarea la aceste două  evenimente, mai sunt incluse, întâlniri la sediul Biroului UNCJR la Bruxelles, Parlamentul European, Misiunea României pe lângă UE, Directoratul General de Extindere al Comisiei Europene.

în cea mai recentă şedinţă în plenul CJT, consilierii judeţeni au aprobat şi repartizarea unor sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor de personal din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul 2006.

Este vorba despre 9.680.000 RON, sumă alocată judeţului Timiş conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 46/2006 şi care asigură doar plata drepturilor salariale aferente lunii septembrie a.c.

De aceea, astăzi, printr-o adresă transmisă Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, CJT a solicitat o nouă rectificare a bugetului pe 2006, prin care să se aloce, suplimentar, pentru cheltuielile de personal în învăţământul preuniversitar de stat, circa 25.682.000 RON.

Suma solicitată suplimentar va asigura plata drepturilor salariale aferente lunilor octombrie şi noiembrie 2006, urmând ca drepturile salariale pentru decembrie, să fie achitate în ianuarie 2007, conform legislaţiei în vigoare.

Comisia pentru cultură, învăţământ, tineret şi sport va fi prezentă vineri, 6 octombrie, la ora 12.00, la Ghilad, unde are loc inaugurarea sediului primăriei şi ceremonia de dezvelire a Monumentului comemorativ dedicat pictorului Viorel Cristea.

De la ora 13.00, conform programului, va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul "Banatul" împreună cu Ansamblul de copii al Şcolii cu clasele I-VIII din comuna Ghilad.

După finalizarea acţiunii, consilierii judeţeni se vor întruni în şedinţă pentru analiza propunerilor de finanţare a evenimentelor din trimestrul IV 2006, cuprinse în "Agenda principalelor manifestări artistice şi sportive" şi a situaţiei avizelor sanitare de funcţionare a instituţiilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş, pentru anul şcolar 2006-2007.