COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

03.07.2006

Consiliul Judeţean Timiş continuă finanţarea manifestărilor culturale şi sportive aprobate şi planificate să se desfăşoare în cursul acestui an. Astfel, în perioada următoare se vor desfăşura următoarele acţiuni:

  • concursul de pescuit Cupa lacurilor timişene în 8 iulie, la Deta, iar în 15 iulie, la Mănăştur 
  • în 9 iulie, Ansamblul Banatul va susţine, în cadrul "Festivalului inimilor" un spectacol folcloric la Muzeul Satului Bănăţean (începând cu ora 11.00), iar de la ora 21.00, în Parcul Rozelor.
  • duminică, 16 iulie, la Muzeul Satului va susţine spectacol Fanfara Pro Amicitia. De altfel, în fiecare duminică din perioada iulie-septembrie sunt programate spectacole pe scena în aer liber de la Muzeul Satului, în cadrul manifestării intitulate "Stagiunea estivală - Casa Bănăţeană".

Mâine, de la ora 10.00 va avea loc şedinţa Comisiei pentru administraţie publică locală, cu următoarea ordine de zi:

  1. Referat şi proiect de hotărâre privind reorganizarea Muzeului Satului Bănăţean
  2. Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului propriu de specialitate al CJT
  3. Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii de la Muzeul de Artă Timişoara.
  4. Diverse.