COMUNICAT DE PRESA

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

03.05.2007

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru politică socială şi sănătate publică a Adunării Regiunilor Europei va fi prezent în perioada 7-8 mai, în oraşul Hamar din regiunea norvegiană Hedmark, unde se va desfăşura şedinţa Biroului ARE şi a Comisiei Permanente pentru Afaceri Instituţionale.

Cu acest prilej, vor fi dezbătute tematici legate de Carta Europeană pentru Democraţia Regională, poziţia ARE privind Tratatul Constituţional, fondurile Uniunii Europene pentru proiecte regionale, iniţiativa europeană pentru transparenţă.

Totodată, va fi prezentată activitatea derulată de cele trei comisii ale Adunării Regiunilor Europei,  Constantin Ostaficiuc, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru politică socială şi sănătate publică, urmând să le ofere participanţilor informaţii privind declaraţia comună "Oportunităţi egale pentru minorităţile etnice", adoptată la sfârşitul lunii martie, la Pecs, în Ungaria şi  acţiunile în domeniul sănătăţii.

Vor fi prezenţi: preşedintele ARE, Riccardo Illy, secretarul general, Klaus Klipp, preşedintele Comisiei Permanente pentru Afaceri Instituţionale, Peter Straub (care este şi preşedintele Parlamentului landului Baden-Württemberg),  reprezentanţii regiunilor membre ARE.

Creată în 1985, Adunarea Regiunilor Europei reprezintă vocea politică a regiunilor şi este un partener important al instituţiilor europene şi internaţionale în toate aspectele de competenţă regională.  ARE promovează principiul subsidiarităţii şi al democraţiei, fiind constituită din 250 de regiuni membre din 30 de state europene.