Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013
02.03.2006
Şeful Serviciului Relaţii Publice, Răzvan Hrenoschi, a fost prezent, în perioada 22-23 februarie, la Bruxelles, unde a luat parte la "Conferinţa privind autorităţile locale şi integrarea imigranţilor", la sesiunea comună a reţelelor europene de cultură Sigma, Partenalia şi Erlai şi la reuniunea Comisiei Permanente a reţelei culturale Sigma şi a avut întrevederi cu reprezentanţi ai Ministerului Culturii din Belgia şi ai unor ONG-uri culturale.
în cadrul reuniunii Comisiei Permanente a reţelei culturale Sigma s-a decis ca în perioada 28-30 septembrie, să se desfăşoare, la Timişoara, Adunarea generală a acestei reţele, când vor fi abordate tematici legate de cultură şi de autorităţile locale din Europa centrală şi de est.
Alte subiecte de pe ordinea de zi a respectivei întâlniri de la Timişoara vizează prezentarea experienţei CJT privind gestionarea şi cofinanţarea proiectelor şi programelor culturale în colaborare cu consiliile locale, îmbunătăţirea activităţii Sigma în concordanţă cu prevederile europene în vigoare şi alegerea Comisiei permanente şi a directorului executiv.
De altfel, o delegaţie reprezentând Reţeaua culturală Sigma, va fi prezentă în luna mai, la Timişoara, pentru stabilirea detaliilor legate de organizarea Adunării generale de la sfârşitul lui septembrie.
Tot la Bruxelles, Răzvan Hrenoschi a avut o întrevedere cu preşedintele Comitetului Villages roumains, Leopold Sindic, pe teme legate de cofinanţarea unui proiect cultural, care se va desfăşura la finele lunii mai la Timişoara.
Această manifestare culturală, care va reuni pianişti europenei şi instrumentişti de muzică populară din Timiş, va avea loc la Muzeul Satului Bănăţean şi în Curtea franciscană de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş.
Firmele cu care Consiliul Judeţean Timiş are contracte pentru activitatea de deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile judeţene, au acţionat şi în această dimineaţă cu utilajele din dotare şi materiale antiderapante. Astfel, pentru combaterea poleiului, societăţile comerciale AGMA TIUCĂ SRL, AXELA CONSTRUCŢII SRL, COMPACT PROD SRL şi TEHNOCER SRL au acţionat, în următoarele zone: Aeroport, Cenei, Orţişoara, Pişchia; Peciu Nou, Ciacova, Giulvăz, Giroc; Jebel, Sacoşu Turcesc, Tormac, Gătaia, Jamu Mare; Coştei, Bara, Secaş, Brestovăţ, Ohaba Română; Criciova, Bârna, Traian Vuia, Sudriaş; Făget, Fârdea, Tomeşti, Pietroasa, cu 17 utilaje şi 112 tone de material antiderapant.
Se circulă, în condiţii de iarnă, pe toate drumurile judeţene.
Consiliul Judeţean Timiş, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România, organizează mâine, 3 martie, începând cu ora 11.00, la Palatul Administrativ, "Forumul pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi", printre cei care vor participa înscriindu-se: Maria Muga - secretar de stat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Cornelia Cazacu - preşedinte al Comisiei de Şanse Egale din Senat, Reghina Dascăl - profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, Ilona Mihăieş - preşedintele Centrului Euroregional pentru Democraţie, Maria Grapini - vicepreşedintele CCIAT, Adela Dinu - director executiv APFR, Constantin Ostaficiuc - preşedintele CJT, Gheorghe David şi Valentin Dinescu - senatori, Valeriu Tabără, Mircea Purceld, Petru Andea, Ovidiu Brânzan şi Viorel Oancea - deputaţi, Alexandrina Petrea (Ministerul Integrării Europene), Aurora Martin (Agenţia Natională pentru Egalitate de Şanse), consilieri judeţeni, etc.