Comunicat de presa

Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 13.03.2014

10.03.2014

Ministerul Culturii gestionează, prin Unitatea de Management a Proiectului, programele PA16/RO12 Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural și PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european, derulate prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014. 

În calitate de operator de program, Ministerul Culturii organizează seminarii de informare în fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, cu scopul de a prezenta oportunitățile de finanțare din cadrul celor două programe și de a înțelege condițiile prevăzute în Ghidul solicitantului pentru cererile de proiecte deschise la această dată.

Astfel, unul dintre seminarii va avea loc miercuri, 12 martie a.c., începând cu ora 09.30, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș din Bd. Revoluţiei din 1989 nr. 17, Timişoara.

Grupul țintă este format din potențiali solicitanți ai programelor, respectiv entități publice, organizații neguvernamentale, culte și asociații religioase, instituții de învățământ superior și institute de cercetare.