Comunicat de presa

Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 10.07.2014

10.07.2014

La sediul Palatului Administrativ a avut loc astăzi şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Timiş, şedinţă condusă de preşedintele acestei structuri, Călin Dobra, şi care a avut pe ordinea de zi următoarele trei puncte, şi anume:

1. Prezentarea Strategiei Judeţene Antidrog Timiş pentru perioada 2014-2020

2. Informare privind evenimentele rutiere pe semestrul I 2014 în judeţul Timiş

3. Diverse.

Strategia Antidrog a fost aprobată prin Hotărârea CJ Timiş nr. 132 din iunie 2014 şi are ca scop să dezvolte cadrul judeţean de politici, necesar implementării unui răspuns proactiv faţă de fenomenul consumului de droguri, alcool şi tutun, precum şi a traficului de droguri, prin obiective specifice şi acţiuni  integrate ale instituţiilor de la nivel judeţean. În cadrul întâlnirii, Mihaela Tomiţă, comisarul şef al Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog a subliniat faptul că această strategie are patru direcţii de acţiune, şi anume: reducerea cererii, reducerea ofertei, cooperarea interinstituţională şi internaţională şi formarea/instruirea specialiştilor din domeniu.

Mihaela Tomiţă a făcut membrilor ATOP Timiş propunerea ca CJT (prin ATOP) să aloce fonduri pentru realizarea unui cercetări ştiinţifice legate de consumul de droguri în judeţul Timiş. Aceasta, în condiţiile în care, cel mai recent astfel de studiu a fost redactat în urmă cu 3 ani.

De asemenea, în cadrul şedinţei de astăzi, vicepreşedintele CJT, Călin Dobra, a propus continuarea proiectului realizat în colaborare de Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiş, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, prin care în 26 iunie a fost premiat cel mai bun mesaj împotriva drogurilor.

„De această dată ar fi vorba de organizarea de dezbateri în şcolile timişene, în cadrul cărora tinerilor să li se prezinte, de către Centrul Antidrog Timişoara, înregistrări video cu mărturii, declaraţii ale consumatorilor de droguri sau în cadrul cărora să fie prezente persoane care să relateze propria experienţă legată de adicţie. Cred că o astfel de acţiune ar avea un mare impact asupra tinerilor şi ar conduce la reducerea numărului celor interesaţi de droguri”, a spus Călin Dobra.

În ceea ce priveşte evenimentele rutiere, reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor, Gheorghe Moldovan a subliniat că principalele trei cauze ale accidentelor în primele 6 luni ale acestui an au fost: indisciplina pietonală, viteza neadaptată la condiţiile de drum şi neacordarea priorităţii vehiculelor şi pietonilor. „Au fost înregistrate 57 de accidente rutiere, din care au rezultat 27 de morţi şi un număr de 43 de răniţi grav”, a afirmat Gheorghe Moldovan.