Comunicat de presa

Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 19.06.2017

02.05.2017

Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra a primit astăzi vizita ambasadorului Regatului Țărilor de Jos în România, doamna Stella Ronner-Grubacic, cu care a discutat despre amplificarea relațiilor de colaborare bilaterală și atragerea de investitori olandezi în Timiș.

Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, doamna Stella Ronner-Grubacic, a subliniat că este interesată să obțină cât mai multe informații privind proiectele pe care CJT le are în derulare, în ideea creșterii numărului de investitori olandezi care să dezvolte afaceri în această parte a României.

De aceea,  președintele Călin Dobra a prezentat principalele proiecte de investiții pe care le are instituția administrației județene, precum: dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, restaurarea Castelui Huniade și a Palatului Baroc, construirea unei Săli Polivalente de 16.000 de locuri, a unei noi maternități, a unui nou centru pentru copiii cu dizabilități și a opt bazine de înot în orașele din Timiș, extinderea și modernizarea Blocului Operator al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, reabilitarea și revitalizarea Canalului Bega.

„Chiar dacă județul nostru are un o rată foarte scăzută a șomajului, Timișul oferă multe oportunități pentru investitorii străini. Dorim să dezvoltăm infrastrucura de la nivelul județului și să punem în aplicare politici care să susțină investițiile și crearea de locuri de muncă”, a spus Călin Dobra.