Comunicat de presa

Ultima actualizare: Dan Vladu, în data de 19.11.2016

21.10.2016

Sala Multifuncțională a găzduit astăzi conferința intitulată „Oportunități de dezvoltare regională prin transport și turism”. Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, a susținut importanța dezvoltării transportului și a turismului în regiune, întocmirea de proiecte și accesarea de fonduri europene.

Referindu-se la domeniul transporturilor, Grindeanu a menționat necesitarea modernizării, în continuare, a drumurilor județene și la construcția unei șosele de centură a municipiului Timișoara.

„Calitatea drumurilor județene crește an de an, datorită investițiilor din bugetul Consiliului Județean Timiș și de la nivel național. Însă, acest lucru nu este suficient. Ne-am propus să devenim “jucători”, în sens pozitiv, pentru a finanța drumurile județene, din perspectiva fondurilor europene. Consiliul Județean Timiș va depune, până în 16 noiembrie, spre finanțare europeană, proiecte  în valoare de 25 de milioane de euro”, a precizat Sorin Grindeanu.

Președintele CJT s-a mai referit la necesitatea ca autoritățile din Timiș să fie implicate în dezvoltarea Aeroportului Internațional „Traian Vuia”.

„Vom relua demersurile pentru trecerea Aeroportului Internațional Timișoara de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Timiș. Acest fapt este cuprins în strategia noastră de dezvoltare. Exceptând Aeroportul Otopeni, cel din Timișoara este singurul aeroport care nu este în domeniul și administrarea autorităților locale”, a spus Sorin Grindeanu.

În ceea ce privește dezvoltarea turismului, Sorin Grindeanu a menționat întocmirea unei strategii zonale, care să cuprindă nu doar obiectivele turistice importante din Timiș, dar și valorificarea potențialului existent în județele învecinate.