Comunicat de presa din 20 septembrie

Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 26.09.2016

20.09.2016

La sediul Palatului Administrativ a avut loc astăzi ședința de constituire a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Consiliul Județean Timiș, în scopul asigurării bunei desfășurări şi sporirii eficienței serviciului poliţienesc.

Prezent la ședință, președintele Sorin Grindeanu a prezentat protocolul de colaborare dintre CJ Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș și care care va fi supus plenului care se va întruni în 30 septembrie.

Acest protocol vizează cooperarea între cele două instituții în acțiuni comune de control al autovehiculeleor care se deplasează pe rețeaua de drumuri județene din Timiș (identificarea mijloacelor de transport care depășesc greutatea admisă, verificarea autovehiculelor de mare tonaj prin cântărire, aplicarea de sancțiuni).

Cu acest prilej, Traian Stancu a fost desemnat preşedinte al ATOP și s-au stabilit membrii comisiilor, după cum urmează:

  1. Comisia de coordonare, situaţii de urgență şi pentru petiţii:

Traian Stancu (vicepreședintele CJT),  Dorin Cândea (consilier județean), Ilie Borțun (reprezentant al comunității), Ion Mirescu (șeful Inspectoratului de Poliție Județean Timiș) Lucian Vasile Mihoc (șeful  Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat) și Nicolae Slev (șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș).

  1. Comisia de planificare, stabilire şi evaluare a indicatorilor de performanță minimali

Ligius-Cosmin Buboi (consilier județean), Călin Dobra (consilier județean), Gheorghe Moldovan (reprezentant al comunității), Eugen Dogariu (subprefect) și Dorel Cojan, (directorul Poliției Locale Timișoara)

3. Comisia pentru probleme sociale, standarde profesionale, consultanţă şi drepturile omului.

Cosmin Costa (consilier județean), Deian Plavoșin (consilier județean), Viorel Bota (reprezentant al comunității) și Mircea Roșu (reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Timiș).