Comunicat de presa

Ultima actualizare: Jana Lavrits, în data de 07.05.2018

07.05.2018

Patrimoniul UNESCO din România, promovat la Bastion,

printr-o acţiune dedicată copiilor, vineri, 11 mai

 

Consiliul Judeţean Timiş şi Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior vor desfăşura, vineri, 11 mai, între orele 9:00 – 18:00, evenimentul Ţara ta, tradiţia ta, la Centrul Multifuncţional Bastion, dar şi în incinta (curtea) Bastionului Theresia.

Proiectul educaţional are rolul de a promova patrimoniul UNESCO din România şi  va implica peste 100 de copii din comunitate, pentru a forma cetățeni mai conștienți de valoarea patrimoniului cultural național, mai atașați și mai interesați de protejarea acestuia. Evenimentul este realizat în colaborare cu Bancpost.

La Centrul Multifuncţional va fi organizat un atelier de linogravură pe teme de patrimoniu cultural din România.