CJ Timiș dă startul „Țânțariadei”. Se stropește pe toate drumurile județene

Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 04.08.2020

04.08.2020

Consiliul Județean Timiș dă startul în această noapte stropirii împotriva țânțarilor. Autovehiculele speciale vor împrăștia substanțe, între 4 și 13 august, de-a lungul întregii rețele de drumuri județene de aproximativ 1.300 de kilometri, inclusiv pe raza localităților.

Pentru această operațiune fără precedent s-a alocat suma de 200.000 de lei în urma unei rectificări bugetare.

„Decizia de a interveni am luat-o în urma numeroaselor solicitări primite de la timișeni. Ne facem datoria și intervenim peste tot unde ne permite legea. Din păcate, nu avem posibilitatea legală de a stropi pe întreaga suprafață a localităților, dincolo de drumurile județene. Facem tot ce se poate pentru sănătatea și confortul cetățenilor”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Grafic de execuție dezinsecție pe zile, ore și localități: CLICK AICI