„Bicycle valley”, circuit de testare auto și institut de inteligență artificială, printre planurile campaniilor străine pentru județul Timiș. Reprezentanții oamenilor de afaceri germani, francezi și italieni s-au întâlnit astăzi cu președintele CJ Timiș

Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 09.12.2020

08.12.2020

Investitorii străini anunță o nouă industrie „vedetă” în județul nostru, după succesul din automotive și tehnologia informații. Este vorba despre producția de biciclete, prin construcția unei fabrici de mari dimensiuni lângă Timișoara. Subiectul s-a numărat printre numeroasele teme abordate astăzi în cadrul unei întâlniri a președintelui CJ Timiș, Alin Nica, cu reprezentanții investitorilor germani, francezi și italieni.

Mai exact, acesta a primit vizita vicepreședintelui Clubului Economic German Banat, dr. Christian von Albrichsfeld, a președintelui Centrului de Afaceri Franco-Român din Timișoara, Dorin Miron, și a vicepreședintelui Camerei pentru Comerț Italiene pentru România, Vicenzo Moderno.

   

Trebuie spus că dincolo de acest „bicycle valley” al României, cum informal a fost numit proiectul, firmele private cu capital străin din Timiș au planuri de dezvoltare și de diversificare a activității. De exemplu, pentru domeniul automotive, se dorește construcția unui circuit de testare auto, care ar putea avea și aplicabilitate socială, inclusiv în educația rutieră a copiilor, sau chiar în industria producătoare de biciclete. De asemenea, se lucrează la bazele unui viitor institut de inteligență artificială, care să reunească facultățile de profil din Timișoara, punându-se accent pe cyber security, machine learning, cloud computing etc. Președintele Alin Nica a subliniat că toate proiectele care aduc valoare adăugată comunității timișene vor beneficia de sprijinul administrativ al Consiliul Județean, fie sub formă de parteneriat public - privat, fie sub alte forme legale.

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, a adresat celor trei invitația de a face parte din Consiliul de Strategie și Consiliere Economică, organism ce se creează în prezent la nivelul instituției. O altă axă de colaborare lansată de Alin Nica este dezvoltarea învățământului dual, forța de muncă de calitate fiind una dintre principalele cerințe ale mediului privat. De asemenea, acestora le-a fost transmisă invitația de a participa în cadrul unui forum internațional de afaceri România - Ungaria - Serbia. Forumul gândit la nivelul Consiliul Județean are ca scop principal apropiere de vecinii sârbi și maghiari, în contextul viitoarei aderări a Serbiei la UE, cât și a posibilității accesării unui bazin mai larg de forță de muncă.

De asemenea, Alin Nica a punctat eforturile instituției pe care o reprezintă în realizarea autostrăzii Timișoara - Moravița, cu ținta clară de a include în proiect și o centură a Timișoarei la nivel de autostradă, care să cuprindă municipiul pe axele de est și vest. Investiția ar scurta timpii de navetă pentru forța de muncă, dar ar reprezenta și o poartă importantă de desfacere a mărfii producătorilor timișeni.