A fost emisă autorizația de construire pentru lărgirea la patru benzi a DJ Timișoara - Moșnița Nouă

Ultima actualizare: Florin Jurca, în data de 08.04.2019

08.04.2019

Una dintre cele mai importante investiții ale Consiliului Județean pentru timișoreni are acum autorizație de construire. Mai exact, este vorba despre modernizarea drumului județean Timișoara - Moșnița Nouă, pe o lungime de 4.1 km. Lucrarea, cu o valoare estimată de 34.000.000 lei, urmează să intre în licitație în termen de o lună.

Fondurile necesare sunt asigurate din bugetul Consiliului Județean, cât și prin Programul Național de Dezvoltare Locală - PNDL.

Vor fi realizate sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete și iluminat public pe întreg traseul. În plus, vor fi plantați peste 1000 de arbori și se vor amenaja accese către străzile laterale și rigole de scurgere a apelor pe ambele părți ale drumului. De asemenea, lucrarea prevede atât alveole pentru staționarea autovehiculelor, cât și stații pentru transportul în comun.

„Depunem toate eforturile pentru a se putea lucra la drum încă din acest an. În lipsa unor contestații, vom avea constructor desemnat în câteva luni. Știm că răbdarea oamenilor este limitată, pe bună dreptate. Acest drum trebuia să fie lărgit acum mulți ani. Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să lucrăm la turație maximă și să dăm drumul la cât mai multe lucrări importante pentru timișeni”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.